Este OBLIGATORIE MASCA și PE STRADĂ. Comunele Livada și Vârfurile intră în CARANTINĂ

prefectura
Distribuie:

 

[COMUNICAT]

Informare de presă privind Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu numerele 68, 69 și 70, adoptate în ședința din 03.11.2020

Hotărârea nr. 68 stabilește felul restricțiilor care se aplică în fiecare unitate-administrativ teritorială, în funcție de prevederile HG nr. 856/2020 și de incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la o mie de locuitori, comunicată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad. În preambulul hotărârii se regăsesc modificările intervenite față de ultima hotărâre CJSU, nr. 67 din data de 30 octombrie, iar în anexă se regăsește intervalul restricțiilor aferente pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Există U.A.T.-uri pentru care la sfârștiul zilei expiră perioada de 14 zile în care s-a aplicat un set de restricții, iar în funcție de incidența înregistrată astăzi s-a stabilit prelungirea acelorași restricții sau aplicarea unora de nivel superior ori inferior. De asemenea, există U.A.T.-uri unde astăzi se înregistrează o incidență dintr-o categorie superioară celei existente zilele trecute, iar în acele cazuri se aplică restricțiile aferente categoriei superioare începând de mâine, 04.11.2020, pentru o perioadă de 14 zile.

Ca elemente de noutate față de ultima hotărâre a CJSU (nr. 67 din 30.10.2020), prin Hotărârea nr. 68 a CJSU Arad se stabilesc următoarele:

  • La art. 2, alin (2) se prevede interzicerea preparării, comercializării sau consumului de alimente și băuturi alcoolice și nealcooliceîn spațiile publice închise, dispuse în exteriorul clădirilor, de tipul teraselor, situate atât pe terenul aparținând domeniul public, cât și pe terenul aparținând domeniului privat. Este spațiu public închis orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiș, plafon sau tavan și cel puțin două închideri laterale, indiferent de natura materialului din care sunt confecționate sau de caracterul temporar ori permanent”;

 

  • Prin articolul 12 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise, aglomerate sau neaglomerate, din toate unitățile administrativ-teritoriale situate în județul Arad;

 

  • În articolul 13 se specifică faptul că scenariul roșu pentru unitățile de învățământ se aplică inclusiv grădinițelor din sistemul privat, în localitățile unde incidența cazurilor COVID-19 la 1000 de locuitori depășește pragul de 3;

 

  • Prin articolele 14-22 se reinstituie anumite obligații în sarcina agenților economici, instituțiilor sau persoanelor fizice pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Hotărârea nr. 69 a CJSU Arad aprobă măsura de carantinare zonală propusă de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, pentru o perioadă de 14 zile, pentru unitățile administrativ-teritoriale Livada și Vârfurile, cu toate satele aparținătoare. Măsura carantinării comunelor Livada și Vârfurile va fi instituită prin Ordin al Comandantului Acțiunii, Președintele Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat Raed Arafat, care va cuprinde data și ora implementării măsurii de carantină precum și măsurile ce vor fi aplicate.

Hotărârea nr. 70 a CJSU Arad este similară celor luate în ședințele anterioare și prevede scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din Județul Arad, în funcție de rata incidenței COVID-19 și de alte situații particulare care pot determina răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Instituția Prefectului Arad

 

 

Categorie: Știri
Etichete: 69 și 70, carantina arad, covid 19, Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu numerele 68, Livada, stiri arad, Varfurile
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Levente Bognar și Sergiu Bîlcea au părut uimiți de problema GUNOIULUI în Arad. Proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului a fost retras de pe ordinea de zi până se dumiresc consilierii
Articolul următor
S-a constituit asociația „Gai – Cartierul Nostru” – un exemplu care merită aplicat în tot orașul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie