DE CE NU AVEM în Spitalul Județean Arad un APARAT DE TESTARE pentru CORONAVIRUS și KITURI în farmacii?! Pentru că DEALERII Consiliului Județean și ai Casei de Asigurări de Sănătate nu s-au înțeles la PREȚ, iar ȘEFII SE ASCUND „sub fustele nevestelor”… vorba fostului LOR Ministru de Interne!

de ce nu avem
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

DIGI 24- 18.03.2020: «„Facem toate eforturile posibile să montăm în cel mai scurt timp acest echipament medical care va depista noul coronavirus. Astăzi am semnat contractul cu furnizorul, iar în câteva zile aparatul va fi montat în laboratorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. I-am cerut furnizorului să facă toate eforturile posibile pentru a aduce cât mai repede acest aparat la Galaţi. Faptul că testele se vor putea face la Galaţi înseamnă că specialiştii în sănătate vor câştiga foarte mult timp în realizarea anchetelor epidemiologice. Vom şti mult mai repede cine este infectat cu acest coronavirus, iar persoanele care au intrat în contact vor putea fi depistate şi izolate mult mai repede, ceea ce înseamnă că lanţul de transmitere a acestui coronavirus va fi întrerup mult mai devreme. De altfel, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au anunţaţ că testarea cât mai rapidă a celor care sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus este una dintre măsurile esenţială pentru a împiedica răspândirea Covid-19. Aparatul medical poate face până la 12 teste în acelaşi timp, iar timpul de analiză este de două ore şi jumătate”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Prețul aparatului medical este de  345.000 lei (69.000 de Euro – n.n.). Aparatul poate face până la 9000 de teste pe an.»

Bihon.ro –«Oradea și-a achiziționat propriul aparat de testare coronavirus. Dr. Gheorghe Carp:cu ajutorul aparatului pot fi efectuate peste 200 de testări pe zi, astfel că probele nu vor mai trebui trimise la Timișoara și Cluj. „În ziua de astăzi putem să asigurăm până la 200 de testări pe zi”, a transmis Gheorghe Carp. Mai mult, chiar dacă Spitalul Municipal are un CT, amplasat în clădirea Oncologiei, s-a apelat la înțelegerea Fundația Man cu Clinica Maria și ni l-a cedat nouă, ca pacienții cu COVID să nu urmeze traseul la Oncologie.»

DE CE NU AVEM în Spitalul Județean Arad un APARAT DE TESTARE pentru CORONAVIRUS și KITURI în farmacii?! Pentru că DEALERII Consiliului Județean și ai Casei de Asigurări de Sănătate nu s-au înțeles la PREȚ, iar ȘEFII SE ASCUND „sub fustele nevestelor”... vorba fostului LOR Ministru de Interne!

ARAD: 24.03.2020. La Spitalul Județean Arad avem un cort, un mort și zeci de mii de infectați nedeclarați!

CONDIȚII PROPICE PENTRU DEZVOLTAREA ORICĂRUI VIRUS DIN LUME avem de 20 de ani la Spitalul Județean Arad!
Actualmente avem un cort montat în curte de către Inspectoratul pentru Stuații de Urgență – incintă care arată mai degrabă a scenă dintr-un teatru de război decât a spital și incită la anarhie / nesupunere civică. Un „iad acoperit” în care, cel puțin ca pacient, dacă ai intrat, ai 50+1% șanse să ieși mort!
Un spital care ar fi trebuit să fie SEDIU DE CARANTINĂ încă dinaintea declarării STĂRII DE URGENȚĂ, din care ieri a plecat OFICIAL primul mort cu coronavirus.
Pastorul de 64 de ani care locuia în „Vlaicu” și slujea în „Aradul Nou” – amănunt ESENȚIAL de când s-a inventat căcatul ăsta de sistem: era un om cu bani și cu multe cunoștințe!
De ce a murit… „mai repede cu trei zile” (cum zic „specialiștii”) omul ăsta? – un bărbat care a intrat cu pneumonie (stare gravă… dar „boală de pământeni”, de care a mai suferit și de care s-a vindecat… ca mulți dintre noi!), prezentând  simptome specifice COVID-19 încă dinainte de 20 martie, dar… nebăgându-l nimeni în seamă: din „simplul și marele motiv” că NU  AVEM APARAT DE TESTARE PENTRU CORONAVIRUS ÎN ARAD – dacă-l excludem pe cel din Vama Nădlac… care nu e pentru pacienții arădeni, potențiali sau nu!
De ce a fost omul ăla cărat fără izoletă (tot nu avem curaj să postăm filmarea – dar o găsiți pe alte platforme dacă cochetați cu genul – cu bietul om, dus, efectiv, ca la abator, pe holurile alea verde-Cernobîl GATA MORT?!

DE CE NU AVEM în Spitalul Județean Arad un APARAT DE TESTARE pentru CORONAVIRUS și KITURI în farmacii?! Pentru că DEALERII Consiliului Județean și ai Casei de Asigurări de Sănătate nu s-au înțeles la PREȚ, iar ȘEFII SE ASCUND „sub fustele nevestelor”... vorba fostului LOR Ministru de Interne!

Căci da, pacientul a murit la Arad – avem confirmarea și din a 6-a sursă: „Pacientul nu a ajuns la Timișoara. A murit la Arad, în Spitalul Județean. Atunci urma sa fie dus la Timișoara și între timp a făcut stop cardio-respirator și a fost dus înapoi pe ATI, iar după ce a murit a fost lăsat pe hol, lângă scara de incendiu.” – povestește un martor ocular al ororii.

Cel mai scurt-și-cuprinzător-amar-umoristic răspuns la întrebarea asta l-am găsit la topicul generat de cazul bietului om PE PAGINA ARAD OFICIAL DE PE FACEBOOK  și coincide cu răspunsurile pe care le dăm și noi celor inițiați în acest subiect: „Din cauza incompetenților care conduc Spitalul  Județean Arad puși pe funcție de madam Geanina  se va închide. Internarea și decesul în spital a acelui om a fost făcută pe pile. S-a ascuns că a venit din Germania. Arădenii la fel ca cei din Suceava rămân fără spital. O să mergem la Hășmaș.”
Da… dar cum le traduci asta ălora de la DIGI24 ce vrea să zică doamna asta?! – astfel încât să nu ți-o iei în freză.
Să încercăm s-o facem noi.

Pentru că în Spitalul Județean Arad NU EXISTĂ nici POSIBILITATEA, nici PROBITATEA PROFESIONALĂ și nici CURAJUL de a se face TESTE!

Aseară, deputatul Florin Tripa a deschis CUTIA PANDOREI în care se ascunde APARATUL POLITIC PENTRU TESTAREA CORONAVIRUSULUI cu următorul status: „Solicit conducerii Consiliului județean Arad convocarea de urgență a unei ședințe CJA, în care să se aprobe achiziția unui aparat pentru testarea anti-coronavirus. Este inadmisibil ca un județ de graniță să nu beneficieze de astfel de teste și să așteptăm după rezultatele pe care le primim de la Timișoara. Lipsa unui aparat de acest gen pune în pericol sănătatea arădenilor, dar mai ales sănătatea cadrelor medicale, care nu pot afla în timp util dacă pacienții sunt infectați cu Covid 19 și nu pot lua măsuri urgente pentru a se proteja în fața pericolului de a fi și ei contaminați.»

Costantin Traian Igaș – fost Ministru de Interne și, ca să păstrăm balanța și să nu fim acuzabili noi înșine de manipulare politică – a „răspuns provocării” și a dat, la propriu, DIN CASĂ azi-dimineață: «Aradul – prea mic pentru un război atât de mare! Se îngroașă gluma și aici la noi și nu facem nimic să evităm din greșelile făcute de alții în alte zone ale Europei!
Virusul a pătruns și în Spitalul Județean, iar „mai mari noștrii” s-au autoizolat sub fustele nevestelor doar, doar aici nu vor fi găsiți de pandemie! Deșteptarea domnilor, doamnelor și folosiți-vă autoritatea și pârghiile pe care le aveți date de partid !!!!! Încerc să trag un semnal de alarmă în ceasul al doisprezecelea, până nu va fi prea târziu, că deja târziu ESTE!
Despre spitalul TBC (pregătit pentru această criză), înțeleg că mai avem de rezolvat probleme tehnice și pe urmă intrăm la cele medicale!
Bravo vouă „fustangiilor”, rămâneți acolo unde sunteți și delegați-vă competențele singurului decident care mai este de găsit pe la primărie!”

Să traducem, pe scurt, pentru cei de la DIGI24, ce vrea să zică Igaș cu asta, dar n-are curaj „cu nume și prenume”: atât Gheorghe Falcă, cât și Iustin Cionca, Sergiu Bîlcea… plus slugile din preajma lor, s-au AUTOIZOLAT, lăsând, practic, de izbeliște Aradul, înfricoșați să nu cumva să facă tâmpenii și delegându-și sarcinile unor Madona Stoian, Andrei Ando și Călin Bibarț (ca să vezi „trio-ul imposibil de alcătuit acum 10 zile!”), punându-și câte un status neutru-defensiv-încurajator pe facebook din zi în zi, „ca să creadă lumea că trăiesc”, și trăind… din frigider.
„Cei de sub fusta nevestelor” ar trebui să se regăsească, cu toate datele personale, pe LISTA CU PERSOANELE AUTOIZOLATE LA DOMICILIU astfel încât să fie sunați și căutați din două-n două ore de către polițiști, să știe vecinii ce viruși colcăie în jurul lor – dar NU SE REGĂSESC… pentru că-s „șmecheri”!
Pe modelul șefului (și totodată sclavului) lor de la București, Ludovic „al lipsă”-lea, au fugit ca șobolanii când începe corabia să ia foc: primii!

Iar ce nu vă spun oamenii ăștia, este încă ȘI MAI GRAV!

Haideți să împărtășim împreună ce am aflat din „underground” (sigur n-o să vi le confirme niciun oficial pe astea nici dacă-i puneți coronavirus pe clanță)

De două săptămâni, prin pivnițele și magaziile multor oameni de afaceri / comercianți stau teancuri de cutii cu kituri importate din China la prețul de 0, 53 de euro/plic. Pentru cine nu știe, aceste kituri nici nu prea au cum să coste mai mult de 1 euro în farmacii, întrucât vorbim despre – vorba unuia dintre ei – „două bețe și-un tub… ca un test de sarcină, antidrog etc.: detectează dacă ai sau nu ai coronavirus cu o probabilitate de vreo 85%. Noi ni-l facem în fiecare zi… deja din hobby!”
DE CE NU AVEM în Spitalul Județean Arad un APARAT DE TESTARE pentru CORONAVIRUS și KITURI în farmacii?! Pentru că DEALERII Consiliului Județean și ai Casei de Asigurări de Sănătate nu s-au înțeles la PREȚ, iar ȘEFII SE ASCUND „sub fustele nevestelor”... vorba fostului LOR Ministru de Interne!

Păi și noi de ce nu găsim kituri cu un euro în farmacii și căutăm pe OLX, unde găsim șarlatani care le vând la negru cu 350 de lei?!
„Îți zic eu de ce: pentru că nu avem voie să le vindem fără o grămadă de autorizații, iar alea nu ni se dau… Aici comandă Casa de Asigurări de Sănătate și D.S.P.-ul. Noi am vrut să le vindem farmaciilor cu 0, 83 de euro… adică efectiv să nu ne punem niciun adaos comercial… ne scoatem transportul și o parte din banii angajaților – pentru că am zis că așa-i onest: să nu profiți financiar de pe urma unei pandemii! Dar văd că nu-i loc!”

Adică noi nu avem kituri în farmacii pentru că sunt prea ieftine?! Mă oripilez și sun „mai sus”: „Da! O să se dea drumul la HEXI PHARMA, care se redeschide  cu autorizațiile astea la pachet, și după aia o să primiți și voi dreptul de a le cumpăra cu vreo 10 Euro din farmacii!” – mă lămurește… tata lu` Niccolo Machiavelli.

Și APARAT DE TESTARE PENTRU CORONAVIRUS DE CE N-AVEM?! Ce, nu suntem în stare să facem rost de 70.000 de euro?! Da` nu-și vinde unul dintre voi un utilaj și cumpără un tester de ăla?! – urlu în telefon. 

„Acolo comandă Ana Maria Nyeki Popa. Am înțeles că nu s-au înțeles la preț. A venit ea cu o ofertă (de la Vodafone? – nu am auzit bine aici, că s-a întrerupt brusc) de gen 80.000 sau mai mult, cu mentenanță cu tot, și ăștia nu s-au înțeles la preț” – mi-a dat cu flit „generalul din labirintul său” și mi-a tăiat cheful de a mai suna pe cineva la telefon următoarele 10 săptămâni!

Later edit – cineva ne ajută și cu postarea, din 19 martie, pe care „doamna-Cetate” a emis-o… cu preț cu tot:

DE CE NU AVEM în Spitalul Județean Arad un APARAT DE TESTARE pentru CORONAVIRUS și KITURI în farmacii?! Pentru că DEALERII Consiliului Județean și ai Casei de Asigurări de Sănătate nu s-au înțeles la PREȚ, iar ȘEFII SE ASCUND „sub fustele nevestelor”... vorba fostului LOR Ministru de Interne!

Mai citez doar opinia avocatului Alin Gherga, prodecanul Baroului Arad:

«Asta se întâmplă când locul profesioniștilor este luat de politruci și yesmani. Managementul este o știință care nu ține cont de culoare doctrinară. Incompetenta face victime. Fix asta lipsea, închiderea secției ATI și întrarea personalului în carantină. Ce faceți cu bolnavii care necesită asistența de terapie intensivă?
De data asta nu puteți „da vina pe mort” ca la Suceava, nu este admisibil să nu testați bolnavul la internare și să infectați o secție întreagă. Nu am auzit pe nimeni să se vaite că nu sunt destule teste, sau măsuri de protecție ale personalului medical, nici o demisie in semn de protest, nimic.
Sunt curios cine o să răspundă pentru că aici este greșeală cât casa.
Vai și amar, prea târziu să mai mobilizeze armata când mii de persoane venite din zonă de risc sunt împrăștiate în toată țara și nu sunt verificate.
Eventual preoții militari mai au ceva de făcut…
Dacă scăpăm poate o să ne uităm mai bine la toți păcălicii care ne cer votul…
Aradul în față, nu? Nu v-ar mai răbda pământul…»

 

 

Categorie: Investigații
Etichete: constantin traian igas, Florin Tripa, Geanina Pistru, Iustin Cionca, Sergiu Bilcea, Spitalul Judetean Arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
A murit Sorina – tânăra mamă care a fost salvată din apele Mureșului de jandarmii-eroi Andrei Scorțar și Cristian Năstase. A lăsat în urmă un îngeraș, o poveste tristă, un sistem păcătos și o identitate furată
Articolul următor
TEORETIC, avem TREI aparate de testare PCR în Arad și MILIOANE DE EURO „alocate crizei”; PRACTIC avem NIȘTE CURVE POLITICE care își bat joc de NOI, de ELE ÎNSELE și de ditamai PANDEMIA: asta reiese din DECLARAȚIILE LOR!

4 comentarii. Lasă unul nou

  • Sa ne amintim, va rog, și de domnul în vârstă de 77 de ani din Ineu, venit din Israel în 4 martie, care prezenta simptome de covid19, însă căruia i s-a refuzat testarea, și care din pur noroc, a ieșit ulterior(după muuulte zile) negativ. Oare ce se întâmplă dacă ieșea pozitiv? Având în vedere ca s-a întors cu un grup din Israel, aceștia umblând nestingheriți la petreceri, terase, piața, etc, in localitatea Ineu. Mulțumim lui Dumnezeu ca a fost alarma falsa și nu au adus cu ei acest virus. Dar dacă nu era asa?

    Răspunde
  • Si daca nu e asa?…si dc e fals negativ testul?…a fost recoltat tarziu cand drja a luat medicamente antivirale, a fost plimbat la infectioase, iar la upu, apoi la ati . VA DATI SEAMA?????? Si epidrmiologul si DSP ii da cu definitia de caz !!!! Genocid in masa va fi .!!!!!!

    Răspunde
  • ce victorie? Femeia asta e nebuna? Atitudine tipic pnl. Niste lobotomizati, fara personalitate, coloana vertebrala, caracter… etc. Vai de steaua lor. Unde sunt in perioada asta marii conducatori care ne-au plictisit pana la ingretosare cu iesirile lor publice din presa, pe orice teme? Unde sunt falca, bilcea, cionca? Acum ar fi momentul sa comunice, sa spuna ceva concret, ce au facut, ce e de facut, in afara de statul in casa. Sinceritatea ar fi mai reconfortanta decat tacerea autoritatilor locale sau imbatatul asta cu apa rece. Ei apar in presa cu info despre nu stiu ce drum? Acuma? Pe bune? Au datoria morala sa iasa public in presa (virtual, evident), sa spuna ceva, sa-si asume ceva. Astea sunt pretentii mult prea mari de la niste oameni mult prea mici.

    Răspunde
  • Ana Maria Nyeki Popa, pedelista/penelista-asa zisa zana a copiilor bolnavi care traieste bine din donatii? Oare ultima data a justificat intreaga suma primita din donatii? Lupul cu blana de oaie? Traian Igas-stie sa scrie???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

OPERAȚIUNEA JUPITER | 346 de percheziții, miercuri, la nivel național

0
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 346 de percheziții domiciliare, în cadrul a 87 de acțiuni operative, în mai multe județe din țară. Conform informațiilor noastre, astăzi în județul Arad nu se derulează acțiuni în cadrul operațiunii. „Astăzi, 4 noiembrie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 346 de percheziții domiciliare, în…

DNSC a emis o Alertă privind vulnerabilitățile unor instalații frigorifice din lanțurile comerciale | Detalii despre echipamentele vizate, vulnerabilitățile exploatate și recomandări de securitate

0
Șase magazine din România aparținând aceluiași lanț comercial au fost vizate de un posibil atac cibernetic care a afectat sistemele de control ale instalațiilor frigorifice. Potrivit informațiilor preliminare, atacul ar fi avut loc în noaptea de 2 noiembrie, în jurul orei 01:30, însă angajații au observat problemele abia în dimineața zilei de 3 noiembrie. Sistemele care gestionează temperatura frigiderelor ar fi fost compromise, iar în unele cazuri valorile au ajuns până la 50 de grade Celsius. Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) a emis o Alertă privind vulnerabilitățile unor instalații frigorifice. Totodată, instituția a dat detalii despre echipamentele vizate, vulnerabilitățile…

Un apel la 112 ce reclama o tâlhărie în localitatea Avram Iancu din județul Bihor a scos la iveală o operațiune de trafic de droguri | Patru bărbați au fost arestați

0
Un șofer de microbuz care transporta persoane și bunuri din Amsterdam a fost bătut și jefuit de patru bărbați (doi dintre ei recidiviști) într-o parcare pe raza localității Avram Iancu, județul Bihor, care au fugit cu două colete pe care le-au luat din remorca atașată mijlocului de transport. Șoferul atacat a sunat la 112 reclamând tâlhăria, declarând că nu știe ce conțineau coletele și că le-a preluat din Amsterdam și că urma să le predea în România, la o adresă care urma să îi fie comunicată de către expeditor. De asemenea, șoferul a reclamat și dispariția sumei de 500 euro…

Sechestru asigurător în valoare de aproape 470.000 de euro și peste 10,7 milioane de lei, în dosarul cu mașini Kia plătite de clienți, dar nelivrate de reprezentanța LUK MOTORS ROM ARAD | 100 de persoane vătămate au depus plângere

0
Procurorii și polițiștii arădeni au instituit un sechestru asigurător în valoare de aproape 470.000 de euro și peste 10,7 milioane de lei în dosarul înșelăciunii cu mașini Kia, ca urmare a sesizării penale formulate, până în această fază a urmăririi penale, de către 100 de persoane vătămate. (vezi istoricul cazului și detalii în articolele asociate). Administratorul societății LUK MOTORS ROM ARAD, Andrei Victor Luca, este cercetat pentru înșelăciune, abuz de încredere și bancrută frauduloasă după ce ar fi încasat bani pentru autoturisme care nu au mai fost livrate către 100 de persoane vătămate. LUK MOTORS ROM ARAD, fosta reprezentanța KIA din…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Trei cazuri de violență domestică, ciocane în cap și scandal în scara blocului pe „Saturn”, infracțiuni și amenzi contravenționale în trafic

0
Violență domestică Polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați, în prima zi a lunii noiembrie, despre faptul că, un bărbat de 47 de ani, din Peregu Mare, pe fondul consumului de alcool și al unei stări conflictuale, și-ar fi agresat concubina, într-un imobil din municipiu. Împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Un al ordin de protecție provizoriu, cu monitoorizarea electtonică a agresorului, a fost emis de polițiștii Secției 5 Rurală Ineu. Din cercetări, s-a stabilit că, la data de 2 noiembrie…

DSP Arad | Campanie de promovare a sănătății reproducerii

0
„Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!” |  În perioada noiembrie–decembrie 2026, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) împreună cu direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București derulează campania națională de informare, educare și comunicare pentru promovarea sănătății reproducerii, în cadrul Programului național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății. Campania urmărește promovarea sănătății sexuale și reproductive, cu prioritate în rândul adolescenților și tinerilor, prin prevenirea sarcinilor nedorite și a infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS), promovarea utilizării corecte a metodelor contraceptive eficiente, informarea privind vaccinarea împotriva HPV și facilitarea accesului la consiliere…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Extensiunea domeniului supunerii administrative la Inspectoratul Școlar Județean Arad

4 comentarii
Notă introductiv-explicativă: acest pamflet nu-mi aparține Nu mi-l asum ca și creație independentă și nici ca redactor – iar singurul merit, cel de editor, se substituie unei asistențe A.I. raportate la un text original care ne-a fost trimis în vederea unei „posibile curajoase publicări” pe care am luat-o ca pe o provocare. Explicația simplă: mi-a plăcut nu doar mie, ci și tuturor celor care l-au citit în original (destul de mulți cât să se raporteze la marja unui sondaj de opinie valid, diverși și bine informați). Imposibilitatea publicării în forma în care ne-a fost trimisă ține de etică, dar flatează…

DRONĂ IRLO ne „lovește din nou” | Fostul hotel PARC – transformat, până la demolare, în FACULTA DE LITERE!

2 comentarii
IRLO – originalul, provocatorul și prolificul artist mural care face furori și provoacă discuții aprinse cu proiectele sale – „lovește din nou”… de această dată modificând peisajul epico-dramatic al Aradului în ceva liric… că unde altundeva poți încadra o lucrare care nu se vede, dar se observă, nu se fixează în eternitatea peisajului, dar se engramează (modifică biochimic urma fizică lăsată de un stimul în țesutul nervos)? FACULTA DE LITERE – a scris, cu litere roz, din polistiren expandat, pe frontispiciul fostului hotel-simbol al Aradului anterevoluționar, iar pe ferestrele care au mai rămas după finalizarea „rașchetării” a tot ce a…

