EVALUAREA ACTIVITĂȚII I.P.J. ARAD ÎN 2022

raport_activitate_ipj-arad
Distribuie:

 

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat un scurt bilanț al activității desfășurate în 2022. Comisarul șef Dan Stoicănescu, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, și Florin Turnagiu, adjunctul inspectoratului, au vorbit despre statisticile pe anul trecut în ceea ce privește activitatea desfășurată și au conturat obiectivele și prioritățile pentru 2023.

raporta activitate ipj

În cadrul aceleiași conferințe de presă, a fost prezentat și noul purtător de cuvânt al instituției

Este vorba despre agentul Mădălin Herbei (25 de ani). Acesta își va desfășura activitatea alături de agentul șef de poliție Claudia Iuga și a ocupat funcția rămasă liberă după ce ofițerul de presă al IPJ Arad, Livia Pescar, a decis să își continue cariera în afara țării.

madalin herbei ipj arad

RAPORT DE ACTIVITATE al IPJ Arad în anul 2022
CAPITOLUL I. MANDATUL ȘI OBIECTIVELE INSTITUȚIONALE

Activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Arad s-a desfășurat în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranță publică pe întreg teritoriul județului, având în vedere contextul actual de securitate generat de conflictul militar din Ucraina.

Obiectivele instituţionale în anul 2022 au fost cele ale Poliţiei Române,

respectiv asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale, creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetățeni prin protejarea persoanei, patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, siguranța transporturilor și dezvoltarea parteneriatului public-privat, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupurilor/ grupărilor infracţionale, precum și asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

CAPITOLUL II. EVOLUȚIA INFRACȚIONALITĂȚII.
ACTIVITĂȚILE ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE
A. SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

Managementul integrat al ordinii și siguranței publice În perioada analizată au fost constituite executate 43 de acțiuni cu efective mărite, pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și contravențional, în zonele cu potențial criminogen ridicat, asigurându-se măsuri de ordine publică pe timpul manifestărilor de protest și a manifestărilor culturale, artistice și sportive din județul Arad.

Criminalitatea stradală

În cursul anului 2022, la nivelul județului Arad, au fost comise 683 de infracţiuni stradale.
În ceea ce privește infracțiunile stradale sesizate se evidențiază 357 infracțiuni de furt înregistrate, în creștere cu 20%. De menționat este faptul că furturile din auto reprezintă cea mai mare parte din criminalitatea stradală.

Au fost sesizate 122 de infracțiuni de distrugere, în scădere față de anul 2021 cu 5%, precum 4 infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, în scădere cu 125% față de anul precedent.

Prevenirea și combaterea infracționalității asociate violenței în familie

În anul 2022, au fost emise 232 de ordine de protecție provizorii, dintre care 128 în mediul urban și 104 în mediul rural.

Din numărul total al ordinelor de protecție provizorii emise, 223 au fost confirmate de unitățile de parchet.

Criminalitatea în mediul rural

La nivelul județului, în anul 2022, în mediul rural au fost comise 2.620 de infracțiuni, din care 156 de infracțiuni economico-financiare 1.483 de infracțiuni judiciare și 981 de infracțiuni de altă natură.

Principalele infracțiuni înregistrate sunt:

ucidere din culpă – 17 fapte, toate sunt săvârşite de conducători auto; 574 loviri sau alte violenţe, 112 ameninţări, 401 furturi, 56 infracțiuni de înșelăciune, 355 infracțiuni de distrugere, 169 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și 161 conducerea sub influența alcoolului.

Siguranţa rutieră şi a transporturilor

La nivelul I.P.J. Arad, creșterea siguranţei rutiere și reducerea riscului rutier se mențin priorităţi locale. În acest sens, au fost desfășurate, de polițiștii rutieri arădeni, 1.577 de acțiuni, pe toate șoselele din municipiu și județ.

În anul 2022, în județ s-au produs 101 accidente grave, având ca urmare 37 de persoane decedate și 82 de persoane rănite grav.

Principalele 5 cauze generatoare a accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neregulamentară, având ca urmare 21 de accidente, cu 13 persoane decedate și tot atâtea rănite grav; abaterile bicicliștilor, în urma cărora s-au produs 13 accidente, cu 3 persoane decedate și 10 rănite grav.

Abaterile pietonilor s-au soldat cu 12 accidente, cu 4 persoane decedate și 8 rănite grav.
Neacordarea de prioritate pentru vehicule a avut ca rezultat producerea a 11 accidente, cu 3 persoane decedate și 8 rănite grav, iar neacordarea priorității pietonilor, au cauzat 10 accidente, cu 2 persoane decedate și 8 rănite grav.

În perioada analizată au fost sancționați contravențional 31.934 de participanți la trafic, fiind reţinute 3.211 permise de conducere și retrase 1.261 certificate de înmatriculare.

Siguranţa în şcoli

Biroul Siguranță Școlară a fost înființat pentru asigurarea unui proces de învățământ în siguranță, prevenirea faptelor antisociale în unitățile de învățământ preuniversitar și creșterea gradului de siguranță în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.

În județul Arad există 456 unităţi de învăţământ preuniversitar, din care 161 grădiniţe, 152 şcoli generale/primare şi 41 licee, colegii; 17 structuri reprezentând școlile profesionale, postliceale, Palatul Copiilor, cluburi sportive etc., iar pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, în proximitatea școlilor, 432 unități de învățământ au fost repartizate I.P.J. Arad, 17 la I.J.J. Arad și 7 la Poliţia Locală.

În anul școlar 2021-2022, în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă a acestora, au fost comise un număr de 17 infracţiuni, din care 9 loviri sau alte violenţe, 3 furturi, 2 fapte de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și infracțiuni de altă natură.

Protecția animalelor

Din data de 4 decembrie 2020, în cadrul I.P.J. Arad a fost înființat Biroul pentru Protecția Animalelor.

Activitatea biroului a fost adaptată la cerinţele şi necesităţile specifice judeţului, motiv pentru care s-au avut în vedere concluziile desprinse ca urmare a analizei periodice a situaţiei operative pe liniile de muncă, precum și sesizările primite de la cetățeni.

Polițiștii au desfășurat 50 acțiuni proprii și au întocmit 44 de dosare penale. Au fost aplicate 161 de sancțiuni contravenționale și în baza a 7 ordine de plasare în adăpost, au fost ridicate și plasate în adăposturi 163 de animale.

De asemenea, s-a intervenit la 90 de sesizări primite prin 112, și la 225 de sesizări pe alte căi (sesizare directă, în scris, informații obținute etc).

B. COMBATEREA CRIMINALITĂŢII – Activități desfășurate și rezultate obținute

În perioada analizată, la nivelul județului, s-a înregistrat o creștere cu 7,36% față de anul 2021 la sesizările privind infracţiunile judiciare, în principal. La infracţiuni de natură economică-finaciară a fost sesizată o scădere de 15%.

Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă

În acest domeniu, eforturile poliţiştilor arădeni s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave, săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei, prevenirea și combaterea acestui gen de infracționalitate.

La nivelul județului, la infracţiunile sesizate contra persoanei se constată o uşoară creștere față de anul precedent, respectiv un procent de 7%.

Criminalitatea contra patrimoniului

La nivelul I.P.J. Arad, la infracţiunile sesizate contra patrimoniului, în anul 2022 au fost sesizate 3.199 de fapte. Ponderea cea mai mare este reprezentată de infracțiunile de furt (1.780 fapte), fiind înregistrată o creștere de 8,8%.

Criminalitatea economico-financiară

Pe linie de investigare a criminalității economice, au fost în lucru 1.169 de dosare penale, față de 1.441 în anul precedent, fiind soluționate 541 de dosare penale, cu 28 mai multe față de anul 2021. În cursul perioadei analizate s-a început urmărirea penală față de 295 de persoane, și au fost luate măsuri preventive față de 15 persoane.

Prejudiciul total constatat a fost de 3.175.715 lei, iar prejudiciul recuperat a fost de 834.745 lei.

Activități de urmărire și supraveghere judiciară

La începutul perioadei de referinţă, în evidenţele unității noastre se aflau în urmărire naţională 209 persoane, dintre care 197 în urmărire internaţională. S-a solicitat urmărirea internaţională în 42 de cazuri, au fost revocate 50 de persoane care figurau urmărite internaţional, rămânând astfel în lucru 189 de persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.

Pe linie de dispăruți, au fost înregistrate 190 de cazuri de dispariție, dintre care 75 de minori (22 având vârsta sub 14 ani).

În perioada analizată au fost soluţionate 184 de cazuri de dispariţie dintre care 75 de minori (22 având vârsta sub 14 ani).

La începutul perioadei analizate, existau 72 de măsuri preventive dispuse de organele judiciare (parchete, instanțe) la nivelul IPJ Arad, s-au înregistrat 165 de măsuri preventive, 169 fiind închise prin condamnare sau ca urmare a încetării de drept, rămânând 68 de măsuri.

Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase

În ce priveşte infracţiunile de nerespectare a regimului armelor, muniţiilor materialelor nucleare și al materiilor explozive, au fost constate 116 infracţiuni în 2022, creștere cu o faptă față de 2021. S-au înregistrat 36 de infracțiuni la Legea 26/1995, privind regimul materiilor explozive, fiind indisponibilizate în vederea confiscării 62 de arme de foc letale și neletale și 1.490 de bucăți de muniţie.

În urma acţiunilor desfăşurate pe linia verificării persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni cu obiecte pirotehnice și produse periculoase, au fost ridicate în vederea confiscării 985 kg articole pirotehnice și 375 kg deşeuri periculoase, din care 3,5 kg mercur.

În perioada de referinţă s-au desfăşurat 45 de acțiuni pe liniile muncă arme și muniții, braconaj cinegetic, substanțe periculoase și materiale pirotehnice.

Activitatea de cercetare criminalistică

Polițiștii criminaliști arădeni au efectuat cercetarea la fața locului la 2.439 de evenimente, participând la alte 230 de activități (percheziții, reconstituiri etc).

Au fost ridicate 693 de urme papilare și 6.844 de alte urme (biologice, materiale, traseologice, balistice, înscrisuri etc).

Au fost amprentate și introduse în MBIS (multibiometrical information system) 564 de persoane. Au fost efectuate 279 de expertize și constatări criminalistice și examinate 2.596 de materiale, fiind identificate 142 de persoane și obiecte, în 128 de cauze penale (furturi, falsuri în înscrisuri, autori de accidente grave cu părăsirea locului faptei și identificarea unui cadavru cu identitate necunoscută).

Domeniile silvicultură, piscicultură, produse petroliere

În vederea prevenirii şi combaterii delictelor silvice, în perioada analizată au fost organizate 421 de controale și acțiuni, în care au fost aplicate 373 de sancțiuni contravenționale la regimul silvic în valoare totală de 687.400 de lei.

În cadrul acţiunilor şi controalelor, au fost confiscați aproximativ 1.285 de metri
cubi de material lemnos, în valoare de 285.340 de lei.

Materialul lemnos tăiat ilegal în anul 2022 este 1.316,54 metri cubi, în valoare totală de 794.779 de lei.

În vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în perioada evaluată au fost organizate 149 de acţiuni și controale, din care 94 în apele teritoriale, 5 în amenajările piscicole, 4 pe linia provenienței prelucrării și valorificării peștelui, 23 privind transportul peștelui și alte controale, fiind aplicate 28 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 13.000 de lei.

Prevenirea și combaterea migrației ilegale

La nivelul județului Arad, în cooperare cu Serviciul de Imigrări Arad, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, Serviciul de Poliție Transporturi și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, au fost efectuate 108 acțiuni, în vederea depistării străinilor cu ședere ilegală, destructurarea rețelelor de migrație ilegală și a traficului de migranți. În urma activităților au fost depistați 146 de migranți.

Volumul dosarelor penale

La începutul perioadei analizate, se aflau în evidență 15.796 dosare penale.

În cursul anului 2022 au fost înregistrate 8.221 dosare penale. Au fost primite/restituite 401 dosare penale și soluționate 9.940 de cauze penale.

Cazier judiciar

În ceea ce privește activitatea Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în anul 2022 au fost eliberate 56.288 de documente, dintre care 45.197 certificate de cazier judiciar.

CAPITOLUL III. PREGĂTIREA PROFESIONALĂ ȘI DOTAREA/ PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A POLIȚIȘTILOR

Din data de 16.08.2021 a fost operaționalizat Serviciului Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Activitățile acestei structuri constau în pregătirea de specialitate, pregătirea fizică, tragerea cu armamanetul, pregătirea tactică și conducerea autospecialelor în regim prioritar.

În ceea ce privește pregătirea polițiștilor, au fost organizate 74 de activități de instruire, 136 de ședințe de tragere, iar în domeniul conducerii autospecialelor în regim prioritar, au fost organizate 50 de sesiuni de instruire practică.

DOTAREA

Au fost demarate 7 proceduri simplificate și achiții directe de bunuri și servicii, în valoare de aproximativ 3.417.350 de lei.

În cursul lunii mai a anului 2022, au fost demarate și finalizate procedurile de mutare a efectivelor I.P.J. Arad, în contextul demarării lucrărilor de reabilitare a sediului de pe strada Vârful cu Dor.

CAPITOLUL IV. OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI pentru anul 2023

Dintre obiectivele pentru acest an, menționăm creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului, şi încrederea acestuia în poliţie prin protejarea persoanei, patrimoniului, siguranţă stradală şi rutieră și dezvoltarea parteneriatului public-privat, asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare și informaționale necesare dezvoltării și menținerii capacității operaționale a I.P.J. Arad, asigurarea unui mediu de afaceri curat, în
condiţii de respectare a legalităţii prin combaterea contrabandei, corupţiei, infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, evaziunii fiscale şi protecţiei intereselor financiare a Uniunii Europene, reducerea riscului rutier și dezvoltarea cooperării interinstituţionale.

Prioritățile pentru acest an sunt

menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea capacității de intervenție și a mobilității structurilor de ordine și siguranță publică din mediul rural, documentarea informativă și desfășurarea de activități specifice, în vederea destructurării grupărilor infracționale organizate, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri și infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, monitorizarea și analizarea permanentă a trendurilor infracționale, în vederea menținerii sub control a situației operative și accesarea fondurilor europene nerambursabile, prin programe specifice.

 

Categorie: Știri
Etichete: Comisarul șef Dan Stoicănescu, Florin Turnagiu, IPJ Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Raportul de activitate pe anul 2022 al Tribunalului Arad și al judecătoriilor arondate
Articolul următor
Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce fiul său i-a aplicat trei lovituri de cuțit în zona gâtului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie