Festivalul Internațional de Șah – Arad, 6 – 12 august

Distribuie:

 

Cel mai important eveniment șahist al anului – Festivalul Internațional de Șah Arad va avea loc începând de sâmbătă, 6 august la Arad. Evenimentul se derulează în perioada 6-12 august, gazdă fiind în premieră Hotelul Continental Forum din Arad. Organizatorul evenimentului, ca de fiecare dată, este clubul de șah Vados.

Cel mai important eveniment al festivalului rămâne openul principal, la care s-au înscris deja peste 200 de participanți, între care mulți mari maeștri și maeștri internaționali. Favoritul principal al turneului este marele maestru român (dar care acum reprezintă Franța) Andrei Istrățescu, fost campion european de juniori și unul din marile talente ale șahului românesc din ultimii 20 de ani. Frumusețea turneului constă însă și în faptul că în același turneu joacă jucători profesioniști și simpli amatori, existând numeroase premii și pentru aceștia din urmă, chiar și pentru jucătorii neclasificați. Toate detaliile despre taxe si premii le găsiţi pe pagina de Internet oficială a concursului, www.aradopen.com.

Pe lângă acest open, vor mai avea loc două turnee de șah pentru copii sub 8 și sub 10 ani, ambele omologate de către Federația Română de Șah, turnee ce vor avea loc în aceeași locație în perioada 7-12 august.

Timp de o săptămână  vom avea parte de mai multe evenimente speciale– un simultan extraordinar dat de marele maestru Tiberiu Georgescu, în preambulul festivalului (5 august), un super turneu de șah blitz cu omologare FIDE (8 august), un interesant turneu de Fischer Random (Sah960 – 6 august), inedite turnee de klotz sau șah combinat (ambele in 9 august), turneul șahiștilor la tenis de masă (11 august), trei seminarii și prelegeri de șah gratuite cu maeștri internaționali, demonstrații de șah cu piese gigant, toate acestea  conturează un festival șahist de excepție.

La festival poate să participe orice iubitor al şahului, iar jucătorii nelegitimaţi se vor putea legitima la unul din cluburile arădene. Înscrierile continuă până în chiar ziua concursului, data limită fiind 6 august ora 15. Informații și înscrieri la adresa de email [email protected], www.aradopen.com.

Ca orice eveniment și acesta nu poate avea loc fără sprijinul  partenerilor și al sponsorilor: Primăria municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean, Magazinul de Șah, Cotta International, FCC Environment, International Alexander, Casa Româno-Chineză Filiala Arad, Banca Feroviara, Luar, Smart Diesel.

Categorie: Sport
Etichete: 6 august, club șah Vados, Federația Română de șah, Festival de Șah Arad, șah
Distribuie:
Articolul anterior
Poliția Locală a dezafectat adăposturile oamenilor străzii de pe „Ursului” [FOTO]
Articolul următor
[UTIL] Serviciile de management al proprietății și al facilităților: un „DE CE?” motivator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…