VIDEO Sprijinit de un administrator inteligent, Irlo l-a imortalizat pe arhitectul-emblemă al Aradului modern pe peretele blocului pe care l-a proiectat și în care a locuit

0
Artistul mural pe care-l găsiți pe rețele ca Irlo Doidoi a muncit la porecla IRLO până la renume încât aproape nimeni nu-l mai știe drept Laurenţiu Alexandrescu, bistrițeanul care s-ar fi putut stabili în orice oraș mai cu ștaif de pe acestă planetă, dar a preferat Aradul. Este unul dintre… toți arădenii care l-au cunoscut pe Miloș Cristea și l-au iubit pentru ceea ce le-a transmis – pe Irlo inițiindu-l, în arta și tehnica desenului, fapt care a contribuit din plin la formarea artistului care este astăzi și va fi până la capăt.  Un fericit concurs de împrejurări a făcut…

VIDEO VAT România extinde fabrica din Arad

0
VAT GROUP este o companie globală de top în cele mai exigente accepțiuni ale termenului, iar politica sa implică, pe lângă rigoarea și seriozitatea tipic elvețiene, deschiderea către mass-media interesate să comunice date exacte, despre contracte, producție, cifră de afaceri, număr de angajați, plus posibilitatea de a vizita interiorul fabricii – o transparență rar întâlnită, mai ales când discutăm despre investiții, tehnologie și clienți la cel mai înalt nivel. Luni, 12 octombrie, VAT România a  oferit presei  de specialitate și publicațiilor locale prilejul de a vizita fabrica pentru o întâlnire dedicată următoarei etape de dezvoltare a companiei la nivel local.…

INTERVIU „Dincolo de Baghetă” | Ștefan Șimonca-Oprița – invitație la un concert neobișnuit: Orchestra Filarmonicii Arad va interpreta Simfonia concertantă de Mozart și a 5-a de Beethoven cu leadership muzical din interiorul ansamblului

0
Concertul „Dincolo de Baghetă” din cadrul stagiunii Filarmonicii Arad din 22 octombrie va avea o particularitate mai rar întâlnită într-un concert simfonic: orchestra va interpreta întregul program fără dirijor, cu leadership muzical din interiorul ansamblului. Inițiativa îi aparține concertmaestrului Filarmonicii Arad, Ștefan Șimonca-Oprița, la ora actuală cel mai tânăr concertmaestru din România, iar acest concert-probă se dorește a fi o coparticipare la demersul profesorului său, violonistul și creatorul de școală David Grimal care, cu orchestra sa Dissonance înființată în 2004, a  redeschis o poartă încuiată vreme de secole. În principiu, Ștefan Șimonca-Oprița  în calitate de concertmaestru va coordona repetițiile și…

Actualizare 2 Dosarul în care un om de afaceri din Arad a căzut pe „manevra” unui polițist din Eforie, atât ca învinuit de ultraj cât și ca persoană vătămată de purtarea abuzivă a „omului legii”, a fost CLASAT

4 comentarii
Pe 31 august s-a împlinit un an de când un om de afaceri arădean (A.I.- nu-i vom publica numele integral, din rațiuni ușor de acceptat pentru oricine) a devenit, fără a-și fi dorit vreodată asta, „vedetă de-o zi” pe canalele media ale „Antenelor”, apoi parte vătămată de purtarea abuzivă a unui polițist rutier din Constanța și acuzat de vătămare corporală din culpă iar ulterior parte în două dosare privind aceeași cauză – fapt pentru care s-au și contopit. Cum povestea în sine e deja scrisă în episoadele precedente, vom mai spune doar că am așteptat cu interes decizia finală a …
Wise
Articolul următor „Ia-ți o mască dacă ți-e frică că crăpi!” a zis – și a aruncat cu ea după o altă colegă. „Atitudine de mahala pe care chiar și-n aceste momente trebuie să o suportăm”. Tranșeele invizibile din Spitalul Județean Arad înghit prima linie: CADRELE MEDICALE! Apasă aici pentru a citi
Secret Link