De 8 Martie, sportivii de la Top Fighters Club Arad au luptat în ring, nu pe stradă și au câștigat

tfc deva5
Distribuie:

 

Duminică, 8 Martie, a avut loc competiția sportivă „Cupa Avis 3000” dedicată sporturilor de contact – Kickboxing pentru amatori, copii, juniori și seniori. Evenimentul sportiv a avut loc în Sala Sporturilor din Deva sub deviza „ Luptă în ring, NU pe stradă”.
Top Fighters Club Arad a participat în competiție cu doi sportivi care au reușit obținerea a două locuri pe podium astfel:
Dacian Ciupa loc 1

-Bodea Răzvan loc 2

Rezultatul obținut de Bodea Răzvan (care practică acest sport de 6 luni și are doar 3 concursuri la care a participat, câștigate cu locul 1) este cu atât mai satisfăcător cu cât acesta a luptat cu un adversar cu experiență în acest tip de competiții de 7 ani și are câteva zeci de participări în concursuri de profil.

Următorul concurs la care vor participa sportivii TFC Arad este programat pentru data de 11 aprilie și va avea loc la Izvin.

Ca de obicei, Sponsorul clubului arădean pentru participarea în competiție a fost International Alexander Holding din Arad.

*****

În curând, Top Fighters Club Arad se va muta pentru antrenamente într-o locație nouă de 350 mp, amplasată pe strada Pădurii, în incinta fostei fabrici Arădeanca, lângă Profi. „Sper că până la jumătatea lunii aprilie să terminăm cu zugrăvitul și amenajarea sălii. Până atunci continuăm antrenamentele în sala de sport de la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad.” – a precizat Gabi Moț

 

Categorie: Sport
Etichete: Bodea Razvan, Dacian Ciupa, Gabi Moț, International Alexander Holding, Top Fighters Club Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Fetele de la FCC Baschet Arad au învins la pas și așteaptă meciul din play-off cu U. Cluj
Articolul următor
Care-i CARTEA pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie… oricare-ar fi EPIDEMIA?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…