CAMPANII

Deputatul Adrian Todor : Un aeroport funcţional la Arad este o necesitate, nu o „marotă a PSD”

 

Deputatul PSD Adrian Todor este din nou uimit de lipsa de cumpătare în declaraţii ale parlamentarului PNL Glad Varga care consideră că umilinţa arădenilor de a avea un aeroport total nefuncţional echivalează cu o „marotă a PSD”.

„Tupeul demnitarului PNL, sau….mă rog a celui care i-a pus în gură asemenea vorbe,  merge până la a ridiculiza întâlnirea pe care am avut-o împreună cu colegii mei, senatorul Mihai Fifor şi deputatul Florin Tripa cu Armand Petrescu, directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile din România, în tentativa de a identifica soluţii pentru atragerea unor companii aeriene care să opereze de pe Arad.

Ceea ce omite însă Glad Varga să precizeze este că dezastrul de la aeroportul Arad este consecinţa a 13 ani de administrare catastrofală a obiectivului de către conducerea PDL-PNL a Consiliului Judeţean. Ceea ce am întreprins noi a fost să încercăm a minimaliza datele falimentului de facto a aeroportului, în condiţiile care colegii de partid a lui Varga au mers din gafă în gafă, împotriva oricărei logici sau viziuni manageriale. Discutăm despre decizii absurde cum ar fi scurtarea pragului pistei de aterizare de la 2000 m la 1820 m, aceasta când orice aeroport care se respectă procedează în mod contrar.

Am argumentat de asemenea pe larg în nenumărate ocazii de ce conversia terminalului Cargo a fost o greşeală iar investiţia de 2 milioane de Euro una inutilă, în condiţiile în care exista deja un terminal de pasageri cu o pistă standard funcţională şi posibilitatea de a opera zboruri de profil în mod regulat. Arădenii au înghiţit şi şarada penibilă numită Join Airlines, orchestrată de aceeași conducere liberală, care ne-a plimbat luni de zile sub nas iluzia venirii la Arad a unei companii fantomă pentru a opera zboruri de pe aeroport. Cine plăteşte oalele sparte stimate domnule deputat Varga ? Sună a marotă PSD întreaga dimensiune a cataclismului administrativ datorat incompetenţei cadrelor de conducere PDL-PNL ?

Întâlnirea noastră cu directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile din România se subscrie intenţiei declarate a parlamentarilor PSD de Arad de a întreprinde orice demers legal si posibil pentru punerea în valoare a acestui aeroport. Ce a mai rămas din el după tăvălugul echipei Ioţcu-Ţolea-Cionca-Moşneag”, afirmă deputatul PSD de Arad Adrian Todor

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Critic Arad, 15 martie 2017 1:21