Deputatul Adrian Todor vorbește despre un dosar penal deschis pe numele lui Iustin Cionca pentru fapte de corupție săvârșite pe vremea când era primar la Pecica

92947716 2ad1 4c1a be6b bc5c941c9481
Distribuie:

 

Adrian Todor: „Penalul Marinel Cionca a ajuns să dea lecții despre justiție“

Președintele CJA, Marinel Cionca, a avut o ieșire publică, în care dă lecții despre justiție. Asta în condițiile în care, în urmă cu doi ani, Cionca a fost dat afară din funcția de consilier al președintelui CJA Adrian Țolea, fiindcă nu respecta programul de lucru și se ocupa de politică, în timpul serviciului. Mai mult, Cionca este cercetat penal, într-un dosar ce vizează o investiție la școala din Pecica.

„Am văzut ieșirea în decor a lui Marinel Cionca, cel care în februarie 2016 era dat afară de la CJA, de către președintele interimar de atunci, Adrian Țolea, pentru că nu venea la serviciu și se ocupa de politică în timpul programului de lucru. Există declarațiile publice ale președintelui Țolea, făcute la acea vreme într-o conferință de presă. Așadar, cel care lua bani publici, fără să dea pe la serviciu, arată cu degetul cazul de la Teleorman, unde procurorii spun că doi angajați de la Direcția Copilului nu mergeau la serviciu și lucrau la partid.

Tovarășul Marinel Cionca vorbește despre funie în casa spânzuratului. Tocmai domnul Marinel vorbește de justiție, urmașul colegului său Nicolae Ioțcu, condamnat pentru trafic de influență, colegul primarilor liberali condamnați pentru luare de mită. Domnul Marinel dă lecții, în condițiile în care și el este cercetat penal. Adică, este un penal, cum ar zice președintele Klaus Iohannis. S-a trezit să vorbească domnul Marinel, care a lucrat o viață la stat și a acumulat o avere impresionantă, greu de justificat, domnul Marinel care încasa 60 de milioane de lei vechi lunar de la Compania de Apă, fără să fi dat pe la serviciu, iar apoi a fost angajat de partid la CJA, de unde a fost dat afară.

Astfel de parveniți au ajuns să conducă județul Arad și să gestioneze banii arădenilor, ba să și dea lecții despre cinste și corectitudine. Cum conduce județul domnul Marinel, cel mai slab președinte din istoria CJA, vedem cu toții, zi de zi, când arădenii își rup mașinile pe drumurile județene, când pierdem bani europeni, când suntem sufocați de gunoaie și așa mai departe“, spune deputatul PSD Adrian Todor.

Biroul de Presă al PSD Arad

Categorie: Știri
Etichete: Adrian Todor, dosar penal, Iustin Cionca, politica arad
Distribuie:
Articolul anterior
Ca-ntr-un THRILLER de SATIRĂ NEAGRĂ: din AZILUL DE BĂTRÂNI de la Pâncota n-au mai rămas decât niște pereți arși. Cei șapte pacienți (dintre care unul mort) s-au mutat la aparținătorii lor [FOTO]
Articolul următor
CAMBODGIA – între paradis și infern (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie