sâmbătă, octombrie 1, 2022

Economista Ioana Belejan face pictură din plăcerea de a reinvesti în frumusețea artei care ajută, iar sâmbătă are primul vernisaj în spațiu deschis

Ioana Belejan, născută în municipiul Arad, în anul 1979 este soție și mamă, economist de profesie, venită în lumea – tot mai restrânsă, devenită, mai ales odată cu intrarea deja aproape deplină în era digitală una de nișă – a picturii pe filiera… dragostei.
Un rebrand (cel puțin aparent opozabil) de care am avea nevoie mulți – chiar dacă nu conștientizăm asta.

Comunicarea prin artă ca stil de viață

„Sunt o fire comunicativă, deschisă spre noi provocări. Hobby-ul meu preferat este pictura, hobby care a devenit, de un an de zile, un mod de viață pentru mine – aproape că nu există zi în care să nu pictez o floare, un moment sau un peisaj” – după cum declară economista pictorița într-un interviu apărut în revista online Pallas Athena anul trecut, în noiembrie.

Ioana Belejan și-a mai expus lucrări în cadrul unor expoziții colective, una la sala Clio, iar portretul pe care i l-a făcut actorului Zoltan Lovas a fost expus la expoziția de artă plastică „COREGRAFIA ARTISTILOR”, organizată de d-na Ingrid Lalique si Arhiva De Arta, lunii ianuarie, în incinta Teatrului National Bucuresti.

De asemenea, a mai organizat vânzări în scopuri caritabile… tot ceea ce vinde reinvestește în ajutor oferit unor familii mai puțin norocoase din punct de vedere economic.

Sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 15.00, în arealul AOA GARDEN din parcul Eminescu, Ioana Belejan își va vernisa expoziția de lucrări într-un spațiu (tot doar aparent) neconvențional, deschis și menținut vreme de două zile.

 

Trei dintre lucrările Ioanei Belejan, care, de doi ani, s-a apucat de studiat oficial pictura, în cardul Școlii de Arte

…și cel mai recent interviu acordat postului de televiziune TV Arad:

Ultimele Știri

Related news