CAMPANII

Florin Tripa: „Liberalii de la CJA blochează extinderea rețelelor de apă și canalizare în zeci de localități din județ“

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Zeci de localități din județul Arad au de suferit din cauza incompetenței conducerii liberale a Consiliului Județean Arad, care nu e în stare să implementeze Masterplanul de apă și canalizare. În ultimii trei ani, de când noua conducere a preluat frâiele Consiliului Județean Arad, proiectul e practic blocat, iar zeci de mii de cetățeni așteaptă în continuare extinderea rețelelor de apă și canalizare, finanțată din fonduri europene.

„Faptul că Marinel Cionca este cel mai slab președinte din istoria CJA este demonstrat și de modul în care se derulează proiectul de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare în județul Arad. Vorbesc zilnic cu primari de comune sau orașe ale județului, social-democrați, liberali, de la ALDE și toți îmi spun același lucru: CJA nu e în stare să implementeze acest proiect la nivel de județ. Este vorba despre actuala conducere a CJA, care trebuia să demareze etapa a II-a a proiectului și care în afară că a dat un contract de consultanță de 2 milioane de euro (?!) nu a început nicio lucrare nouă în județ.
Primarii sunt disperați, pentru că pe de o parte localitățile pe care le conduc ar avea surse de finanțare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, dar pe de altă parte, nu pot accesa aceste fonduri, pentru că fac parte din Masterplan. Este o situație fără ieșire, iar cei care au de suferit sunt cetățenii județului, care sunt nevoiți să trăiască în România anului 2019, în Uniunea Europeană, fără apă sau canalizare. Și asta „datorită“ incompetenților din fruntea CJA, care de trei ani se ocupă doar cu dezinformări și campanii mincinoase și nu mai au timp să-și îndeplinească atribuțiile pentru care sunt plătiți cu sume imense, lună de lună, de către cetățenii din județul Arad”, declară deputatul PSD Arad, Florin Tripa.

Biroul de Presă al PSD Arad

Critic Arad, 29 martie 2019 5:18