ȘTIRI

Gheorghe Falcă spune că, în 2018, taxele și impozitele locale nu vor fi majorate, însă vor fi actualizate ca urmare a modificării Codului Fiscal, iar CET-ul va primi bani și de la Guvern

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Primăria Municipiului Arad]

Din 2015, Municipiul Arad nu a mai mărit taxele, ele au fost doar actualizate.”,este afirmaţia făcută de primarul Gheorghe Falcă în deschiderea şedinţei ordinare de Consiliu Local Municipal de marţi, 5 decembrie 2017. Acesta a făcut o scurtă prezentare proiectului de hotărâre privind nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2018, aflat în procedură de transparenţă.

Ca urmare a modificării Codului Fiscal municipalitatea arădeană a fost nevoită să opereze o nouă actualizare. Cu toate acestea „ noi suntem la jumătatea a ceea ce înseamnă minim şi maxim. Îi rog pe domnii politicieni când vorbesc despre taxe şi impozite să se uite exact unde avem noi, sistemul de impozitare. Veţi vedea că o parte din taxe vor fi influenţate de Codul Fiscal”, a mai spus edilul Gheorghe Falcă, în replică la numeroasele afirmaţii potrivit cărora Aradul este unul dintre cele mai impozitate oraşe.

Afirmaţiile edilului Gheorghe Falcă sunt susţinute de valorile din tabelul de mai jos cuprins în proiectul de hotărâre privind nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2018, capitolul IMPOZITUL ȘI TAXA PE TEREN.

Zona în cadrul         Nivel impozit 2017          Nivel impozit 2018          Nivel impozit prevăzut de

localității                                                                                                        Legea nr.227/2015 (lei/ha)

A                                 9100                                    9600                                  6042 – 15106

B                                 6500                                    6900                                  4215 – 10538

C                                 4000                                    4200                                  2668 – 6670

D                                 2200                                    2300                                  1410 – 3526

Mai mult decât atât, în 2018, aproximativ 98% din numărul total de taxe rămân neschimbate!

Primarul Gheorghe Falcă atrage însă atenţia asupra unui aspect extrem de important, dar adesea ignorat atunci când este adus în discuţie nivelul taxelor şi impozitelor locale din municipiul Arad. Conform Codul Fiscal, impozitul pe teren se calculează luând în considerare suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Potrivit legislaţiei în vigoare Aradul este o localitate de rang II, după Bucureşti care este de rang 0 şi Timişoara, Cluj Napoca sau Craiova care sunt de rang I. Este şi motivul pentru care edilul Falcă, consideră improprie o comparaţie între taxele şi impozitele locale din oraşe de rang diferit.

……………………………..

Guvernul alocă bani pentru CET

Municipiul Arad va primi 5 milioane de lei de la Guvernul României pentru a asigura continuitatea alimentării cu energie termică în sistem centralizat pentru sezonul rece 2017-2018. Executivul răspunde parţial solicitărilor venite din partea autorităților publice locale, care până acum au alocat 6 milioane de lei, urmând să se mai facă încă o alocare din bugetul local de 2.8 milioane de lei.

Anul trecut am primt 16 milioane lei, anul acesta am solicitat 9 milioane de lei şi primim 5. Diferenţa o vom da din buzunarul cetăţenilor .”, a afirmat primarul Gheorghe Falcă.

Acesta a sublinitat faptul că Guvernul României are obligaţia să sprijine termoficarea în România, în ciuda a ceea ce afirmă anumiţi politicieni. „Administraţia trebuie să facă documentaţia, iar politicienii care guvernează trebuie să facă lobby. Mâine va apărea o hotărâre de Guvern nu doar pentru Arad. Vom vedea cât au primit alte oraşe. Acolo parlamentarii formează o echipă.”, a mai spus edilul.

Falcă a recunoscut că „suma este mică, dar a mai mult decat 0.

Vă reamintim faptul că în 2012, 2013, 2015 şi 2017 Guvernul nu a alocat deloc bani pentru CET. Joi, 7 septembrie 2017, ora 9, consilierii locali municipali se vor reuni în şedinţă extraordinară pentru aprobarea acestor bani în buget astfel încât, până marţi, 12 decembrie 2017, să se poată efectua plăţile către furnizorul de gaz.

Critic Arad, 6 decembrie 2017 8:24

CLM-5-decembrieCLM-5-decembrie-2-1