Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, cu sprijinul Consiliului Județean și a Centrului Cultural Județean, inițiază proiectul „Galeria Scriitorilor Arădeni”.
Proiectul va omagia importanți oameni de cultură reprezentativi pentru orașul nostru și se va materializa în: ateliere de lucru, expoziții, lecturi publice, tipărituri reprezentând personalitățile celebrate: Alexandru D. Xenopol, Ioan Slavici, Moise Nicoară, Mircea V. Stănescu, Vintilă Russu-Șirianu, Ștefan Augustin Doinaș, Ioan Alexandru, Mihai Beniuc, Csiky Gergely, Adam Müller Guttenbrunn, Mircea Micu, Florin Bănescu, Ioan T. Morar, Mircea Mihăieș, Romulus Bucur, Gheorghe Schwartz, Vasile Dan și mulți alții.
Trierea sărbătoriților va fi una subiectivă desigur, dar ea va încerca să răspundă scopului și intenției noastre: acelea de-a vernisa calitatea scriiturii arădene, limba, cartea, lectura, creativitatea.Vom prezenta publicului de la condeieri uitați, la cei contemporani girați de critica clasică.
Patronul nostru spiritual – Alexandru D. Xenopol – nu este socotit un scriitor prin excelență, ci un enciclopedist cu preocupări literare, în ciuda acestui fapt, ni se pare oportun și firesc să deschidem proiectul nostru cu el.Este și cazul lui Moise Nicoară (jurist, profesor, scriitor, traducător).
„Încercăm să îi cuprindem pe cei mai relevanți scriitori arădeni, indiferent de contextul politic în care au scris și de perioada de activitate, originari din Arad sau pentru care Aradul a reprezentat o etapă importantă în viața profesională sau personală. Ne propunem să implicăm mai multe instituții de cultură și de învățământ, societatea civilă, administrația locală, să creștem respectul față de valorile locale”, precizează directorul interimar al Bibliotecii „Alexandru D. Xenopol” Arad, Cristina Duma.
Prin intermediul Consiliului Județean Arad Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” va lansa înspre școlile arădene provocarea de a realiza materiale documentare despre opera scriitorilor arădeni, urmând ca acestea să intre într-o competiție pe rețelele sociale, iar cele originale să fie premiate.
Pentru fiecare personalitate din proiect se va planta un arbore, pe „Aleea Scriitorilor Arădeni”, care urmează să fie realizată la Căsoaia. „Galeria Scriitorilor Arădeni” continuă, după câțiva ani, și aprofundează o întâmplare literară arădeană mai veche ”Convorbiri pe aceeași arcă”, petrecută la bibliotecă între anii 2002-2007.
Deschiderea oficială a proiectului intitulat: „Galeria Scriitorilor Arădeni”, va avea loc miercuri, 14 iunie 2017, la ora 18:00, în Sala ”Clio” a Complexului Muzeal Arad, str. „Horia” , nr.8 și se se va bucura de prezența criticului literar Nicolae Manolescu – președintele Uniunii Scriitorilor din România, precum și a altor notabilități administrative și culturale ale orașului nostru.
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” este o instituție culturală finanțată de Consiliul Județean Arad.
…………………………………………………………….
EDITARE ULTERIOARĂ:
Calendarul proiectului „Galeria Scriitorilor Arădeni”
Primul eveniment din cadrul proiectului „Galeria Scriitorilor Arădeni” se va derula la mijlocul acestei săptămâni, fiind dedicat lui Alexandru D. Xenopol, patronul spiritual al bibliotecii județene, care îi poartă și numele.
Suita acestor manifestări va continua în cursul lunilor iunie și iulie după următorul calendar:
24 iunie – Ioan Slavici, Șiria (Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția);
27 iunie – Sava Tekelija, Arad (Uniunea Sârbilor din România – Filiala Arad);
5 iulie – Csiki Gergely, Pâncota (Biblioteca Orășenească Pâncota);
25 iulie – Adam Muller Guttenbrunn, Zăbrani (Muzeul memorial Adam Muller Guttenbrunn).
Evenimentele dedicate acestor personalități sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean, al Centrului Cultural Județean, în colaborare cu bibliotecile, administrațiile locale și instituțiile de învățământ din aceste localități.
„Aceste manifestări vor continua și în lunile următoare, atât în municipiu cât și în județ, când în atenția iubitorilor de literatură vor fi aduși și alți scriitori arădeni” a precizat Cristina Duma, manager interimar al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, instituție coordonatoare a proiectului.