Dacă ești „salvator din pasiune”, te poți alătura pompierilor salvatori. VEZI CONDIȚII

isu m1
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – ISU Arad]

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, continuă campania „ Salvator din pasiune”

Vă asteptăm pentru înscrieri până în 10 octombrie 2018, intre orele 09.00-12.00 la locaţia II a inspectoratului pe str. Eftimie Murgu 3-5.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

-vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

-apt din punct de vedere medical;

-să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiuni lor cu intenție;

-să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente

-cerere de înscriere;

-certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); 3. copie după actul de identitate;

-aviz psihologic – se poate obține de la orice cabinet psihologic și poate avea mențiunea ,,apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU” ;

-act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună;

-adeverință medicală necesară dosarului poate fi obținută de la medicul de familie, cu mențiune ,,apt pentru efort fizic” (nu este necesară obținerea unei adeverințe de la un medic de medicina a muncii, dar aceasta poate fi acceptată);

-acordul părinților/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

 Vă asteptăm alături de noi!

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Purtător de cuvânt – maior Pleşca George

 

 

FOTO – Google

Categorie: Știri
Etichete: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, Pompieri, pompieri salvatori
Distribuie:
Articolul anterior
UTA a pierdut în prelungiri la Snagov
Articolul următor
Camera de Comerț Arad organizează un seminar de instruire „Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal”. VEZI CONDIȚII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie