ȘTIRI

Destinațiile turistice din Arad – promovate în China

 

„O delegaţie a provinciei chineze Fujian va vizita Aradul în această primăvară”,  pas înainte firesc, după ce, la mijlocul lunii noiembrie, 2020, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad și Yonghui Cui, viceguvernator al Provinciei Fujian din Republica Populară Chineză, au semnat un ACORD DE ÎNFRĂȚIRE –  a anunțat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, în prima conferință de presă susținută în acest an.

Împreună cu Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio, și Petru Antal, primarul orașului Pecica, Lizica Mihuț a prezentat în conferință principalele obiective pentru acest an ale Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze  pe care îl prezidează.

Obiectiv: Aradul – punct de atracție turistică pentru chinezi

„Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti și-a arătat disponibiliatea de a promova în China atracţiile turistice ale judeţului nostru” – conform celor prezentate de Lizica Mihuț, în acord cu Petru Antal, primarul orașului Pecica și preşedinte al primului Club „Pro China” din România. „În urma vizitei unei delegații chineze, în anul 2018, o firmă locală vinde acum motoscutere unei societăţi din Shanghai. Ne dorim colaborarea cu China pe mai multe paliere – cultural, economic și turistic – respectiv  atragerea unor turiști din China pe traseul «Drumul Pâinii», în Parcul Natural Lunca Mureșului și la cele două mănăstiri de pe raza orașului”.

 

A VII-a ediţie a Simpozionului „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze”

Un alt obiectiv major la care a făcut referire prof. univ. dr. Lizica Mihuţ este cea de a VII-a ediţie a Simpozionului „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze”, manifestare care va avea loc la toamnă. „Sperăm ca în acest an domnul primar Bibarț și Centrul Municipal de Cultură să finanțeze simpozionul”, a declarat preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, care și-a exprimat speranța că volumul aferent simpozionului va vedea lumina tiparului măcar în acest an, după ce în 2020 nu a mai apărut din cauza lipsei de finanțare.

Simpozionul din acest an se va desfăşura și în parteneriat cu Primăria Orașului Pecica, primarul Petru Antal ținând să asigure că „în cazul în care nu găsiți deschidere în municipiu pentru activitatea din acest an, noi vă stăm la dispoziție cu tot ce este nevoie”.

Și Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, speră că proiectul legat de turism se va materializa și că va fi  unul pe termen lung. „Toate cele șase membre ale asociației suntem alături de dumneavoastră”, a subliniat Ana Maria Dragoș. Psihologul Ramona Pencea, membră a Asociației Con Brio, a propus realizarea unui album foto care să cuprindă imagini de la toate evenimentele organizate până acum de Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.

Jurnaliști cu impact uriaș vor veni anul acesta la București și e posibil să mediatizeze și Aradul

„Ne dorim ca relaţia noastră cu Pecica să capete noi dimensiuni anul acesta. Pe de altă parte, aş vrea să precizez din nou că Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze nu îşi propune să promoveze China în România, ci Aradul şi România în relaţiile cu China. În primăvară, după relaxarea măsurilor luate pentru combaterea COVID-19, o delegaţie a guvernului din Fujian, una dintre cele mai bogate regiuni ale Chinei, va vizita Aradul. Ne propunem ca şi Pecica să intre în colaborare cu Fujian pe linie economică, comercială, medicală, culturală şi educaţională”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

„Ziarişti de la postul naţional de radio al Chinei şi de la televiziunea naţională chineză vor veni la Bucureşti. I-am invitat să vină şi la Arad. Şi la noi industria hotelurilor şi a pensiunilor este în suferinţă din cauza pandemiei. China are disponibilitatea de a aduce turişti în zona noastră. Trebuie însă ca industria hotelieră să fie pregătită, să le poată oferi pachete de o zi. Din punctul meu de vedere este un tren pe care nu avem voie să îl pierdem”.

 

 

Critic Arad, 26 ianuarie 2021 7:26

china-arad-2china-arad-1