Echipa și Robotul DELTA FORCE Arad au încheiat competiția internațională de robotică de la Istanbul în postura de căpitani ai alianței finaliste

DELTA FORCE- ISTANBUL2023
Delta Force, prima și unica echipă FRC (First Robotics Competition) din România, Căpitan de alianță finalistă la Bosphorus Regional FRC, Istanbul, Turcia + Industrial Design Award, oferit de General Motors!
După o vacanță sacrificată pentru naționala FTC, au început în forță pregătirile pentru Regională FRC din Turcia, unde România participă pentru prima oară la un challenge FRC (proiectare, programare si construcție de roboți mai mari, mai performanți, într-un timp mult mai scurt decât în cazul competițiilor FTC).
În decurs de două săptămâni și jumătate (zi și noapte) au construit și finalizat un robot cu care au ajuns în finală la Bosphorus Regional, luptând cu echipe de pe două continente, care aveau experiența anilor trecuți în aceste competiții cu roboți complecși!
Mesajul postat pe pagina de Facebook a echipei DELTA FORCE:
În premieră pentru România și pentru Arad, am câștigat titlul de Căpitan al Alianței Finaliste și Industrial Design Award sponsorizat de General Motors, la competiția internațională de robotică FIRST Robotics Competition (FRC) – Bosphorus Regional – competiție care a avut loc la Istanbul, în Turcia.
Suntem prima echipă din țară care răspunde provocării de a intra în concursul destinat roboților de „categorie grea”, roboți care impresionează prin dimensiuni.
Am construit într-un timp record un robot care a făcut față cu succes nivelului ridicat și concurenței din teren, generată de cele 47 de echipe venite de pe două continente: Europa și Asia.
Am intrat în teren, am dat tot ce a fost mai bun, „am luptat”, am văzut ce înseamnă robotica la acest nivel, care sunt exigențele și credem că am făcut față cu succes!
A fost o experiență deosebită, care ne-a oferit un nou prilej de a merge mai departe, de a ne dori mai mult, de a vă face mândri de noi! Determinarea, hotărârea, curajul și ambiția echipei, susținute de încurajările primite din partea comunității, a tuturor celor care ne urmăriți activitatea, ne-au făcut să trecem peste emoții, peste greutăți, să acționăm cu încredere!
Robotul nostru – 9001 – purtând numărul internațional al Echipei Delta Force – a câștigat în calificări meciurile, devenind căpitan de alianță. Am mai făcut un pas, jucând semifinala și apoi finala competiției, ceea ce a fost uimitor pentru noi fiind o echipa rookie! Această competiție am încheiat-o cu succes, fiind capitanii alianței finaliste.
Mulțumim sponsorului nostru principal Aptiv Romania care ne este alături în fiecare an și face tot posibilul pentru ca pasiunea noastră să continue, mulțumim tuturor firmelor care ne sprijină și ne sunt aproape: BearingPoint Romania, Continental Romania, Spicul Turcin, Trade Trans Terminal, Depozit Logistic, SC Verbita SRL, West Tech Diesel, Auto Group, Lexus Publicitate, Vechiul Cazinou Arad, Evolog, Centrul Municipal de Cultura Arad, MeshSoftware, Dream Fish, GISCAD, BB COM, Valabri Romania, ERRA GROUP ARAD, Share It Smart, Dower Construct, Domval Expert Buildings, Euro Travel.
Mulțumim mentorilor și partenerilor noștri educaționali Liceul Național de Informatică Arad și Universitatea Politehnica Timisoara pentru sprijin, înțelegere, pentru suportul acordat!
Mulțumim tuturor celor care sunteți alături de noi și susțineți dezvoltarea roboticii, pentru generațiile viitoare!
Facebook Comments Box
Despre Critic Arad Articolele 6527
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.




I accept the Privacy Policy