PLEDOARII

Decapitarea unui Bichon – etapa pe „cunoașterea personajului” [GALERIE FOTO SUBIECTIVĂ]

 

Pentru prima dată în viața mea m-am făcut auzită prin scris. Am simțit cum e să contezi, să ți se mulțumească.

Într-una din conversațiile timide pe care mă simt aproape obligată să le port cu redactorul-șef al acestui site pentru a putea înțelege fenomenul acesta „al scrisului” și pentru a-mi găsi direcția, mi-a spus că un adevărat jurnalist investighează, caută să afle adevărul, simte Codul Deontologic al jurnalistului, însă cel mai important, rămâne OM… chiar „bombardat” cu informații care te pot dezumaniza, dacă ești mai slab de înger.
Ce înseamnă să fii OM, ca jurnalist? Încă nu știu să dau definiții. Știu, însă, că e foarte greu (dacă nu chiar imposibil) să fii OM ca jurnalist și rău în viața de zi cu zi: cred că totul derivă din educație, caracter, creștere și mediul din care provii… la fel ca în oricare altă profesie cu profil umanist.
Nu-mi doresc sub nicio formă să exemplific, să etichetez, să pretind că știu lucruri despre care, de fapt, nu am habar, așa că țin să specific clar că tot ce am enunțat mai sus este doar ceea ce simt eu. (Promit că ajung la miezul discuției, mai am nevoie de câteva vorbe, pentru a-mi goli sufletul.)
Același interlocutor mi-a atras atenția, cu alt prilej de discuție – lăudându-mi inițiativa de a spune unor lucruri pe nume – că un jurnalist trebuie, înainte de a se încumeta să deceleze „binele” și „răul” dintr-un subiect, să fie bine informat. Cred că acea discuție a fost cea care m-a luminat și mi-a deschis ochii asupra unui aspect extrem de important: am îndrăznit să opinez despre ceva ce nu cunosc! Întâmplarea face că am avut dreptate (sau cel puțin nu am fost departe de adevăr), însă puteam greși foarte… de neiertat de grav!
…și iată că am ajuns unde trebuia, cu scuzele aferente unei introduceri poate mult prea lungi: Inspectoarea „Pisi”. Da, dragii mei cititori, vă voi reține atenția cu alte câteva „detalii”, pe care nu le-am avut, nu le-am știut, nu am dorit să le am zilele trecute, înecată în comoditatea cotidiană.

Am vrut să o văd pe Inspectoarea „Pisi”

In urma discuției iluminatoare de zilele trecute, am făcut ceea ce niciodată nu m-aș fi gândit că voi face: pe Vitoria Lipan. Pentru că ceva nu mi-a dat liniște – iar când somnul nu e dulce și odihnitor, nimic nu funcționează. Așa că, o zi liberă de la serviciu (din cele multe restante), haine de zi cu zi, răbdare și o adresă luată de pe net. Pentru că am vrut să o văd pe Inspectoarea „Pisi”, pe această femme fatale… pe această „Cicciolina sub acoperire” a învățământului arădean.
Știam unde lucrează, așa că iată-mă așteptând-o să vină la școală.
Și a venit! Și mare mi-a fost mirarea, nu pentru că arată ca-n pozele acelea mult prea alterate, ci pentru că era tristă, abătută, cu privire ușor temătoare… din nou, mi-am spus, „săraca”…
Unde lucrează? La o școală specială, pentru copii cu nevoi speciale. De atât de mulți ani încât mă surprinde că mai e(ra) „normală”. Nu am fost cu ei la cursuri, dar i-am văzut când intrau pe poarta școlii, aduși (unii dintre ei) de părinți triști, cu acea resemnare pe față, în mașini de sute de mii de euro sau pur și simplu de mână, dovadă că soarta nu își alege cruzimile în funcție de banii pe care-i ai…
Copiii ăia îi spun „Păpușa”… nu „infama”, nu „nemernica”, nu „inspectoarea Pisi”, nu „curva aia”. PĂPUȘA.
Acolo lucrează ea, infama, nemernica, cea care a pătat fața (imaculată, de altfel) al performantului învățământ arădean.

Ieri, „infama” mi-a scris. MI-A SCRIS!

Să-mi mulțumească, să se explice, să-mi trimită acreditări, diplome, proiecte (le vezi în galerie, așa cum le-a trimis… de pe un telefon prost… probabil că pe „cel bun” și l-a spart într-un moment de revoltă pe ce vedea pe display)… Nu ea trebuie să îmi mulțumească: eu mulțumesc pentru încredere și pentru că mi-ați făcut ziua de neuitat, însă m-ați cucerit cu locul de muncă, și cu ce am descoperit despre Dv., domnișoară Varga. Diplomele chiar sunt de prisos. Alte detalii nu am despre viața celei care a parcurs calea directoare adjunctă – inspectoare și înapoi cu viteza luminii, pentru că e chiar… comună.
Să mă iertați, doamna Violeta.
Asta e povestea de azi, lecția de viață pentru mine însă odată cu lecția mea, probabil că și-a învățat-o și „EA” pe a ei. Infama „Inspectoare Pisi”.
O adevărată țintă, care a trebuit căutată aprig de jurnaliștii care au pus-o la zid.
Felicitări tuturor celor care au decapitat un Bichon, cred că a fost o „captură” cel puțin la fel de „delicioasă” ca mita d-lui Ioțcu… nici el vreun pitbull.
O mare lecție pentru noi toți…
… deci să vină următoarea!

Și pentru că până acum nu a fost publicat pe acest site, iată comunicatul Inspectoratului Școlar Județean în Cazul „Decapitați Bichonul!”

„D-na prof. Violeta Varga a ocupat prin detașare în interesul învățământului, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârsitul anului școlar 2017 – 2018, postul vacant de inspector școlar pentru educație permanentă. Doamna profesor a fost propusă pentru ocuparea acestui post prin adresa nr. 841/M/06.09.2017 transmisă către Ministerul Educației Naționale și a obținut avizul MEN prin adresa nr. 2085/DGMP/13.09.2017, înregistrată la ISJ Arad cu nr. 880/M/15.09.2017.
Precizăm că doamna prof. Violeta Varga a îndeplinit condițiile legale privind ocuparea acestui post: este cadru didactic titular, grad I, membru CNEME și a depus la secretariatul ISJ Arad CV și acord scris privind ocuparea funcției menționate, conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar din inspectoratele şcolare, aprobată prin Ordinul MECTS nr. 5558/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare a articolelor apărute în presă, pentru a nu periclita imaginea Inspectoratului Școlar Județean Arad, d-na prof. Violeta Varga a decis să renunțe la funcția pentru care a fost numită.”

Articol asociat:

„Inspectoarea Pisi” – sau cum să distrugi o persoană cu mâna ei

Eleonora Kiss, 30 septembrie 2017 9:35

Violeta-Varga-1varga-toleavarga-retusatvarga3IMG_1124IMG_1123IMG_1122IMG_1121