ȘTIRI

Educație prin cultură la Liceul German – un altfel de bilanț

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

 

„Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate” spunea Sergiu Celibidache. Așa gândesc și cei de la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” din Arad. Aici se desfășoară o bogată activitate ce are drept scop educarea elevilor spre înțelegerea și aprecierea frumosului, a lucrurilor valoroase în domeniul artistic. Copiii participă cu drag la activități culturale, iar rezultatele nu se lasă nici ele așteptate.

Astfel, în anul școlar 2017-2018, Corul „Die Minnesinger” al liceului a participat la Olimpiada Națională Corală unde a obținut premiul I (98 puncte) la faza zonală a acestei competiții școlare, desfășurată la Timișoara.

Trupa de teatru Mini AMG, formată din elevi de gimnaziu, a participat la festivaluri de teatru pentru elevi cu spectacolul „Biblioteca”, o adaptare de prof. Georgiana Maria a piesei „Abatorul de hârtie” a lui Călin Ciobotari, obținând rezultate pe măsură. La Festivalul de Teatru „Ioana Cîcu” de la Carei, Iarina Miuța a obținut premiul III pentru rol secundar feminin, iar Fanouria Ciobanu a obținut premiul special al juriului pentru interpretare. La Festivalul Național de Teatru „Actorul din mine” de la Petroșani, Miruna Crișan a obținut premiul I, Iana Lupșa premiul al II-lea, iar Denisa Betea, Ștefania Botezatu, Alexandra Ciobanu, Fanouria Ciobanu, Patrik Cîta, Ramona Covaci, Georgiana Grecu, Daria Karman, Iarina Miuța și Ioana Țicău au obținut premii speciale pentru interpretare. Trupa a mai participat și la Festivalul Internațional de Teatru de stradă „Povești și vise”, organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Integra. Tot anul acesta, spectacolul „Judecata lui Bibi” a obținut premiul I la secțiunea de teatru filmat și tot premiul I la secțiunea afiș de teatru în cadrul Festivalului de Teatru pentru Elevi „Eugen Ionescu” de la Slatina.

Trupa de teatru Theater AMG – liceu – a obținut rezultate deosebite cu spectacolul „O scrisoare…pierdută!” după Ion Luca Caragiale. Astfel, la Festivalul Național de Teatru pentru Elevi „Scena Talentelor” de la Râmnicu Vâlcea, trupa a obținut premiul I pentru spectacol. La același festival, la secțiunea recitare, Raluca Ille a obținut premiul al III-lea, iar Simina Botlung o mențiune. O lună mai târziu, la Festivalul Național de Teatru „Actorul din mine” de la Petroșani, trupa a obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol, iar membrii trupei au obținut și premii individuale pentru interpretare: Raluca Coană – premiul I, Simina Botlung – premiul II, Mara Foltuț – premiul III, Sebastian Hazotă – mențiune, Elisabeta Bun, Adrian Haciuc, Jessica Mariș, Alexandra Moisă și Luiza Șerb – premii speciale.

La Concursul „Prietenii Compozitorilor” de la Beiuș, elevii noștri au obținut rezultate excepționale: Maria Miuțescu – pian,  a obținut Marele Premiu al concursului. Grace Zene – pian, a obținut premiul I, Anastasia Băcanu – pian, premiul II, iar Marlen Bogdan premiul I la secțiune de prezentări powerpoint.

Dar lista rezultatelor nu se oprește aici: la Festivalul Internațional de Creație și Interpretare „Ana Blandiana” de la Brăila, eleva Raluca Ille a obținut o mențiune la recitare. Eleva Briana Moisă a obținut premiul al II-lea la Festivalul „Alter Ego” de la Turda, secțiunea afiș de teatru. Iar la Concursul Național „Soft Bazar” de la Nehoiu, jud. Buzău, elevii Friderika Balaj, Simina Botlung, Mara Foltuț, Raluca Ille, Gabriel Tuș și Sergiu Vernica, au obținut premiul I la secțiunea film, iar eleva Marlen Bogdan a obținut premiul III la secțiunea powerpoint.

La toate aceste rezultate se adaugă manifestările artistice ale elevilor școlii cu orice ocazie, atât în cadrul activităților școlii, cât și în afara ei. „Vinovată” de coordonarea tuturor acestor activități? D-na profesor Georgiana Maria.

 

Critic Arad, 11 iulie 2018 7:31

Clubul-Artelor-12Clubul-Artelor-12-Copy-1Clubul-Artelor-11Clubul-Artelor-10Clubul-Artelor-9Clubul-Artelor-8Clubul-Artelor-7Clubul-Artelor-6Clubul-Artelor-5Clubul-Artelor-4Clubul-Artelor-3Clubul-Artelor-2Clubul-Artelor-1