CULTURĂ Front 8

Gheorghe Hodrea – între Bace Toghiere și Unchioaia Persâda

 

Recent, în prezența unui numeros public, a avut loc prezentarea cărții „O sută de duminici la Radio Timișoara”, Editura Gutenberg, Arad, 2019, 520 pagini, semnat de Gheorghe HODREA.

Ce motive îmi oferă cartea lui Gh. Hodrea pentru a v-o recomanda pentru lectură?

„Profesorul acesta e o figură”, spune L. Notaros în Prefață intitulată „Din ciclul oul sau găina”… „Profesorul Sălcuță sau Bace Toghiere”. Când profesor, când Bace Toghiere, când doctor în istorie, când preot, când făcător de ciorbă, când dereticând pe la tăierea porcului, el se află peste tot, are o sumedenie de prieteni „unul mai hâtru decăt altul” și scrie. Scrie despre Unchioaia Persida și zgoditu vremii, despre o Sărăriță cu piper, despre Înțelepciunile lui Bace Toghiere; mai rostește duminica la Radio Timișoara, fel de fel de năzbâtii în grai popular, a mai publicat trei volume de poezie în limbaj regional, a încropit un Muzeu popular în satul său natal și se mai ocupă de publicarea alora, ex. Otilia Roșu! Dar câte n-a mai făcut acest om, plăcut la vorbă, pregătit să spuna vreuna dintre cele aproape 200 povești publicate, vorbind ca la Sintea ori ca de la Amvon. Toate-i vin la socoteală, pentru că are farmec în ținută, arome în limbaj, narează cu voiciune și cu un elegant umor parfumat cu elemente de comic, fiind moralist și deopotrivă filosof.

O sută de duminici la Radio Timișoara” este o carte amplă de 520 pagini, cântărind 0,5 kg, cumpănită în patru părți și precedat de un Cu Vânt de început și ambalată sub o etichetă sugestivă: tabloul cu personajele, Bace Toghiere și Unchioaia Pesida (autor artistul plastic Mihai Takacs), Gheorghe Hodrea cu laibăr, cămeșă și clop de Sintea și un radio vechi, la care cineva o fi ascultat Europa liberă.

Textul cărții este transcris în grai crișean, cel de pe la Sintea Mare (Arad), așa cum se încumetă să reseteze povestirile cu întâmplări spuse de Unchioaia Persida lui Bace Toghiere sau invers. Eu n-am mai văzut un sat, deși sunt și eu rural, unde să se petreacă atâtea „BAIURI”… Acest cuvânt, selectat din întrebarea „No, care-i baiul?”, pare motorul întregului volum. Aici se întâmplă ciudățenii bizare (poate hazlii), cum ar fi câini, porci și cai beau cu plăcere răchie, aici oamenii au ciufeli umoristice și ironice (Piparcă, Tunatu, Mațu, Hamișu, Pitpalău, Firezu, Tăcănitu, Tolomacu), aici oamenii se caută pentru a auzi întâmplări, comentează, ca un fel de gură a satului, doar aici ajunge elefantul scăpat de la un circ și face pagube, aici „se întâmplă cele mai neîntâmplate întâmplări”. Să luăm, de pildă vremea tăiatului de porc: un sintean inventează modul de a nu mai consuma răchia cu vecinii chemați la înjungheire și-l omoară cu gaz; la pârjolire are loc explozia; altul cheamă vecinii, dar aceștia se îmbată și îmbată și pe Cârlig, câinele, care începe să deguste din sunci, alții cheamă măcelari specialiști din Oltenia, unii se îneacă cu mici, pisica încălzită în cenușă poate provoca un incendiu, un nepot aduce în sat o dronă și gata-i baiul etc.

Abia se așteaptă dimineața ca „poveștile” să umble de la unul la altul. Conținutul întâmplărilor prind viață prin nararea lor în grai popular, care întrețin farmecul textului: e umor, ironie și încântare. Toate narațiunile sfârșesc optimist, fiind un prilej pentru Unchioaia Persida să încerce zgodirea vremii. E o plăcere specială pentru cititor și ascultător (încântarea ar fi o lectură cu glas), rostite de chiar Bace Toghiere, adică de autorul Gheorghe Hodrea. Așa că de aveți poftă de râs și bună dispoziție, chemați-l pe acest om la o cafea și gata-i baiul: râdeți cu gura pân-la urechi și toată ziua veți fi plini de voie bună.

Cine ascultă ”întâmplările” celor o sută de duminici devine vesel, tonifiat și zâmbăreț, arătând că viața-i frumoasă (încât cineva spunea că poveștile s-ar distribui mai potrivit în farmacii pentru inducția sa tonifiantă de veselie)! Pățaniile hazlii sunt relatate cu mult farmec, iar Gh. Hodrea dispune de toate ingredientele literare pentru ca textele să îndeplinească cerințele unei literaturi mature. Nu vorbim de comic, acesta având iz moralizator și batjocoritor. Vorbim de umor, ca veselie de dragul bunei dispoziții, de întâmplări cu personaje reale sau imaginate, dar după vreun model cunoscut din sat.

Cele două personaje naratoare, Bace Toghiere și Unchioaia Persida, sunt foarte atent individualizate, iar trăsăturile lor de personalitate derivă din modul de vorbire, felul povestirii, limbajul utilizat, șarmant, fermecător, ajuns la nivelul marii arte.

„O sută de duminici la Radio Timișoara” sunt condimentate cu multă poezie, având injectată emoționalitate, umor și ironie. Gheorghe Hodrea dispune de talent narativ și de har narativ, posedând mijloacele artistice pentru realizarea unor narațiuni demne de arta adevărată.

Anton Ilica, 14 decembrie 2019 9:08

Bace-Toghieregheorghe_hodre