joi, septembrie 29, 2022

De ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, promovează cuvântul „BULLYING”?

 

 

DE VEGHE LA CORECTITUDINEA LIMBII ROMÂNE. MINISTRUL EDUCAȚIEI, SORIN CÎMPEANU, PROMOVEAZĂ CUVÂNTUL „BULLYING”

 

Am scris de mai multe ori despre acest ministru al educației (?). M-am referit la incoerența politică (de la stânga spre dreapta, un ins al politicii sensului giratoriu), la nepriceperea sa, ca universitar tehnic, în a gestiona problemele învățământului preuniversitar, am ironizat „teatralizarea” vaccinării prin găurica din mâneca stângă a cămășii, am scris despre aparițiile sale publice, fiind propriul purtător de cuvânt, cu opinii naive și nerelevante (vezi opinia privind clasele simultane și alte încurcături) etc. Întinzând covorul roșu pentru el, presa nu semnalează derapajele sale, ci le încurajează, contribuind la situația nemulțumitoare din numeroase domenii ale vieții publice.

Acum, mă refer la „grija” ministrului (ne)educației (oricum sistemul de învățământ nu se identifică sistemului de educație națională) pentru promovarea în limbajul școlar a unor barbarisme, cel mai recent fiind bullying (după cum aceiași decidenți ministeriabili tolerează în continuare invazia de barbarisme, cum ar fi brainstorming, curriculum, management, offline, multi-voting, Buzz-groups, Delphi, Share-Pair Circles și altele.). Un astfel de limbaj pedagogic afectează însăși consistența științei educației, adică a pedagogiei.

Iată afirmația publică a ministrului: „Din păcate, vedem doar săptămâna aceasta numeroase cazuri de bullying, un element îngrijorător. Este tot o consecinţă a pierderilor care au fost înregistrate nu numai în plan educaţional, dar şi în planul tulburărilor sociale, comportamentale, emoționale”. Presa continuă: „Ministrul a precizat că, începând cu viitorul an școlar, fiecare școală va avea un grup care să gestioneze agresiunile și jignirile împotriva copiilor și să prevină astfel de situații. Grupul va fi format din profesori, elevi, părinți și specialiști”. Punct.

De ce era nevoie să înlocuiască cuvintele românești violență sau agresiune cu cuvântul împrumutat, bullying, folosind un barbarism? Se numește barbarism fenomenul prin care se preia un cuvânt din altă limbă pentru a denumi o realitate, dacă în limba română există cuvânt cu sens identic sau apropiat. Termenul nou promovat în școli, prin utilizarea lui abuzivă de către chiar dl. ministru, va fi asimilat fără selecție în limbaj, devenind, ca și celelalte amintite mai sus, component al limbajului școlar fundamental.

Vă propun să aveți răbdare și, împreună, să clarificăm semantica bullying-ului

Termenul „bullying” provine din engleză, având în limba de origine sensul de „huligan” și „bătăuș” („bully”). În limba română, cuvântul a fost preluat cu înțelesul de comportament brutal al unui individ în cadrul unei comunități asociate. De exemplu, în școli, se întâmplă fenomene de intimidare, comentate în presă sub formă de agresiune, începând cu „taxă de protecție”, amenințări, violențe ori terorizări de orice tip ar fi acestea (vezi mai jos tipurile de violență). Adeseori victima se află în imposibilitatea de a se apăra, fiind nevoită să păstreze tăcere și să suporte consecințele agresiunii.

Alteori, fenomenul numit „bullying” (deci violență) implică persoane (elevi) care asistă, fără să intervină, la abuzul celor puternici asupra celor slabi. Este o formă de violență, care aduce prejudicii, contribuind la umilirea unor victime. Acestea sunt vulnerabile din punct de vedere fizic și psihic, provenind dintre familiile mai sărace, de culoare, imigranți, rromi ori de altă credință religioasă.

De exemplu, într-o clasă de elevi, vine un coleg nou, care nu cunoaște suficient de bine limba română, iar ceilalți colegi râd de el și-i creează o stare psihică inhibantă. În drum spre casă, apare un coleg mai mare și-i propune „apărare”, în schimbul unei sume de bani. Într-o primă fază, acceptă să „cotizeze” săptămânal, apoi refuză. „Protectorul” agresiv îl așteaptă afară îl lovește, îi promite zilnic bătaie până nu își achită datoria. Colegii nu intervin și asistă tacit la „spectacolul agresiv”. Este deja o formă de agresiune. Este de asemenea frecvent cazul în care elevii mai mari agresează elevii mai mici, prin înjurături, bătăi, șicanări, furtul pachețelului cu mâncare ori a banilor, sub amenințarea că, dacă dezvăluie cuiva „agresiunea”, vor înăspri pedepsele.

Comportamentul violent al unui om asupra altuia constituie un abuz, care poate lua diferite forme:

Violența fizică este intenționată, iar agresorul (am văzut cazuri în care acesta era … agresoare) lovește, împinge, rănește ori bate cu cruzime pe cineva; în aceeași categorie includem pe cel care tachinează, prin umilire și batjocorire, pe altcineva.

-Abuzul psihologic a fost definit (în 2018) chiar și de autoritățile române și inclus în LEN nr. 1, astfel: „ Violenta psihologică este acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/ sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, în mod constant și repetat, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile persoane etc.” Acestea se manifestă și sub forma de bârfă, răspândirea de zvonuri, izolare, umilință atitudinală și necolegială etc.

Agresiunea verbală este o altă formă de violență, luând forma injuriilor, a jignirilor, a etichetărilor, cum ar fi „cioară”, „vacă”, „prost”, „șchiop”, „urât” ș.a., conducând la exercitarea unui disconfort colegial;

Teroarea discriminatorie se manifestă sub forma unei violențe împotriva unor grupuri sau membru al unor grupuri minoritate, de rasă, etnie, convingeri, culoare, apartenența la o comunitate. În această categorie intră: „supraponderali sau subponderali, cei cu abilități sociale scăzute, au puțini prieteni sau nu au prieteni, sunt săraci sau bogați, au religie sau rasă diferită, sunt scunzi sau prea înalți, au slabe abilități sportive, sunt inteligenți, talentați, au dizabilități fizice/ intelectuale/ emoționale, sunt persoane noi din grup, au părinți divorțați sau sunt pur și simplu „diferiți” de „ceilalți.”

-Violența cibernetică (ciberbullying) – comunicarea pe mess, facebook, instagram) – este un fenomen agresiv exprimat sub anonimat, sub formă de jigniri, injurii, limbaj pornografic, umilințe verbale, etichetări etc. Ce înțelegem prin violența / hărțuirea cibernetică, exprimată prin intermediul computerelor, a tabletelor ori a telefoanelor celulare? Cyberbullying constituie expresia unor vătămări virtuale intenționate a unei persoane de către altă persoană, ascunsă sub anonimat, care se repetă, cu intenție amenințătoare și agresivă, creând „fenomene electronice de violență”, la fel de periculoase ca și celelalte agresiuni repetate.

Pentru unele persoane mai sensibile, cu un psihic vulnerabil, consecințele pot fi grave, mergând până la destabilizarea emoțională. Marcajul cu etichete jignitoare poate să-și pună amprenta asupra unui comportament social indezirabil. Uneori, agresorul, prin repetiție și folosind cuvinte jignitoare, injurii, batjocoriri, umilințe verbale sau prin transmiterea de emoticoane, are strategii de a evita autoprotecția agresatului, utilizând adrese noi, false ori o altă formulă cibernetică de comunicare (mail, mess, whats-app, internet ori instagram).

După cum există forme de hărțuire în societate (deci de violență, mă rog, bullying), există, iată, forme de hărțuire online, însemnând transmiterea de mesaje jignitoare și agresiv-abuzive, repetat și constant. Consecințele pot fi pierderea imaginii de sine și vulnerabilizarea încrederii în propria personalitate. De acea, s-a instituit așa numita poliție cibernetică, grație căreia acei anonimi agresivi și lași, care se ascund sub protecția anonimatului, pot fi depistați și pedepsiți legal sau interzicerea de a mai utiliza mijloacele de comunicare cibernetică. Ca o formulă de „igienă cibernetică” privind securitatea utilizatorilor de tehnologie digitală, se organizează simpozioane și instructaje, pentru a se preveni și pedepsi fraudele online, cum ar fi infectări cu viruși, intrarea în conturi prin hacking, ciberbullying-uri etc. Încă nu există o cultură de securitate personală, în timp ce frauda în rândul utilizatorilor este din ce în ce mai crescută (scam, phishing). Este nevoie de o educație în comportamentul tinerilor care utilizează rețele digitale, prin introducerea unor reguli și a unor pedepse pentru fraude de ciberbullying, adică de violență.

Cuvântul bullying este adoptat și folosit deja în limba română cu sens de violență în grupuri, mai ales de tip școlar. Educația pentru toleranță, pentru cultivarea unor relații de aleasă colegialitate, pentru egalitate și echitate constituie o modalitate de a evita agresiunea, intoleranța și dezechilibrul emoțional și dezumanizarea tinerilor, predispuși la asemenea comportamente. Școala are atribuții de educație umanistă, moral-civică, interculturală, educație a toleranței și a moralei oneste și corecte dintre colegi.

Barbarismul utilizat de Ministrul Sorin Cîmpeanu, contribuie la stâlcirea limbii române în coordonatele ei identitare. Cuvintele violență și agresiune, dle Ministru, sunt mai potrivite pentru proiectul propus de constituirea comisiilor preventive în școli, dacă neapărat mai e nevoie de o nouă comisie școlară. Chestiunea ține de educație, de bun simț, de conduită și comportamente decente, de însăși misiunea de bază a școlii. Întreaga școală, nu doar comisia De antibullying, protejează elevii și spațiul școlar de agresiune și violență verbală, fizică, cibernetică ori psihică. Învățământul are nevoie să-și recupereze aspectele sale educaționale, iar școlile să redevină educative și sursă de comportamente dezirabile și morale.

 

 

Ultimele Știri

Related news