Fostul primar al Zărandului, Florin Moț, a fost condamnat definitiv în „Dosarul Bardeau” și își așteaptă următoarea sentință sub supraveghere judiciară

fostul primar al zărandului
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Cu o „coadă” de doi ani cu suspendare – sentință pronunțată de Curtea de Apel Oradea într-un dosar pentru luare de mită – și  așteptându-și următoarea condamnare – într-o speță pentru înșelăciune în formă continuată deja judecată de prima instanță –, fostul primar al comunei Zărand, Ion Florin Moț a fost pus sub control judiciar cu supraveghere strictă. Marți, 4 octombrie, o instanță de la Curtea de Apel Timișoara a pronunțat  sentința definitivă în „dosarul Bardeau”: 2 ani și 2 luni – asta după ce părțile au ajuns la un acord de returnare a prejudiciului (1 milion de euro și casa fostul primar din pădurea de la Nadăș – conform surselor).
Pe numele lui Moț mai există, tot pe rolul Curții de Apel Timișoara, un dosar aproape identic – în care SC Tar Farming SRL l-a acționat în instanță pentru exact aceleași fapte – rezumate simplu prin „vânzare de terenuri false”. Pronunțarea în acest dosar trebuia să se facă joi, 6 octombrie, însă a fost amânată – completul de judecată stabilind un termen intermediar (14 octombrie) pentru pronunţarea asupra cererii de sesizare a ÎCCJ și stabilind ca termen pentru începerea fondului cauzei pentru 3 noiembrie. Procedural vorbind, avocații fostului primar au cerut completului de judecată să coreleze pedepse din vechiul cod penal cu unele prevăzute de noul cod. O cerere similară au depus avocații și în cazul dosarului cu Bardeau, dar acolo instanța a respins cererea.
De domeniul „miracolelor juridice” este ceea ce i se întâmplă celui care l-a băgat la pușcărie pe „idolul poporului de la orașe și sate”, Dan Diaconescu… aceasta fiind o evidență doar urmărind datele tehnice ale proceselor lui Ion Florin Moț.

Iată sentința – așa cum e publicată pe site-ul Curții de Apel Timișoara:

04.10.2016

Ora estimata: 09:00

Complet: Penal – N A10

Tip solutie: Încetat procesul penal

Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul Moţ Ion Florin şi partea civilă S.C. Bardeau Holding România S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 75/15.03.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. 678/210/2015. Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: În baza art. 396 al. 6 C.p.pen., rap. la art. 16 al.1 lit. g C.p.pen, încetează procesul penal faţă de inculpatul Moţ Ion Florin pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 al. 1 şi 2 C.pen. (în raport de persoana vătămată S.C. Bardeau Holding România S.R.L.). În baza art. 40 alin. 1 C.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.p. constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar este concurentă cu faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6068/111/2013 definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea. În baza art. 86 ind. 5 Cod penal anterior dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 215/29.10.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6068/111/2013 definitivă prin decizia penală nr. 25/A/01.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi repune în individualitatea lor cele două pedepse de 1 an şi 8 luni închisoare aplicate, şi înlătură parţial sporul de 4 luni aplicat. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal anterior contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare din prezentul dosar cu cele două pedepse de 1 an şi 8 luni închisoare repuse în individualitatea lor, în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 8 luni închisoare pe care o va sporii cu 6 luni inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă totală de: – 2 doi ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 397 C.p.p. constată stinsă acţiunea civilă faţă de partea civilă S.C. Bardeau Holding România S.R.L ca urmare a intervenirii acordului de mediere. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Fostul primar, așadar, a fost condamnat cu suspen­dare sub supraveghere, soluţie care s-a menţinut din sentinţa primei instanţe

