De ce nu râd dictatorii

basil muresan
Distribuie:

 

Mă uitam zilele astea la Erdogan. M-a frapat expresia aia dârză, de om care ştie ce vrea şi ia tot ce poate lua, fără grijă, fără remuşcări, cu ochi reci, fără vreo licărire de umanitate. Singura lumină era cea a dorinţei de putere. Nici un zâmbet, nici măcar atunci când a devenit clar că povestea, cusută cu o aţă mai mult decât albă, a loviturii de stat eşuate, i-a scos oameni în stradă, legitimându-l ca sultan şi încheind, irefutabil, kemalismul. Nici o urmă de umor, de umanitate, ceva. Doar puterea, puterea absolută,

Dictatorii nu au umor. Şi mulţi nu au nici simţul ridicolului. Nici Saddam nu râdea, nici Mobutu, nici Pol Pot, nici Stalin. Cel din urmă avea doar un fel de zâmbet forţat, de gospodar georgian mulţumit. Toţi ăştia râdeau doar când aveau (își creau) ocazia să îşi bată joc de cineva. Ceea ce e bolnav, din start. Bine, există şi o excepţie, e vorba de Idi Amin, dar acela nu era un om cu simţul umorului, ci un clovn ucigaş. Deci, tehnic vorbin, nu intră în categoria mai sus menţionată. Nu, dictatorii nu simt nevoia râsului, ba chiar îl consideră foarte periculos. Pentru că râsul îi face pe oameni vii, umani, nu maşini. Râsul îndeamnă la rebeliune, chiar dacă în joacă, râsul e duşmanul de moarte al dictaturii, al ignoranţei, al cizmei care calcă, fin sau brutal, pe ceafă.

Am văzut astăzi o nouă dovadă a lipsei de umor a unui dictator. Chiar dacă e vorba de un dictator insignifiant, de un pseudohitler, de un hilar aproape trist, dacă ar fi să facem o analiză pertinentă. Dar, pentru că, nu-i aşa, eu sunt un impertinent, o să vă spun unde şi cum am văzut acest nou moment de bolboroseală dictatorială. Am fost la şedinţa CLM, tot spun că nu o să mai merg, dar satana, stăpânul scriitorilor adevăraţi, mă trimite încolo. De asemenea, şi curiozitatea morbidă de a vedea circul democraţiei originale, în direct şi necenzurat. Şi, din nou, oamenii buni adunaţi în primărie mi-au dat jumătate din ce aveam nevoie. Adică circ. Azi chiar aş fi vrut să văd, având în vedere importanţa ordinii de zi, aş fi vrut să văd un dialog constructiv. Că doar e vorba de mulţi bani, ai noştri, şi e vorba de schimbarea în bine a unui oraş aflat în moarte clinică accelerată. Când colo, am dat de veşnicul discurs de sorginte băsesciană, cel cu „dacă nu eşti de acord cu mine, nu îţi iubeşti oraşul, ţara, neamul, galaxia etc”. Aceleaşi momente didactice cu primarul Aradului, când el explică, şi explică, şi explică, până dincolo de saţietate, cum că el e bun, şi ştie carte, şi cei ce-i sunt potrivnici sunt răi, şi incompetenţi, şi nu îşi văd de treaba lor. Lui Don Teflon îi plac unanimitatea şi consensul, şi oricum ştie el mai bine, doar e Realesul, acest mini Neo în acest Matrix de căcat numit aşezarea în care trăim. Iar apoi, după momentul educaţional pe care nimeni nu l-a cerut, după apostrofările necesare şi suficiente, a venit răbufnirea lipsei de umor. Pe scurt, primarul a primit un cadou, mai exact un cronometru, absolut haois gestul, dădea bine şi pe sticlă dacă era primit cu umor sau cu un text spiritual. Nu s-a întâmplat asta, deoarece toţi semiepigonii ăştia ce se cred Putin nu râd, nu vor să fie percepuţi altfel decât edili serioşi, atât de implicaţi în problemele comunităţii, încât suferă de constipaţie permanentă. Unde oricine altcineva ar fi văzut o glumă, chiar şi una cu direcţie, parte a jocului politic, Don Teflon a văzut-o ca un afront, un atac nu atât la adresa sa, cât la adresa democraţiei, a bunului simţ şi moralităţii. Pentru că suntem atât de importanţi, nu? Pentru că, dacă suntem morocănoşi şi născuţi jigniţi şi plini de morgă, nimeni nu o să conteste. Nimeni nu va pune la îndoială abilităţile discutabile. Nimeni nu va ţine contra.

Mă uit la oamenii din oraş. Lumea nu mai râde. Lumea e resemnată, e ok oricum, oricum ar fi, e bine. Uitaţi-vă şi voi în jur, e un semn clar că frica şi nepăsarea şi ignoranţa au învins. Pentru că dictatorilor nu le place râsul.

Categorie: Opinii
Etichete: Basil Muresan, dictatori, Gheorghe Falca, ras
Distribuie:
Articolul anterior
Isteria „Pokémon GO” i-a lovit și pe arădeni… și n-o să ghicești care e cel mai bântuit loc din municipiu!
Articolul următor
Mihai Fifor : „Gheorghe Falcă a transformat Primăria Arad în propria-i feudă, jucându-se cu banul public după bunul său plac”

2 comentarii. Leave new

  • Turcia este statul din ziua de astazi datorita unui dictator. Un dictator elegant, intr-adevar, dar al carui portret se afla in majoritatea institutiilor de stat si mai interesant, in casele oamenilor. Toate schimbarile majore din lume s-au facut de catre dictatori. Nu spun ca e bine, sau rau, dar este un adevar al istoriei. Dar, daca iau doar ultima parte, dictatorul nostru nu are in comun cu marii dictatori ai istoriei decat grandomania si capacitatea de a se impune prin frica. Intelectual, profesional sau in orce alt mod, este un mediocru fals cu zambet larg.

    Răspunde
  • bgc 81
    Ce ma descumpaneste este dezamagirea creata de tine, cand afirmi ca „e ok oricum, oricum ar fi, e bine”; nu e putin contradictoriu cu restul evocat? Blaga spunea printre altele: ne cufundam in ignoranta si murim… Imi pare rau ca, parca prin spusele tale, ai subcombat. Basil, dragule, turcul e la putere in urma demos kratos!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…