marți, noiembrie 29, 2022

DEZBATERE cu parlamentari europeni pe tema „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2021: Oportunitate de dezvoltare locală și regională”

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

 

Teatrul Național din Timișoara a spus întotdeauna DA evoluției societății prin cultură, sănătății morale pe care o poate asigura doar întâlnirea dintre oameni într-un spirit pozitiv, creator, dinamic.

Titlul de capitală europeană a culturii este acel vis pe care Teatrul Național l-a avut pentru Timișoara atunci când, în 20 iunie 2011, a unit peste o sută de instituții de cultură, organizații culturale, factori de decizie edilitară, actori din mediul de afaceri, din mediul educațional, membri ai societății civile etc., fondând o asociație nepatrimonială, neguvernamentală, apolitică și independentă, cu un caracter cultural și educativ, care să asigure pregătirea candidaturii Timișoarei la titlul de Capitală Europeană a Culturii și baza legală pentru depunerea acesteia. Dacă în 2011, la Sala 2 a Teatrului Național se semna actul de naștere al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, iată că în 2017, în contextul demersurilor întreprinse pentru onorarea titlului câștigat, Naționalul deschide din nou porțile Sălii 2 unui eveniment extrem de important pentru plasarea Timișoarei în prima linie culturală și civică europeană.

Astfel, vineri, 9 iunie, începând cu ora 13,30, în Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, Biroul de Informare al Parlamentului European în România, împreună cu partenerii săi – Primăria Municipiului Timișoara, Institutul Intercultural, Teatrul Național și Asociația „Timișoara Capitală Culturală Europeană” organizează o dezbatere intitulată „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2021: Oportunitate de dezvoltare locală și regională”.

Organizatorii urmăresc (re)conectarea mediilor locale și regionale în jurul impactului pe care îl are obținerea de către Timișoara a titlului de capitală europeană a culturii, dar și, în egală măsură, își propune să analizeze oportunitățile și responsabilitățile pe care le presupune această poziție atât de râvnită de majoritatea orașelor din Europa, nu doar în plan local, ci și în plan regional, național și trans-național (european). La eveniment au fost invitați și vor fi prezenți membri ai Parlamentului European, dintre care îi  amintim pe deputații Iuliu Winkler, Maria Grapini și Victor Negrescu și, de asemenea, vor participa reprezentanți ai autorităților locale, operatori culturali, operatori din domeniul turismului, jurnaliști etc.

PROGRAMUL DEZBATERII

Moderator: dr. Corina Răceanu, Director Programe Institutul Intercultural Timişoara

Locație: Sala 2 a Teatrului Național Timișoara

12:30 – 13:30 Înregistrarea participanților, cafea de bun-venit

13:30 – 14:00 Cuvânt de bun venit, remarci introductive, scurtă prezentare a impactului titlului de capitală culturală europeană asupra dezvoltării

Bogdan BÂRLA, Biroul de Informare al Parlamentului European în România

Nicolae ROBU, primar al Municipiului Timișoara

Iuliu WINKLER, deputat în Parlamentul European, Grupul Partidului Popular European

Maria GRAPINI, deputat în Parlamentul European, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor şi Democraților

Victor NEGRESCU, deputat în Parlamentul European, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor şi Democraților

14:00 – 14:15 Timișoara 2021 – de la candidatură la implementare și moștenirea pentru dezvoltarea pe termen lung a orașului

Simona NEUMANN, director, Asociaţia „Timişoara Capitală Culturală Europeană”

14:15 – 15:45 Sesiunea I: Oportunități și provocări pentru dezvoltarea locală și regională prin punerea în

valoare a ofertei culturale și a turismului cultural

Dezbateri și intervenții participanți

Adrian MARICIUC, șef serviciu, Agenția de Dezvoltare Regională Vest

Gabriela PETCANA, vicepreședinte, Asociația „Clusterul de Turism Banat”

1.Cum putem colabora?

2.Cum putem dezvolta oferte turistice integrate?

3.Cum putem promova unitar, la nivel naţional şi internaţional, destinaţiile de turism din regiunea noastră?

4.Cum dezvoltăm, la nivelul oraşului şi al regiunii noastre, programe eficiente de primire şi de informare a turiştilor?

15:45 – 16:00 Pauză de cafea

16:00 – 17:30 Sesiunea a II-a: Crearea de oportunități noi și durabile pentru o gamă largă de cetățeni pentru a participa la activitățile culturale ale anului 2021

Dezbateri și intervenții participanți

Ada HAUSVATER, director, Teatrul Național Timișoara

Călin RUS, director, Institutul Intercultural Timișoara

1.Cum putem extinde publicul căruia ne adresăm astfel încât să crească participarea atât la producerea actului cultural cât şi pentru un consum cultural extins?

2.Cum armonizăm oferta culturală la nivelul oraşului şi al regiunii?

3. Cum dezvoltăm voluntariatul, cum implicăm tinerii şi grupurile marginale în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor culturale realizate în anul 2021?

4.Ce moştenire rămâne, ce schimbări se aduc la nivelul capitalului uman după anul 2021?

17:30 – 19:00 Cină și networking

 

(Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news