FCC Baschet Arad – la o treaptă în spatele liderului după victoria de la Brașov!

baschet fcc brasov
Distribuie:

 

Olimpia CSU Braşov – FCC Baschet Arad 66-77 (19-20, 11-24, 14-19, 22-14)

După înfrângerea din fieful liderului trupa pregătită de Manuel Rodriguez şi Cristian Bondor nu s-a descurajat şi a reuşit  aseară, una dintre cele mai bune prestaţii din acest sezon. Chiar dacă se anunţa un duel dificil, “galben-albastrele” au controlat autoritar partida cu Olimpia CSU, iar scorul final putea să fie unul şi mai mare. FCC Baschet Arad s-a impus cu 77-66 în deplasarea de la Braşov şi trece pe poziţia secundă în clasamentul Ligii Naţionale. Gazdele au început mai bine partida si au condus în primele minute, dar avea să fie un simplu foc de paie.  Robinson a transformat o liberă şi a egalat situaţia (16-16 în minutul 8), ca mai apoi tot americanca să o ducă pentru prima dată în avantaj pe FCC: 16-18.

Graţie unor sferturi doi şi trei aproape perfecte, în care ofensiva arădeană a fost la înâlţime, medaliata cu bronz a campionatului precedent s-a desprins decisiv pe tabelă. Relaxarea arădencelor din ultima parte a făcut ca FCC Baschet Arad să se impună doar la 11 puncte distantă, scor 77-66.

Un succes important al sezonului pentru trupa arădeană, pe un teren unde vicecampioana României, CSM Satu Mare, a plecat învinsă. FCC a acumulat 14 puncte după finalul turului din grupa valorică A şi a urcat pe locul doi în clasament. Trebuie spus, însă, că sătmărencele au două partide  în minus faţă de arădence. Etapa viitoare, “galben-albastrele continuă seria deplasărilor cu un joc pe terenul marii rivale din Târgovişte (duminică, de la ora 18).

Braşov: Angela 21 puncte, Pesovic 14, Voica 13, Zubac 13, Williams 4 şi Al Ash Hab 1.

Arad: Webb 27, Robinson 15, Ardelean 10, Fodor 9, Karakasevic 6, Neagu 3, Pop 2, Ciotir 2, Akathiotou 2 şi Bartok 1.

Foto: Imagine din meciul de la Arad

Categorie: Sport
Etichete: Arad, bartok, FCC, olimpia brasov, pesovic, robinson, webb
Distribuie:
Articolul anterior
[NEWS ALERT] Șandru Raul Teodor, în vârstă de 25 de ani, a EVADAT din Spitalul de Psihiatrie
Articolul următor
Podul de pontoane de la TREI INSULE s-a RUPT DIN NOU. Întrebare a unui localnic: „Cine a atâta de ticălos, acolo, în vârful administrației Aradului?…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…