Elevi români și maghiari, colegi la distracție în Tabăra de Tradiții și Limbă Română de la Macău

mako 14 scaled
Distribuie:

 

 

În perioada 25-31 iulie a avut loc, la Macău (Ungaria), cea de-a patra ediție a Taberei de Tradiții și Limbă Română 2016, organizată de Autoguvernarea Românească din Macău (Simonfi Iolanta – vicepreședinte și inițiatoarea proiectului), la care au participat 37 de elevi români și maghiari, toți din Ungaria.

Finanțatorul a fost Ministerul Forțelor Umane din cadrul Guvernului Ungariei, din partea României fiind prezent Consulul General la Szeged, Ioan Fodoreanu.

Având ca loc principal de „campare” Casa Verde din Parcul Natural Macău, tabăra a urmărit, prin toate activitățile desfășurate aici, însușirea și cultivarea limbii române, și nu numai, de către elevii români și maghiari, cunoașterea valorilor și a tradițiilor românești, relaționarea optimă a copiilor aparținând celor două etnii, din Ungaria și România etc.

Coordonatorii tuturor activităților desfășurate pe parcursul a nu mai puțin de șapte zile – profesorii Elisabeta Andronie și Marta Maria Balazs (Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica) și Zsiga Balazs Etelka (Școala Reformată Macău) – au pregătit un program ludic-educativ extrem de variat, axat pe creativitate și interculturalitate.

Activitățile desfășurate în programul acestei tabere au dorit să fie variate și plăcute. Programul începea, în fiecare zi, cu intonarea Imnului taberei, creat special de către colega mea, prof. Camelia Chifor. Printre jocurile copilăriei caracteristice românilor („Podul de piatră”, „Țară-țară, vrem ostași!” etc.), coordonatorii au strecurat activitățile educative și creative (plastice și literare). Astfel, copiii au realizat cusături românești tradiționale, obiecte decorative din lut, picturi pe sticlă, aranjamente florare, colaje, magneți de frigider, brățări și mărgele, toate acestea urmând a fi prezentate într-o expoziție în luna septembrie a.c., la Macău”, ne spune prof. Marta Maria Balazs.

Nu toate activitățile au implicat ateliere, organizându-se numeroase excursii în afara orașului Macău și chiar în România, la Pecica și Turnu. Astfel, la Muzeul etnografic PROPIRCULT din Turnu, cei 37 de copii au participat la Olimpiada Țărănească, iar la Pecica, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, românașii din Ungaria și cei din România au dansat împreună pe scenă jocuri populare românești.

Întorși în Ungaria după mica excursie organizată în cele două localități arădene, grupul a vizitat sediul Autoguvernării românilor din Aletea, unde păstrătorii tradițiilor românești din oraș le-au prezentat copiilor „Țurca” și alte obiceiuri, vizitând, totodată, cetatea din Gyula și Centrul de Documentare și Informare al Asociației Naționale a Românilor din Ungaria, redacția ziarului românesc „Cronica” și o expoziție de icoane.

Prof. Marta Maria Balazs continuă: „în cadrul activităților taberei s-a aflat și o vizită la Aventura Park, tragere cu arcul și demonstrații cu tehnică reală ale pompierilor și poliției, copiii devenind, preț de câteva ore, veritabili salvatori și oameni ai legii”.

Una peste alta, cei mici s-au simțit extrem de bine și se gândesc, încă de pe acum, la ediția următoare.

 

 

Categorie: Știri
Etichete: elevi, Macau, maghiari, Mako, romani, schimb de experiență, tabără româno-maghiară
Distribuie:
Articolul anterior
Istorie reconstruită digital: Cetatea Șoimoș [FOTO]
Articolul următor
Transportul în comun ca sală de lectură – utopia unora care nici nu citesc, nici nu merg cu tramvaiul [RECOMANDĂRI EDITORIALE]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie