„Ecumenism” administrativ-academic fără precedent la deschiderea Anului universitar 2016 – 2017

univ 2016
Distribuie:

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Iustin Cionca, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad: „Un obiectiv important pentru mine este să păstrăm în Arad tinerii talentați!”

Consiliul Judeţean Arad, prin domnul preşedinte Iustin Cionca, Primăria municipiului Arad, prin domnul primar Gheorghe Falcă, Universitatea „Aurel Vlaicu”, prin doamna rector Ramona Lile şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin doamna rector Coralia Cotoraci au semnat, în premieră pentru Arad, un parteneriat prin care se pun bazele dezvoltării de activităţi şi acţiuni ştiinţifice, culturale, educaţionale, antreprenoriale, precum şi derularea în comun a unor activităţi de instruire practică a studenţilor.

 „Parteneriatul s-a semnat astăzi, cu ocazia deschiderii Anului universitar 2016-2017, eveniment comun al celor două univeristăţi arădene, la care au participat atât Consiliul Judeţean Arad, cât şi Primăria Municipiului Arad. Vorbim despre Universități pe care administrația locală le susține și le apreciază, cu deschidere internațională și cadre didactice care au confirmat în domeniile lor. În perioada următoare ne vom vedea des, și la Consiliul Județean, și în alte instituții importante ale Aradului, pentru că oferim celor două Universități platformă de practică, oportunitatea de a vă forma ca specialiști și mai buni, încă din școală”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

În urma acestui parteneriat, Consiliul Județean Arad și Primăria Arad se constituie în platformă gratuită de practică pentru studenții celor două Universități, începând cu data de 3 octombrie 2016. Totodată, cele două instituţii vor realiza un Student Card, care oferă reduceri sau gratuități pentru studenții celor două Universități arădene, la evenimente organizate de instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Arad și a Consiliului Local al Municipiului Arad. Nu în ultimul rând, Primăria și Consiliul Județean vor pune la dispoziția celor două Universități sălile lor festive, în vederea organizării de conferințe sau diverse festivități.

„Deschiderea noului An universitar este un moment de referință pentru învățământul superior din Arad, această festivitate desfășurându-se sub semnul unității și colaborării între cele două Universități, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. În cadrul acestei ceremonii am acordat și colanele pentru cei doi cetățeni de onoare, prof. univ. dr. Lizica Mihuț și prof. univ. dr. Aurel Ardelean, două personalități care și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării învățământului universitar în Arad. Doresc mult succes în noul an studenților și cadrelor didactice!” – a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Totodată, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca,  a adresat un apel public studenţilor arădeni: „Un obiectiv important pentru mine este să păstrăm în Arad tinerii talentați, să vă oferim o școală bună și locuri de muncă tentante, unde sunteți apreciați și respectați. Mizez pe dumneavoastră să colaborăm pentru un Arad al valorilor, al specialiștilor, un Arad-destinație și nu unul de tranzit sau punct de plecare. Să fiți sprijin, acasă, pentru părinții și comunitatea dumneavoastră! Vă doresc un an universitar frumos! Să ne revedem la activitățile culturale din municipiu și județ, să fiți activi și implicați! Să construim împreună Aradul pe care ni-l dorim cu toții!”

 

 

Categorie: Știri
Etichete: UAV, Universitatea de Vest Vasile Goldis
Distribuie:
Articolul anterior
Zacuscă și ghiveci
Articolul următor
Dacă vrei să ajungi de urgență la spital, cheamă un taxi. În Arad, salvarea ajunge la tine în 3 ore jumate

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie