DIICOT Arad a audiat 6 persoane pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ și a reținut un tânăr de 24 de ani

pornografie infantila 640x360 1
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

REȚINUT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

Astăzi, 5 ianuarie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Arad, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județul Arad, la locuințele unor persoane bănuite de pornografie infantilă, în formă calificată și continuată, prin intermediul unui sistem informatic.

6 persoane, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale, au fost conduse la audieri.

Din cercetări a reieșit că, pe parcursul unui an, în perioada 19 decembrie 2020 – 13 decembrie 2021, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale și folosind același mod de operare, o persoană bănuită ar fi accesat, în mod repetat, prin intermediul sistemelor informatice, la date diferite, mai multe materiale pornografice cu minori.

În materialele pornografice ar fi apărut minori, în ipostaze sexuale explicite, pe care le-ar fi descărcat şi deţinut în sistemul său informatic, în vederea distribuirii către alte persoane.

O persoană bănuită a fost reținută, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de mâine, va fi prezentată Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Biroul de presă al IPJ Arad

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: DIICOT Arad, pornografie infantila, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Arădenii sunt rugați să depoziteze brazii lângă platformele gospodărești de unde vor fi colectați de către RETIM și GCA
Articolul următor
Noi RESTRICȚII începând de la… prima hotărâre pe 2022 a CNSU. MASCA OMOLOGATĂ de Guvern devine OBLIGATORIE pe STRADĂ [VEZI TOT DOCUMENTUL]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie