În dimineața de 7 iulie, 2016 am ascultat la Radio o ştire aproape ireală, dar încurajatoare : Vladimir Putin l-a sunat la telefon pe Barack Obama şi s-au înţeles să facă front comun împotriva teroriştilor din ISIS şi Al Quaida.
Cei doi preşedinţi au discutat ce baze militare le vor folosi în comun pentru a ataca şi distruge ISIS. Mai mult au convenit şi asupra unui alt duşman comun: Frontul Al-Nusra, ramura siriană al Al Quaida. În comunicatul Casei Albe se precizează că: „preşedinţii şi-au confirmat angajamentul de a înfrânge ISIL (acronimul Statului Islamic folosit de administraţia americană) şi Frontul Al-Nusra”.
Să ne bucurăm că duşmanii declaraţi, ce se acuză reciproc de toate relele din lume, s-au împăcat, devin parteneri, aşa pur şi simplu, printr-un telefon? Să batem din palme? Nici vorbă! Acest telefon a fost pregătit de zeci de diplomaţi, strategi militari şi experţi antiterorişti, de o parte şi de alta a Oceanului.
Sunt sigur că experţii şi analiştii Casei Albe l-au informat pe Obama că disensiunile între Turcia şi Rusia sunt pe cale să înceteze, pentru că preşedintele Turciei Recep Erdogan i-a trimis o scrisoare lui Putin în care îşi cere scuze pentru incidentul cu doborârea avionului rusesc şi dorinţa de a relua relaţiile diplomatice, economice şi comerciale.
La scurt timp cele două diplomaţii restabilesc relaţiile, ba mai mult, Rusia obţine dreptul de a folosi baze militare turceşti în luptă cu terorismul ISIS.
Orice înţelegere între Turcia şi Rusia nu profită USA. Deseori Turcia, deşi membră în NATO, manifestându-şi dreptul săude stat suveran, s-a opus unor acţiuni militare strategice ale USA de pe teritoriul său ori a refuzat să participe la acţiuni ce le considerau neavenite pentru turci. Dacă decodăm limbajul diplomatic al Rusiei că ”… șeful statului turc afirmă că va face tot posibilul pentru restabilirea relațiilor între Moscova și Ankara și că Turcia este pregătită să acționeze împreună cu Rusia pentru combaterea terorismului” , rezultă că înţelegerea este inclusiv în domeniul militar.
Or, normalizarea relaţiilor dintre Erdogan şi Putin, inclusiv cele militare, pot fi periculoase pentru obiectivele USA în Orientul mijlociu, în special în Siria.
Această situaţie geopolitică a generat acceptul de către Obama a telefonului dat de Putin şi consensul asupra „frontului comun” pentru combaterea terorismului.
Dacă urmărim cronologia evenimentelor şi analizăm fiecare act din piesa ce s-a derulat pe scena relaţiilor internaţionale, în concret, lupta antiteroristă, vom descoperi demersuri extrem de performante structurile diplomatice ale celor trei ţări. Ca să ajungi în timp scurt la o înţelegere, chiar punctuală, între adversari, e obligatoriu să ai oameni de calitate, vizionari, buni analişti şi strategi, care să prevadă consecinţele unor acţiuni şi să dispună de conexiunile necesare în toate domeniile importante. Mai ales în structurile de Intelligence.
Noi consumatorii de ştiri, nici nu intuim ce eforturi se depun pentru a ajunge la un rezultat acceptabil pentru statele participante, deşi fiecare îşi are orgoliile şi interesele sale. Aceasta e diplomaţia performantă, adevărată!
Apreciind pozitiv demersurile la care m-am referit, mi-am reamintit de eşecul diplomaţiei noastre. Care pe lângă faptul că e un eşec total, este de un ridicol, zic eu, fără precedent în Europa.
E vorba de iniţiativa preşedintelui României, profesorul Werner Klauss Johanis, de a suplimenta „capabilităţile Alianţe Nord-Atlantice navale în Marea Neagră” pentru a ne apăra de pericolul agresivităţii lui Putin. Am rămas aproape interzis. Îmi făceam probleme! Ce facem? Provocăm Rusia! De unde va obţine domnia sa suplimentarea flotei noastre cu crucişetoare, cuirasate, portavioane, distrugătoare sau submarine purtătoare de rachete nucleare, când noi avem doar două epave recondiţionate şi rebotezate cumpărate de la britanici pe timpul lui Năstase. Dar domnul preşedinte Johannis insistă, merge în Bulgaria pentru a implementa ideea dezvoltării capabilităţii NATO. Preşedintele Rosen Plevneliev, afirma: „Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România”. Deci în România, nu în Marea Neagră.
Nici unul dintre preşedinţi, al nostru absolut sigur, nu ştiau că în conformitate cu Convenţia de la Montreux – Elveţia din 1936, ţările care nu au ieşire la Marea Neagră nu pot menţine nave militare în această zonă mai mult de 21 de zile. Or, NATO nu este o ţară, pentru a beneficia de acest tratament.
Rusia avertizează prin Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului rus de Externe: „Dacă se va lua decizia de creare a unei forţe navale permanente, sigur că acest lucru va fi un factor destabilizator; pentru că nu este o mare a Alianţei Nord-Atlantice”.
Nici nu ajunge bine acasă domnul preşedinte Johannis că Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, se opune iniţiativei suplimentării flotei militare NATO pentru a evita ca Marea Neagră să devină zonă de conflict. „Eu am spus mereu că noi suntem o ţară paşnică. Nu vreau ca Marea Neagră să devină zonă de conflict militar”, a declarat premierul Borisov.
Eşec total ! Diplomaţie zero! Competenţe şi conexiuni lipsă!
Sunt tot aşa de sigur că ideea domnului Preşedinte Johannis i-a fost sugerată, sau chiar impusă de partenerul nostru strategic din NATO. Scopul putea fi dublu. Ostilizarea Rusiei împotriva noastră – obiectiv realizat şi compromiterea domnului Johannis, care habar nu avea de statutul juridic al mărilor, eşecul era nu previzibil, ci era cert! Cineva râde! Recunosc, şi eu!
Halal să-ți fie ! Să ne trăiești, Domnule preşedinte!