S-a modificat doar cuantumul pedepsei. „Sintagma de anulare a suspendării sub supraveghere e o formulă de tehnică juri­dică care se aplică la descontopire, anulându-se şi sporul iniţial. Ulterior s-a aplicat din nou un spor, dar s-a menţiunut suspendarea sub supraveghere”, au explicat avocații primarului presei.
La rândul lui, Florin Moț susţine că neînţelegerile pe care le-a avut cu SC Bardeau Holding au fost rezolvate prin mediere şi că este „încrezător în justiţie şi în cel de-al doilea proces pe care îl are la Curtea de Apel Timişoara.” „Am fost la mediere şi ne-am înţeles, pentru că suntem oameni de bună credinţă. Sunt însă hotărât să-i dau în judecată pe cei care au acreditat ideea că aş fi fost condamnat la închisoare cu executare. În cel de-al doilea proces pe care îl am, a fost stabilit un nou termen, pentru data de 3 noiembrie. Sunt încrezător în Justiţie” – contraatacă Moț.

Dosarul Bardeau – conform comunicatului de presă

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,  prin rechizitoriul din data 15.04.2015, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Moţ Ion  Florin pentru infracţiunile de înşelăciune, uz de  fals şi abuz  în  serviciu – se spune într-un comunicat de presă.

Din  probatoriul  administrat în cauză  a rezultat că inculpatul Moţ Ion  Florin,  în  perioada martie-mai  2009, a  indus  în  eroare reprezentaţii unei  societăţi comerciale  din jud.Arad cu  prilejul încheierii unor  antecontracte  de  vânzare-cumpărare de terenuri, afirmând  în  mod nereal că aceste terenuri  nu au  mai  făcut  obiectul  unor  antecontracte  de  acelaşi  gen  anterioare. În  realitate, terenurile  fuseseră  anterior  înstrăinate în  acelaşi mod şi unei  alte  societăţi comerciale de  pe  raza jud.Arad. Procedând  astfel, inculpatul a  cauzat  un  prejudiciu  total în  valoare  de 197.020  lei persoanei juridice care  a  achiziţionat  a doua  oară  imobilele.

Totodată, inculpatul, în  calitate  de  primar  al  com.Zărand,  jud.Arad, în  luna  septembrie  2012, pentru  a  justifica  neeliberarea unui  titlu  de  proprietate  persoanei  care  a  solicitat aceasta, a prezentat serviciului juridic  al prefecturii  jud.Arad copia  unui  antecontract prin  care  ar fi  achiziţionat terenul  ce făcea  obiectul titlului de mai  sus, antecontract  despre  care  ştia  la  acel moment că  este  fals. Procedând  astfel, inculpatul, în  exercitarea  atribuţiilor  de  serviciu,  a refuzat în mod  nejustificat să soluţioneze cererea de eliberare  a  titlului  de  proprietate formulată.



 

Categorie: Investigații
Etichete: control judiciar, Curtea de apel Timisoara, florin mot, primar
Distribuie:
Articolul anterior
„Cooperativa de plagiat Lile” face Aradul mai „celebru” decât ar fi cazul în lumea universitară
Articolul următor
Cine sabotează contractele Companiei de Transport Public Arad? „Simplu”: propria sa conducere! De ce? Pentru că (astăzi) PUMA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

A murit, la 52 de ani, jurnalistul Patrick André de Hillerin

0
Jurnalistul  Patrick André de Hillerin, editorialist și colaborator la Gândul, s-a stins din viață în această seară la vârsta de 52 de ani. Conform primelor informații din surse apropiate, decesul a survenit ca urmare a unui AVC, fiind găsit de prieteni în jurul orei 18:00 undeva în comuna Jurilovca, județul Tulcea. Jurnalistul era pacient hipertensiv și avea diabet. Ion Eugen, primar al Comunei Jurilovca, prieten și apropiat al editorialistului, a confirmat informația pentru ziarul cu care colabora și a declarat: „Am anunțat deja familia și mâine ne vom asigura că trupul său va ajunge la București”. Biografia sa, conform colegilor…

