marți, decembrie 6, 2022

CURS pentru RESPONSABIL DE MEDIU acreditat ANC la Camera de Comerț

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – CCIA ARAD]

Firmele care produc deşeuri sunt obligate să aibă un responsabil cu gestionarea lor

 

Firmele care pun pe piaţă ambalaje, echipamente electrice sau baterii, precum şi cele care produc deşeuri din hârtie, metal, sticla sau plastic sunt obligate să desemneze un responsabil cu gestionarea deşeurilor, dintre angajaţii proprii. Prevederea există în legislaţia românească de câţiva ani, fiind stabilită şi obligaţia ca persoanele desemnate să urmeze cursuri de specialitate în managementul deşeurilor.

Companiile au obligaţia desemnării, dintre proprii angajaţi, a unei persoane responsabile cu gestionarea deşeurilor: „Deţinătorii/Producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) (firmele care efectuează operaţii de colectare şi transport de deşeuri) au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligaţie unei terţe persoane”, scrie la articolul 22 din actul normativ.
Mai mult, responsabilitatea nu poate fi acordată în orice condiţii, fiind nevoie de o instruire în acest sens: „Persoanele desemnate (…) trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate”,
dispune acelaşi document.

Astfel că, în perioada imediat următoare Camera de Comert, Industrie şi Agricultură Arad vă propune cursul de perfecționare în ocupația RESPONSABIL DE MEDIU – cod COR 325710 – curs acreditat ANC.

„Programul se desfăşoară pe baza învăţării interactive, astfel încât 75% din timp va fi alocat aplicaţiilor practice, iar restul de 25% va fi alocat asimilării de cunoştinţe teoretice şi va cuprinde ca elemente de noutate întocmirea Planului de management al deşeurilor şi evaluarea Sistemului de management al deşeurilor prin audit intern”, ne comunică prof. Carmen Crişan – manager CFP – în cadrul CCIA Arad.

Tematica va cuprinde:

-Legislaţie naţională şi europeană referitoare la managementul deşeurilor.

-Ciclul de viaţă al produsului.

-Proceduri specifice pentru asigurarea calităţii procesului de gestionare a deşeurilor.

-Planul de gestiune a deşeurilor.

-Auditul intern de management al deşeurilor.

-Rapoarte / analiza datelor referitoare la managementul deşeurilor.

Condiţii de acces: studii superioare

În cazul grupurilor provenite de la o singură organizaţie, formatul cursului se poate personaliza în funcţie de specificul domeniului de activitate al companiei.

Pentru mai multe informatii şi înscriere la curs vă rugăm să ne contactaţi telefonic – 0730188299.

Biroul de presă al CCIA Arad

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news