DE CARTIER

[HIP HOP NEWS] Povestea de succes a Renatei: de la buda din curte la yachturile din Abu Dhabi (spusă la beție)

 

Bună ziua, mă numesc Renata (de vreo 4 ani, pentru că am stat prin Germania pe club și așa mi-a rămas numele de scenă, pe care îmi vine greu să îl schimb înapoi cu ăla nasol pe care mi l-a dat mama), am băut ceva tare la sugestia unei colege și vă povestesc, cu cuvintele mele, șirul de întâmplări plăcute care mi-au schimbat borcanul de zacuscă cu cel de Nutella.
De mică am cochetat cu moda. Eu fiind ce-a mai faină din sat, băieții șefului de post, al popii și al primarului, mereu se băteau pentru mine. Cu restul nu vorbeam,nu aveam de ce, iar ei nu aveau cu ce.
Așadar, mi-am luat inima în dinți într-o seară și i-am răspuns pe facebook lui Rică Bombardieru. De aici s-a legat repede o idilă frumoasă – doar că la un moment dar nu doar inima mi-am luat-o în dinți, ci și vreo 3-5 pumni de la Rică, din cauză că am slăbit și nu mai dădeam randament la muncă (cică se zgâriau ăia când mă atingeau). După ce l-am băgat pe Rică la pârnaie în Germania pentru rele tratamente și proxenetism, m-am reîntors în țară cu 350€, 50 de kilograme, buze umflate și 3 perechi de blugi, dar și cu limba germană vorbită aproape perfect – deci, a meritat!
Mi-am luat repede o chirie, am avut noroc inclusiv că nevasta lu’ ăla era urâtă, așa că l-am tăvălit pe proprietar cum știu eu cel mai bine și am convenit că în asta constă plata chiriei pe 6 luni. Deja mă simteam o femeie de succes! Succesul ăsta însă trebuia întreținut – și nu cu kebab, cola sau ciorbele ce le primeam de la fraierii cu, care ieșeam în oraș!
Într-o seară, cum tot răsfoiam, așa, pe facebook, norocul mă vizitează din nou: văd un anunț „căutăm modele pentru prezentarea de sâmbătă”. Când am văzut asta și am văzut că e pe plan local și că nu trebuie „să prezinți”, ca-n Germania, am trimis direct 3 poze cu mine, de mai demult (cele mai faine: una în câmp pe tocuri, una în grădină, în care în spate se vede și wc-ul în care mi-am început cariera și una din ceva pensiune, unde în oglindă se vedea Rică în fundu gol).
Am început să îmi rod unghiile, deja eram la al 8-lea deget când pac-pac sună telefonul.

Patroana: Alo,bună iubita….
Eu: Ja?… aaa, scuze! Am rămas blocată cu germana…
Patroana: Nu e nici o problemă, e bine că știi și nemțește, te va ajuta la preț….ăăăăă scuze, la prezentare. Când poți veni să te vedem?
Eu: Și acum, tocmai am făcut o baie acum 3 zile, mi-am ros și unghiile și sunt gata de defilat!
Patroana: Ok iubita, pussy!
Eu: Ok,pussy, aștept adresa…
(pe silent: că numa bine de tură e taximetristu meu, iar cum e disperat după mine, mă duce ăla și in Cambodgia moca!)

Am ajuns la locul unde era prezentarea. Acolo – plin de clienți interesați de gecile creatoarei de modă. Erau toate națiile, cred că și marțieni erau… sau cel puțin unii dintre ei semănau.
Începem defilarea, toate în chiloți și cu o șubă pe noi, iar vizitatorii notau în carnețel nu știu ce: „note la bucile și țâțe, porecla și numărul de telefon” – cum ar zice Rică.
Cum se termină prezentarea, cum îl văd că vine spre Hassan, un turc sau ceva… așa că începe discuția.

Hassan: Fata, mie place mult la tine buca ta, tu blondă, frumoasă, come to me in Abhu Dabi, te fac la tine mega prințesă cu castel, piscine și Maseratti să omoare la tine toate prietenele tale. Poți duce și mama la tine și sora dacă estem.
Eu: Hassan, ești un scumpic, dar nu te interesează geaca ce am prezentat-o?
Hassan: Fata, lasă dracului geaca, in Abu Dhabi e cald, nu e bine cu geaca, e bine fără geaca, te dau bani, te dau yacht!
Eu: Ok, ești un scump și văd ce suflet ai și ești și glumeț… stai să vorbesc cu creatoarea, că nu pot pleca așa. Îmi faci și copil?
Hassan: Îți fac la tine copil, dau la tine mașina și dau la tine și caii ăia ce are mașina, ți-i dau vii! Am vorbit cu creatoarea, dat la ea  500€ pentru tine, e tot ok, acum hai aruncă geaca și hai să fac la tine madam feicită!

Când am auzit propunerea, am zis că „gata cu prostiile”! Mi-am închis pagina de Facebook, le-am scuipat pe portofel pe toate colegele mele și l-am luat pe Hassan de braț. I-am dat un pusi pe nas și am observat că are un nas că era să-mi scoată ochii – ceea ce nu poate fi „de rău” deloc.
Restul fetelor care au avut cam 1% din norocul meu s-au ales vreo 3 directori din oraș, 2 arhitecți, iar un cuplu (ea directoare, el directorul pe partea de Vest la nu știu ce) a cumpărat-o pe una la preț de-o geacă: 149 de lei… le-a și dat rest un leu.

Ca să închei odată (că deja mă plictisiți și am treabă), vă zic că eu mi-am început viața in Abu Dhabi, am poșete de să mi le pun și-n cap, mi-e greață de români, nu mai suport shaorma și cola, de părinți am uitat (dar le mai trimit câte 3-500€ odată pe anotimp), mi-am redeschis Facebook-ul și postez marea, soarele și poșete. Geci, nu – avea drepate Hassan: „lasă dracului geaca, in Abu Dhabi e cald, nu e bine cu geaca, e bine fără geaca”. Apropo de Hassan, bani nu prea îmi dă, dar mă mai dă la prietenii lui și așa mai pun și eu deoparte.

Ne vedem când ne-ntâlnim.

Eustache Cantemir, 10 decembrie 2017 7:03