N-o să fie o scriere lungă, cred, că mă grăbesc să mă văd cu un prieten care n-are nici un prieten. Conform graficului de baftă, anul ăsta a început cu stângul. Am fugit de iarnă, dar degeaba, că uite că a venit peste noi acum. De asemenea, în zilele cu ger serios a trebuit să ies în oraș, și anume mult. Asta m-a făcut să am o perspectivă nouă, dar să-mi și amintesc de iernile alea, adevărate și cumplite, din copilăria mea. Din capul locului trebuie să subliniez că nu îmi place frigul, nu îmi place dansul vesel al fulgilor de nea, peisajele de iarnă mă lasă mai rece decât o frapieră plină de zăpadă. Nu îmi place muntele de haine pe care trebuie să îl iau pe mine, nu sunt un fan al mucilor și al gripei, în general, și singura oară când am încercat să schiez, am accidentat trei oameni înainte de a-mi pune schiurile pe picioare. Așa că nu, nu sunt omul zăpezii, deși arăt tot mai mult ca Yeti.
Mergând mai ales pe jos toată săptămâna asta geroasă, am avut timp să observ, și eu, lipsa deszăpezirii în oraș. Am văzut mult mai multă supărare pe facebook (sau, vorba unora din media, pe o rețea de socializare). Și mi se pare aiurea, din mai multe motive. Primul ar fi lipsa elementului surpriză. Nu mă refer aici la iarna care a venit exact când credeam că am ieșit din ea. Se întâmplă. Surpriza, adică aia care a lipsit din peisaj, era ca lucrurile să meargă normal, într-un oraș care moare cu viteza cu care un anume personaj își bea antidepresivele. Aradul e în zona Petroșaniului și câteva comune din județul Giurgiu, și merge tare către zone gen Oțelul Roșu, Anina și Vaslui, dar nu orașul, ci cătunele alea cu programul „Prima palmă”.
De asemenea, surprinzător ar fi fost să avem o situație normală într-un an recunoscut ca fiind fără miză electorală. Și aici, administrația are dreptate. La cât de uituci sunt arădenii, și la cât se complac în a înjura administrația, ca apoi să-i voteze în draci, în timp ce ceilalți nu merg la vot pe ideea că toți politicienii sunt la fel, nimeni din conducerea orașului nu trebuie să facă nimic. Iarna e ca vara, astă vară puțea a gunoi de se simțea din Reșița, și nimeni n-a avut vreo problemă. Toată lumea a înjurat, dar încet, să nu-l audă cineva, și am mers mai departe. Arădenii s-au obișnuit cu violul repetat, și cred că le e frică de schimbare, că poate o să îi simtă lipsa. Și, oricum, s-au învățat cu poziția caprei.
Surprinzător ar fi fost și ca polițiștii locali să adune și cerșetorii de pe străzi, nu numai să amenințe pe la uși de blocuri cu amenzi pentru lipsa la lopătat. Dar, probabil, vreau eu prea mult de la această struțocămilă electroretardă, care mă amuză și mă face să plâng în același timp. A propos de timp: cică se înseninează, și toate astea se vor uita, vor fi praf și pulbere, cam ca orașul ăsta, pe care am dovedit din nou că nu îl iubesc, că altfel mi-aș tatua, ca mulți alții, urma de cataramă administrativă pe frunte.
Atenție la țurțuri !
