joi, decembrie 1, 2022

„Folkul pe pâine” de la Pecica dospește pentru a șaptea oară în acest weekend dintre două anotimpuri

 

Iubitorii de muzică și poezie sunt așteptați la Pecica, timp de două zile, la cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Folk pe pâine”, un adevărat regal la care vor participa cei mai îndrăgiți artiști ai genului.

Astfel, astăzi (31 august), de la ora 19,00, pe scena ridicată în Parcul Pădurice, situat lângă stadionul din oraș, vor evolua, pe lângă nume consacrate (Magda Pușkaș, Rareș Suciu, Walter Ghicolescu, Monica Cojocaru, Gilbert Ghicolescu, Călin Pop-Celelalte Cuvinte, Nelu Pitic, Focul Viu) și vedete locale (Melinda și Timea Irșai, Adrian Petcu, Raul Nica, Florin Jianu). Inclusiv Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica.

În prima zi a lunii septembrie (a doua zi a Festivalului), de la aceeaşi oră, alte nume consacrate vor încânta iubitorii de folk: Mircea Rusu, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Marius Baţu-Poesis, Trupa de Serviciu, Daniel Julean, soprana Nicoleta Brola, Clipa, Vasile Gondoci, dar şi Alex Bacter, Alexandru Gondoci, Vali Doagă şi Gabriela Verşan.

În fiecare dintre seri, membrii Cenaclului „Lucian Emandi” – organizatori ai evenimentului (Nicoleta Suceveanu Dudaş, Tatiana Moş, Blazena Miroslava Karkus, Camelia Chifor şi Eugenia Ponta Pete), vor recita din propriile creaţii literare.

De menționat că organizatorii pun la dispoziție gratuit locuri de campare și parcare, intrarea fiind, așa cum s-a procedat, de fiecare dată, liberă.

În fiecare seară, după spectacol, conform tradiției, muzica și voia bună continuă în jurul focului de tabără până în zori.

Ultimele Știri

Related news