De 1 Iunie, parcul din cartierul Gai se va transforma în destinația ideală a copiilor de toate vârstele

1 iunie - gai
Distribuie:
Sărbătoarea copiilor – ediția a treia

Asociația Gai – Cartierul Nostru, alături de Suporter Club UTA, Primăria Arad și Asociația „Gătim împreună pentru o lume mai bună”, vă invită cu mic, cu mare, într-o călătorie magică în lumea copilăriei.

Joi, 1 iunie, parcul din cartierul Gai se va transforma în destinația ideală a copiilor de toate vârstele. Tărâmul copilăriei va fi gândit astfel încât, indiferent de vârstă, oaspeții să găsească activități, voie bună și relaxare.

Robert Koncz – Vicepreședinte AGCN:

,,Vom delimita parcul pentru diferitele activități. Într-o parte vor fi concursurile, jocurile și activitățile sportive, în altă parte vom avea zona ceaunelor unde putem gusta din bunătățile preparate de Asociația Gătim împreună pentru o lume mai bună. Iar pentru cei care pur și simplu doresc relaxare și socializare, vom avea o zonă în care se pot instala scaune pliabile, mese de camping, chiar și corturi. Cred că această zonă de relaxare va fi prielnică părinților, întrucât copiii vor fi ocupați cu o sumedenie de activități și jocuri:

Alergare în saci
– Jocul ”Fură mingea”
– Concurs de aruncări la coșul de baschet
– Concurs de tras la poartă (fotbal)
– Campionat de mini fotbal 5-8 ani
– Campionat de mini fotbal 10-14 ani
– Campionat de baschet
– Jocul ”Roaba”
– Trage fânghia
– Concurs de duble (fotbal)

De asemenea partenerii noștri de la Suporter Club UTA vor fi prezenți cu cortul UTA OFFICIAL STORE,

de unde se vor putea achiziționa produse dedicate suporterilor UTA. Tot SCU va oferi surprize tuturor copiilor, iar câștigătorii diferitelor competiții vor fi premiați cu ghete profesionale de fotbal, echipamente și produse marca UTA.

În această călătorie magică nu vor lipsi personajele din povești și mijloacele de transport inedite.

Primăria Arad, prin Compania de Transport Public Arad, ne va pune la dispoziție „Trenulețul Copiilor” ca în fiecare an, între orele 13:30 și 14:30 pentru ca bucuria celor mici să fie completă, iar după ora 13 vom avea și o șaretă.

În cadrul evenimentului se vor putea face și donații pentru construirea locului de joacă de lângă mănăstirea Gai.

Vă așteptăm, așadar, cu tot dragul. Călătoria începe la ora 10:30 și va dura atât cât vă veți simți bine.”

Categorie: Știri
Etichete: 1 iunie, Asociația „Gai Cartierul Nostru”, ortul UTA OFFICIAL STORE, parcul din cartierul Gai, suporter club UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Medalii pentru sportivii de la Top Fighters Club, la Hațeg
Articolul următor
Eleva IARINA LIZICA MIUȚA de la Liceul German, PREMIUL AL III-LEA la etapa națională a concursului „JUGEND DEBATTIERT”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie