Front 7 PAMFLETE

Dați cât mai multe motive TURIȘTILOR pentru care Aradul trebuie evitat! Azi avem PISICI CONGELATE pe „Mețianu” și PEREȚI PRĂBUȘIȚI pe „Dorobanților” [FOTO HORROR]

 

Imaginează-ți că ești ghid turistic și ai un grup de japonezi care s-au întâlnit la Arad, la invitația lui Falcă-Cionca, cu un grup de nemți, iar ca să nu-i ții în Continental toată ziua ca pe niște deținuți, fiind și sâmbătă după-amiaza, trebuie să-i plimbi prin Arad și… puii mei… greu job, știu – dar cum e pe bani, n-ai ce să comentezi. Te numești Dan Pulea, ești urmașul viitorului angajat danpulea, ești subordonatul- subordonaților la un birou de turism  creat absolut danpulea, într-un oraș cu turism danpulea, plin de clădiri care pică pe tine fix așa: d`a-n pulea! E foarte greu – recunoaștem (deși e obligatoriu să menționăm că mai greu decât să fii „Dan Pulea de la Turism, din Arad” e să fii turist în Arad… o știm cu toții… iar mai trist decât să fii turist în Arad e doar să stai în Arad și… maximum de tristețe: să locuiești în Centru!).

Afară-s minus patru grade și staaai… și te scarpini sub căciula cu urechi (ăia-n constum, la cravată și o geacă subțire peste, abia așteaptă să-i duci undeva fain… hai… fă-le o surpriză la domnii din Germania și Japonia!) gândindu-te unde dracu să-i duci pe ăștia în (cum îi zici în sinea ta) „căcatul ăsta de oraș”. Și realizezi, brusc dar aprioric, că, pentru numele lui Dumnezeu!, n-ai unde să duci pe nimeni, darămite pe niște turiști cu pretenții, în orașul ăsta „pușcat”… ca un adult odinioară „Cineva”, îmbătrânit urât, care umblă beat pe străzi și face prostii până-l ia poliția, se pișă pe el la fiecare colț și se uită urât la copii.

Și brusc te enervezi „și vine pe tine”: te ia, așa, cum te ia efectul unui „drog al sincerității”… tot ce ți-a mai rămas din demnitate, curaj și spirit civic, toată sinceritatea și tot farmecul discursului ți se concentrează-ntr-un moment și, chiar dacă știi sigur că e ultima ta zi de muncă la serviciul danpulea pe care-l prestezi, îți iei inima-n dinți și „le iei falca-n *ulă” (cum se-njură la tine-n cartier), te uiți, așa, la grupul de turiști japonezi și nemți și le spui, într-o engleză atâta de „de cartier, cu accent pe fiecare literă”, încât să te-nțeleagă și cel mai prost din orice colț al oricărui bloc din lume:

Băbăieți… hai să vă spun eu cum stă treaba cu turismul în Aradul ăsta, în timp ce dăm o tură printre obiectivele sale de dezinteres total ca să zic așa… și grijă mare la cap: luați-vă umbrelele și nu vă uitați în sus, că, pe scurt, muriți! Iată de pildă, chiar  vizavi de acest frumos hotel construit de un arhitect arădean, Miloș Cristea,  dispărut recent dintre noi și a cărui memorie o întinăm zilnic – hotel din care, dacă aș fi mama dumneavoastră, nu v-aș recomanda să vă mișcați – ne vom îndrepta pe jos până la aeroport – un aeroport danpulea, ca tot ce ne-nconjoară în acest spațiu, și  de pe care nu zboară nimic… Ce veți vedea pe drum, însă, fără a viza niciun scenariu prestabilit, vă garantez că generează adrenalină, stupefacție totală și, deloc de neglijat, un sentiment de spaimă și scârbă care se amestecă cu frigul în oasele dumneavoastră cum n-ați mai simțit în niciun muzeu al ororii… pentru că aici totul e live și neregizat bașca (sanchi!) gratis… dar negarantându-vă nimeni că nu rămâneți fără portofel, geacă, palton, umbrelă.
Iată, deci, chiar vizavi de acest hotel avem fosta librărie Ioan Slavici (un scriitor cum ar fi la voi romanticii germani și pe care-l iubim… am scris și pe Teatru numele lui) – actualmente adăpost al recent liberaților deținuți periculoși din închisorile țării și fabrică de șoricioaică – un drog la fel de ieftin ca zahărul praf, care te preface în zombie dintr-un fum… intrăm dacă vreți!… A… nu vreți. Bun – să trecem. Vrea cineva la Mac?… Doar doi turiști? Vă avertizez că e foarte posibil să vă cadă… vedeți turnul ăla mare de pe colț?… e deasupra intrării… a?… Nu mai vreți la Mac. OK.
O luăm spre Teatru… uite – ăla-i teatrul despre care vă ziceam. Nu, nu e deschis la ora asta – numai în câteva seri, la festival, când e Balul bobocilor sau țin politicienii discursuri cu public. Zilele astea se joacă o piesă frumoasă… Orașul nostru se numește… poate că dacă mai stați, o prindeți… dacă nu, vă ofer eu alternativa.
Bun… Pe străzile astea două, care poartă una un nume de poet, Lucian Blaga (poate ați auzit… a tradus Faust de Goethe) și cealaltă de corifeu, Vasile Goldiș (da, domnul cu statuia ruginită dintre liniile de tramvai la care i-ați făcut poze… un înaintaș la care noi ținem foarte mult, să știți!)… pe astea chiar vă rog frumos să nu intrați… îmi faceți mie probleme personale… aici se înregistrează câte o infracțiune pe minut în zile cum sunt astea… și nu vreți dumneavoastră ca noi înșine să fim acel minut și acea infracțiune. Mergem mai bine pe următoarea… Mețianu… o stradă cu nume de episcop, cu care administrația orașului nostru se mândrește  și care, iată, începe cu niște bănci pe care s-au plătit 8.000 de Euro bucata… da… vă văd stupoarea pe față… alea de sub zăpadă… vă rog frumos să mă iertați… 

Cu îngerii ăia din sârmă cu becuri stinse nu mă întrebați ce e… cred că au vrut să fugă imediat după ce i-au agățat acolo, dar s-au încurcat în cabluri… nici tu n-ai vrea să stai pe Mețianu dac-ai fi înger, chiar de sârmă să fii! Uite, spre exemplu, această pisică congelată, de mama-natură însăși, după ce a fost ucisă (pe această stradă  și pe cele adiacente – una cu nume propriu de arhitect ungur, Ludovic Szantay, și cealaltă cu nume generic de demolator român, „Românului” vă informez că oamenii ucid pisici din plăcere… iarna-i mai suportabil cel puțin olfactiv… nici nu sunt atâția șobolani… să vedeți șobolanii vara!) – vrea cineva pisica asta congelată?… că de pe Mețianu n-o vrea nimeni:

N-o vreți, așa-i?… Mă gândeam eu.
***
Ooo, dar cum văd că o jumătate din numărul dumneavoastră s-a micșorat, majoritatea fugind direct la aeroport, pe jos, nu ezit să fugim împreună și să vă prezint, așa, din fugă, sediul Poliției din orașul nostru… da… această clădire lugubră și aparent părăsită e Poliția… din nou… vă rugăm să ne scuzați! Vă înțeleg perfect panica, dar haideți să facem un popas și să ne tragem sufletul pe această stradă care duce la aeroport și la autostradă: se numește Dorobanților… ăia-s niște eroi dintr-un regiment care au luptat pentru țară… ca la voi samuraii… și… iată: un peretele fostei fabrici de oțet s-a prăbușit în curtea vecină chiar la ora la care vizităm acest obiectiv… haideți înăuntru… poftiți… iată ceva ce sunt sigur că n-ați mai văzut în țările dumneavoastră: 

 

Ooo… dar e clădirea primăriei asta? Stați puțin, să-l sun pe domnul primar, să-l pun pe speaker și să ne povestească ce s-a întâmplat aici… Alo, domnul primar… cu respecte vă salută Dan Pulea de la departamentul de turism danpulea… știți… Cu ce vreau să vă deranjez e că sunt aici cu un grup de turiști japonezi (unde ați fost dumneavoastră în viitor… da) și nemți… da… vă salutăm și noi… și am venit cu ei din față de la Continental până către aeroport… mai precis am fugit și acum am ajuns pe strada Dorobanților unde un perete s-a prăbușit peste dependințele dumneavoastră… Cum?! Nu sunt ale dumneavoastră?… Păi scrie RECONS pe ele. Cum adică «PSD-ul e de vină»?… Domnii din Japonia și Germania au zis că nu înțeleg la ce vă referiți. Doamne… dar cum puteți să spuneți că vă băgați (bip) în turiștii mei?!” 

***

Aș vrea să asist la scena asta… doar că Dan Pulea de la „turismul arădean” nu e un om: e un fenomen.
Un fenomen danpulea care nu se eradichează singur… dimpotrivă: proliferează.

Notă: Fotografiile din galerie unt trimise de cititori ai site-ului nostru și sunt datate 26 ianuarie, 2019. 

Lucian Valeriu, 27 ianuarie 2019 3:19

metianu-5metianu-4metianu-3metianu-2metianu-1dorobantilor-7dorobantilor-6dorobantilor-5dorobantilor-4dorobantilor-3dorobantilor-2dorobantilor-1