Habar n-aveam până acum cât de importantă e Ucraina pe plan global

Cristian Țițca

Habar n-aveam până acum cât de importantă e Ucraina pe plan global. Cel mai mare exportator de grâne, de floarea-soarelui etc. Cică foametea mondială din acest motiv vine.

Pe când prestam pe logistică în Germania, exact în domeniu, să mor io dacă am semnat o factură pentru o plasă de grâne din Ucraina. Brazilia, Argentina… din astea. Dar Ucraina, nu!

Statistic vorbind, la apogeul exporturilor de grâne, Ucraina a ocupat 3% din piața mondială. Iar ăla a fost un norocos.

Cred că se merge prea departe. În curând, dacă fuge nevasta cu un negru, de vină e războiul din Ucraina.

Egiptul, una dintre țările mari importatoare de cereale își aduce grâul, ghici de unde? Din România. Nu din Ucraina.

Ca o plidă de gândit, pentru oamenii care gândesc, vă relatez asta:

În Al Doilea Război Mondial, în vremea în care eram aliați cu nemții, ambasada Germaniei de la București a trimis o depeșă la Berlin, prin care informa asupra faptului că în plin război, în România există unsprezece feluri de pâine aflate în vânzare la liber, iar nemții mănâncă pe cartelă. În secunda doi, și în România s-a raționalizat mâncarea.

Să stăm strâmb și să judecăm drept.

Dacă ne întoarcem în trecutul apropiat, observăm, fără să fim specialiști în finanțe, că prețurile au început sa crească înaintea războiului. Leul și-a depreciat valoarea treptat, înainte ca Putin să invadeze trei județe în Ucraina. Prețul combustibilului urcă neîncetat de zece ani încoace.

Poate că sunt eu prost. Așa că vă rog frumos să mă ajutați să înțeleg și eu care e legătura cu războiul din Ucraina?

De ce ungurii pot plafona prețurile la anumite produse? Vă luminez eu cu ce știu.

Pentru că au o instituție guvernamentală care se numește ceva de genul : „Oficiul Național de Control al Prețurilor”. E o instituție anti-speculă care are posibilitatea să intervină în situații de criză. Care e singura țară din UE care refuză sistematic să înființeze o asemenea instituție?

Uitați-vă în buletin și o să aflați!

Facebook Comments Box

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.




I accept the Privacy Policy