joi, decembrie 1, 2022

Doi poliţişti arădeni sancționați disciplinar pentru „deficienţe în gestionarea cazului” elevei bătute de o colegă

Conducerea IPJ Arad a dispus, în urma mediatizării cazului în care o fată de 17 ani își bătea colega de școală, în vârstă de 15 ani, cercetarea disciplinară a polițistului care s-a ocupat de caz, precum și înlocuirea din funcție a șefului acestuia.

Cel înlocuit din funcție este șeful Biroului de Ordine Publică Arad din cadrul IPJ Arad, Comisar şef de poliţie Laurențiu Buhăescu. Acesta era împuternicit în funcția de șef Birou Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Arad, conducerea IPJ Arad dispunând încetarea împuternicirii.

Noul șef al Biroului de Ordine Publică Arad din cadrul IPJ Arad este Diana Henț.

„Comanda Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus cercetarea disciplinară a polițistului desemnat cu verificările și cercetările în acest caz, precum și a șefului acestuia. Ca primă măsură, a fost dispusă încetarea împuternicirii șefului Biroului de Ordine Publică Arad”, a declarat agent șef Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

S-au luat aceste măsuri pentru că acest caz nu a fost gestionat corespunzător încă de la sesizare

O anchetă a fost începută săptămâna trecută, joi, după ce pe internet a fost distribuit un videoclip în care se vede cum o fată de 15 ani este bătută de o tânără de 17 ani. Filmarea ar fi fost distribuită chiar de agresoare, pentru a se lăuda în cercul de prieteni şi colegi, dar s-a „viralizat” în câteva zile, incidentul având loc în 21 septembrie.

În videoclip se vede cum o adolescentă este lovită repetat cu palmele peste cap şi spate, este trasă de păr, lovită cu capul de o teracotă, aruncată pe jos, lovită cu picioarele, înjurată și amenințată de agresoare că îi dă foc. Victima îi cere agresoarei să înceteze, însă aceasta continuă loviturile.

Videoclipul ar fi fost făcut de tatăl vitreg al agresoarei, el fiind auzit pe filmare cum aduce unele reproșuri victimei, în timp ce era bătută.

La acest moment,

victima primește asistență de specialitate de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecţia Copilului, fiind inclusă într-un program de consiliere psihologică.

Agresoarea și tatăl acesteia au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, și ulterior au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. Cei doi sunt cercetați pentru lovire și alte violențe, respectiv instigare la lovire și alte violențe.

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news