marți, iulie 5, 2022

E oficial: Cristian Todea a plecat de la UTA!

 

E oficial, Cristi Todea a plecat de pe banca tehnică a clubului UTA. Unii suporteri erau de părere că acest club a fost o „pălărie” prea mare pentru tehnicianul arădean, în vreme ce alții consideră că venirea lui Ionuț Popa ca director tehnic âl punea în umbră pe Todea. Fostul secund a fost numit principal în 21 septembrie anul trecut, după eșecul cu aducerea lui Falub ca antrenor pentru câteva zile. Fără Todea la timonă, echipa contină parcursul din campionat pregătind următorul meci oficial, după meciul derby cu Poli. Clubul și antrenorul s-au despărțit pe cale amiabilă.

Echipa roș-albă a început expediția Miroslava în această dimineață. Utiștii au plecat spre Borsec, acolo unde, după-amiază, au programat un antrenament și tot acolo petrec noaptea. Vineri dimineață, staff-ul tehnic arădean conduce o ultimă ședință de pregătire.

Adversara utiștilor (în tur a fost 3-0 pentru UTA) e pe locul 16, cu 31 de puncte strânse, după o primăvară destul de grea pentru ea. Trupa moldavă a început anul cu două eșecuri consecutive, cu Argeșul și Chindia, apoi a remizat cu Metaloglobus și Clinceni. Alte trei înfrângeri le-a suferit în fața Sibiului, Baloteștiului și Călărașiului, plus o remiză la Afumați. Miroslava a învins acasă Mioveniul, iar în ”intermediara” încheiată ieri a luat toate punctele din ceea ce ar fi trebuit să fie meciul cu Olimpia Satu Mare.

”Întâlnim o echipă care are un program mult mai ușor decât al nostru. Are jucători care au activat în Liga I, doi jucători (Alexandru Marin și Milea) pe care i-am avut și eu la Iași, pe Milea l-am debutat într-un meci cu Steaua, în 2007. Am înțeles că sunt o echipă de luptă, iar unul din jucători, Corban, e curtat de echipe din Liga I. Vom încerca să ne adaptăm adversarului și terenului, toate echipele care au jucat aici spun că suprafața de joc e mică și foarte denivelată”, transmite Ionuț Popa, directorul tehnic al UTA-ei, care anticipează un meci de luptă.

Știința Miroslava – UTA se dispută sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 11:00. De la arădeni lipsesc Norbert Polgar, în recuperare după operație, și Stevan Markovic, accidentat în meciul de la Motru, de săptămâna trecută.

Ultimele Știri

Related news