sâmbătă, mai 28, 2022

Gimnastele de la CSM Arad s-au întors cu medalii și de la Cupa României. Sonia Ichim va concura la Europene!

 

Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit ultimele competiţii ale sezonului intern în gimnastica ritmică românească. Şcoala arădeană de la CS Municipal, coordonată de antrenoarele Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, şi-a reconfirmat valoarea,  la fel ca în Capionatele Naţionale.

Aşadar, Cupa României – întrecere la care s-au calificat cele mai bune şase sportive la fiecare categorie de vârstă – şi Festivalul Naţional rezervat sportivelor mici (mica gimnastă şi categoriile a III-a şi a IV-a) au prilejuit obţinerea de noi rezultate notabile pentru talentatele gimnaste de la CSM Arad.

La Cupa României, Kaitlyn Varga a obţinut medalia de argint la categoria a IV-a, 9 ani (2011), Nadia Candea clasându-se la aceeaşi categorie pe poziţia a şasea, Teodora Brădean Iovănaş s-a ales cu bronzul la categoria a IV-a, 10 ani (2010), Carina Crainic, medaliată cu aur şi Karina Kuncz, medaliată cu argint, au fost cele mai bune la categoria a III-a, 12 ani (2008), în vreme ce Andra Crainic a ocupat locul 5 la aceeaşi categorie. În fine, la junioare s-a remarcat Alenia Biringer, medaliată cu bronz. De menţionat că s-au acordat medalii în urma concursului de individual compus.

Carina Crainic a luat Cupa! Europenele, marea provocare pentru Sonia

La senioare trebuia să concureze şi arădeanca Sonia Ichim, vicecampioană naţională la individual compus şi de patru ori medaliată la Naţionale, dar absenţa sa din concurs este explicată chiar de antrenoarea ei, Daniela Chiriac: „ Sonia nu a concurat din cauza unor probleme la genunchi, ne pregătim de Europenele de la sfârşitul lunii, din Kiev (26-29 noiembrie), care sperăm să se ţină. Am decis să o menajez, ea urmând să concureze în locul Denisei Mailat, nerefăcută complet după operaţie. România le va mai avea în concurs, la Europene, pe surorile junioare Drăgan, Analiesse şi Christina, ambele de la CS Sportul Studenţesc şi pe senioara Andreea Verdeş, de la Corrado Iaşi.”

Locuri fruntaşe şi la festival: Mara Cercel, prima la cea mai mică categorie!

Revenind la competiţiile din Capitală, Festivalul Naţional rezervat categoriilor mici a consemnat alte locuri fruntaşe pentru delegaţia arădeană. Mara Cercel a fost prima la cea mai mică categorie, mica gimnastă, 2014, Anca Toma a fost a doua la cerc şi panglică, în cadrul categoriei a IV-a (2010-2011), iar Sara Lucaci a încheiat a treia la cerc, categoria a III-a (2008-2009). Aşadar, final de sezon intern reuşit pentru CSM Arad, în vreme ce Sonia Ichim are o mare şansă de a reprezenta România cu brio la Europene.

 

Ultimele Știri

Related news