Eroii arădeni vor fi omagiați cu prilejul centenarului Primului Război Mondial. Trei ceremonii se vor desfășura concomitent în municipiu, la Lipova și Păuliș

ww1 romania
Distribuie:

 

Ziua de 26 august a fost aleasă de autoritățile Statului Român pentru a celebra 100 de ani de la intrarea țării noastre ca țară beligerantă de partea Antantei în Primul Război Mondial (27 august, 1916, este data exactă la care ambasadorul Edgar Mavrocordat depune, la ora 21, la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe,  declarația de război din partea Regatului Român) cu un efectiv de 658.088 de militari – cu toții percepuți, astăzi, ca eroi.

Numele arădenilor care și-au dat viața pentru cauza comună vor fi citite, întru veșnic omagiu, mâine, între orele 10 și 11, în trei locații diferite – Arad, Lipova și Păuliș – cu prilejul unei ceremonii militare organizate de Guvernul României prin reprezentantul din teritoriu, Prefectura Arad.

 

Comunicat – Instituţia Prefectului – Judeţul Arad – Cancelarie Prefect

Programul manifestărilor organizate cu prilejul celor 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Vor fi trei ceremonii organizate la aceeași oră, 10.00, pe data de 26 august 2016, în Arad, Lipova și Păuliș.

Instituţia Prefectului – Judeţul Arad – Cancelarie Prefect

Prin Hotărârea de Guvern nr.821/2015 a fost aprobat Programul Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea „Centenarului Primului Război Mondial”, eveniment care urmează să se desfășoare sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Evenimentul se va desfasura in data de 26 August 2016 in urmatoarele locatii din judetul Arad:

– Municipiul Arad –  Parcul Mihai Eminescu

– Orasul Lipova  –   Parcul din centrul localitatii

– Comuna Paulis –  Centrul localitatii

Ceremonialul se va desfasura dupa urmatorul program:

9.30 – 10.00   Constituirea dispozitivului , sosirea invitaților, a publicului și a  reprezentantilor presei;

09.50  Instalarea gărzii de onoare la monument

10.00 – 10.10  Slujbă religioasă

10.10 – 10.12  Moment de reculegere / Semnal trompet

10.12 – 11.10 Citirea preambulului si a listei cu eroi

11.10 – 11.15  Intonarea Imnului eroilor

11.15 – 11.30  Depuneri de coroane / jerbe de flori și aprinderea de lumânări/candele.

P r e f e c t, Pribac Cosmin Valentin

 

Foto reprezentativă: comandantul forțelor franceze de pe frontul de vest, mareșalul Joseph Jofrre,  inspectând trupele române – 1916

Categorie: Știri
Etichete: Arad, eroi, institutia prefectului, Lipova, Paulis, primul razboi mondial
Distribuie:
Articolul anterior
[BREAKING NEWS] Un subcomisar și un agent principal din cadrul Poliției de Frontieră Arad – reținuți într-un dosar de trafic cu migranți. Descinderi în 8 locații din Arad
Articolul următor
„Dorel” a scăpat la excavator, a spart o conductă în Alfa, a lăsat 4 blocuri „pe sec” și a inundat o pivniță. Compania de Apă a venit, a văzut și-a plecat… că n-avea motorină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie