CAMPANII

Dan Bogoşel (PSD Vinga): „Ministerul Agriculturii a dat subvenţiile pentru zootehnie în avans iar numărul fermierilor a crescut”

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Dan Bogoşel (PSD Vinga): Guvernul tratează zootehnia drept o prioritate naţională

„Renaşterea zootehniei româneşti nu se poate produce peste noapte, însă, din fericire, Guvernul tratează această temă drept o prioritate naţională. Actul de reconstrucție nu este ușor, dar suntem pe drumul cel bun, într-un an în care în ciuda tuturor dificultăţilor, Ministerul Agriculturii a dat subvenţiile pentru zootehnie în avans iar numărul fermierilor a crescut faţă de cel pentru care s-au calculat sumele primite de la UE, aşa că au fost incluşi şi noii veniţi la plată”, este de părere preşedintele PSD Vinga, medicul veterinar Daniel Bogoşel.

„Vorbesc despre aceste aspecte din interiorul sistemului, având competenţa profesională şi implicarea necesară, în condiţiile în care pot afirma cu satisfacţie că procesul este unul evolutiv. La Vinga, am sărbătorit la acest sfârşit de săptâmână 5 ani de la înfiinţarea asociaţiei crescătorilor de animale din localitate. Sigur că există încă o serie de probleme care ne afectează în mod constant, cum ar fi lipsa cronică a forţei de muncă sau dificultatea, încă prezentă, de valorificare a produsului finit zootehnic. Percepem însă eforturi guvernamentale constante şi soluţii la cele mai multe dintre piedicile prezente în activitatea noastră. Există instrumente prin subvențiile care sunt destul de consistente la această dată, în așa fel încât efectivele de animale să crească și să putem valorifica această resursă, pajiștile.

Nu pot, de asemenea, să nu amintesc Programul de dezvoltare a raselor de suine româneşti prin creştere şi multiplicare în regim traditional – Bazna si Mangaliţa. Acesta are ca scop cresterea efectivelor de scroafe de reproductie aflate in crescătorii de rase autohtone, Bazna si Mangaliţa, precum şi creşterea producţiei de carne de porc din rasele menţionate.

Continuitatea proiectelor este vitală pentru sectorul agroalimentar, mediul rural românesc, fermierii autohtoni, reducerea deficitului comercial și creșterea ponderii agriculturii din PIB-ul României”,  spune dr. Daniel Bogoşel, preşedintele PSD Vinga.

Biroul de Presă al PSD Arad

Critic Arad, 10 septembrie 2018 12:45