ACTUALIZARE | Septuagenarul care a căzut sub tren nu a putut fi salvat

0
În cursul acestei dimineți, la ora 10:28, dispeceratul integrat ISU-SAJ Arad a fost sesizat prin apel 112 cu privire la producerea unui accident feroviar în municipiul Arad, pe strada Neculce  la o trecere la nivel de cale ferată, în urma căruia o persoană a fost surprinsă și blocată sub garnitura unui tren. Având în vedere gravitatea deosebită a cazului, pentru gestionarea optimă a evenimentului și salvarea victimei, s-a intervenit de urgență cu următoarele forțe și mijloace: ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă (TIM); echipă de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Echipajele de intervenție s-au deplasat operativ…

GALERIE FOTO Ramona Lile a declarat deschis oficial anul universitar 2026-2027 la UAV

0
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis sâmbătă, 26 septembrie, un nou an universitar. Festivitatea inaugurală a fost găzduită de Sala Mare a Palatului Cultural, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au ținut să fie prezenți la eveniment. Alături de corpul profesoral al universității de stat arădene, de studenți, părinți ai acestora și membri ai conclavului academic au ținut să fie de față parlamentari, reprezentanți ai administrației locale și județene, conducători de instituții, personalități ale vieții politice, culturale și sociale ale Aradului. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a fost reprezentată de Rector, prof. univ. dr. Coralia…

Afaceri bulgărești, la Birchiș

0
Polițiștii din Săvârșin au depistat în localitatea Birchiș un cetățean bulgar de 57 de ani care transporta bunuri susceptibile a fi contrafăcute, pe care intenționa să le vândă în zonă cu aproximativ 300 de lei bucata. „Polițiștii din cadrul Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat, în timpul activităților de patrulate, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în localitatea Birchiș. La volanul acestuia a fost identificat un cetățean bulgar, de 57 de ani. În urma controlului, în interiorul autoturismului, au fost găsite mai multe bunuri, fără documente de proveniență, susceptibile a fi contrafăcute, pe care cetățeanul bulgar ar fi urmat să le…

VIDEO Percheziții DIICOT la Arad | Doi bărbați, arestați preventiv pentru trafic de droguri

0
Mai multe percheziții au fost efectuate, joi, la Arad de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad. Acțiunea a vizat activitatea infracțională a doi bărbați, de 21 și 23 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept. Cei doi bărbați au fost reținuți 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv. percheziții Arad droguri_24 septembrie 2026 „Din materialul probator administrat a rezultat…

Peste 1.000 de sportivi au participat la „Timișoara Playground Festival”, primul festival multisport de acest tip organizat în regiunea de vest

0
În perioada 11–20 septembrie, Timișoara a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de Street Football, Baschet 3×3, Fotbal pe nisip, Volei pe nisip, Handbal pe nisip și Rugby pe nisip, desfășurate în mai multe zone ale orașului, și a pornit de o idee simplă: am scos sportul din bazele sportive și l-am adus în mijlocul orașului, aproape de oameni. Piața Operei și Piața Libertății au fost principalele puncte ale festivalului, aducând sportul și competiția în centrul Timișoarei și…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”     [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi,…

VIDEO Conferință de presă | Colegii de barou și partid Mihai Pașca și Bogdan Ionescu se luptă cu fantomele trecutului, prezentului și viitorului

6 comentarii
  Conferința de presă susținută de prefectul Aradului, Mihai Pașca, și avocatul Bogdan Ionescu la sediul PNL marți, 8 septembrie, de la ora 13:00, a fost una… subversiv-beligerantă: o luptă cu fatomele trecutului, prezentului și viitorului nostru – mereu schimbător, mereu același. Despre Goga, Nae Ionescu, Falcă, Fifor și Bibarț – nominalizați sau sugerați în discursuri – , despre proiecte-fantomă resuscitate, despre naționalismele trecute, prezente și viitoare care ne bântuie de când ne știm. COMUNICATELE DE PRESĂ trasmise de PNL Arad rezumă discursurile celor doi colegi de barou și partid: PNL a sancționat discursul care incită la ură promovat de…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

3 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

DOCUMENTE Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…
UVVG
Articolul următor [NASA] Jurnalul Uraganului Matthew care a lovit în aceste zile America Apasă aici pentru a citi
Secret Link