Impresiile unui turist avizat din sec. XIX despre valea dintre Moneasa – Sebiș și împrejurimi [PARTEA I]

harta gurahont sebis moneasa scaled
Distribuie:

Iosif Verebes este un sebișean pasionat de istoria locurilor natale și care, deocamdată doar pe pagina sa de facebook, pro bono, cu speranța că traducerile sale vor ajunge la cât mai mulți oameni (ideal, la cei mai tineri), traduce și publică articole apărute în presa din secolul trecut cu precădere în Limba maghiară.
Și acest articol, în 3 episoade, este preluat de pe pagina sa de facebook – pe care o recomandăm cu căldură.

Materialul este produsul jurnalistic – așa cum se făcea jurnalism Secolul XIX – al dr.  Márki Sándor (Kétégyháza, 27 martie 1853 – Gödöllő, 1 iulie 1925) istoric, profesor universitar, membru al Academiei Maghiare de Științe (corespondent: 1892, regulat: 1912). Domeniul său de cercetare: mișcări interne țărănești și lupte pentru libertate, istoria județelor Bihar și Arad, geografie).

Informații pe hartă. Munții Kodru-Moma. Boros-Sebes/Sebis:       

harta judetului arad in anul 1910 607566 kmp populatie 414.388 locuitori

Producția de fier. Drum de-a lungul pârâului Dézna. Prezesty, Doncsény și Bohany.

Partea de nord-est a județului Arad este separată de județul Bihor/Bihar de creasta principală a Munților Kodru-Moma și de Munții Bihar însiși. Astăzi, pe o buna bucata, acesti munti formează separatia între Crisul Negru/Fekete-Körös și Crisul Alb/Fehér-Körös.
Spre miazănoapte, pe versantul Biharului, munții se sparg mai abrupt, iar pâraiele sunt și ele mai scurte și mai rapide; la sud, sau mai bine zis la sud-vest, în Arad, văile sunt mai lungi, iar ramurile laterale ale munților se înclină mai ușor pe malurile lor.
La est, la granița județelor Alba de Jos/Alsó-Fehér și Arad, Muntii Moma încep cu Dealu Lespezi, care se află tot în apropiere de Bihor, iar apoi, marcând granița dintre Bihor și Arad în ansamblu, spre vest, la 856 m inaltime, se duce drept spre vârful Moma, iar între acesta și Lespezi se ridică Dealu Prislopu, Dobrin, Sapatu și Dealu Bregiet (Bradet) (alternând între 600 și 1166 m).
Dealu Mare/Nagyhegy între Sapatu și Dobrin este trecătoarea principală din acest peisaj din Bihor spre Arad, prin care drumul din valea Crisului-Negru / Fekete-Körös duce de la Vascau/Vaskoh cu unduiri largi, prin frumosul peisaj rural până în valea încă îngustă și romantică a Crisului Alb/ Fehér-Körös.

De la Moma la Luncoi/Lunkoj, creasta principală se întinde spre nord-vest, aproximativ paralel cu direcția Crisului Negru/Fekete-Körös și, de asemenea, paralel cu axa Munților Bihar și sud-est purtand numele de Boisoara.

 

Apoi, la cel mai nordic afloriment al regiunii muntoase de est a Aradului, începe spre sud-vest unde hotarul este înclinat, iar la o distanță de aproximativ 9 kilometri, la un alt Dealu-Mare, se sprijină pe munții Kodru, care în județul Arad au 595 m, iar muntii incep cu inaltimea Dimbu-Gregoroi. Aflându-se la 2-3 kilometri distanță de granița judetelor, muntele trece în județul Bihar pe direcția nord-vest, unde vârful principal este Ples, înalt de 1117 metri. Întrucât Moma și Kodru sunt crestele principale din această secțiune, munții care se întind între Crisul Alb si Negru – Fehér și Fekete-Körös – sunt acoperiți peste tot cu păduri seculare/primitive si se numesc Moma si Kodru. Totuși, după cum putem vedea de pe hartă la prima vedere, această parte a Aradului este ramificată de Moma pe partea dreaptă, iar Kodru aparține aici doar cu ramurile sale cele mai de sud-vest.

De data aceasta, aș dori să vă prezint doar partea de vest a acestei formatiuni și cea mai adâncă tăietură din această porțiune a munților Moma și Kodru care se înclină unul spre celălalt, valea pârâului Dézna.

harta actualizata din 1913

Acest pârâu își are originea pe Dealul Arsuri, la granița județelor Arad și Bihor, și a fost numit inițial Paraul Rustura, iar mai tarziu din cauza apei care se varsă în Rustura în cursul său superior, din miazanoapte, Paraul Medgyes /Medgyespatak.
Lângă satul Monyasza/Menyháza, sub băi, se numeste Paraul Monyásza, la Dezna este Valea Deznei / Dézna patak, iar de acolo pe hotarul Sebis / Borossebes, unde trebuie să isi croiasca pentru ultima oară drum printre dealuri, poartă numele Paraul Sebes / Sebespatak. Odată cu schimbarea numelui, vine o schimbare de direcție. Ajunge în câmpia de la sud de defileul Sebis / Borossebes, pentru a se putea scurge direct în Crisul Alb / Fehér-Körös după alți 2-3 kilometri.

Cel mai simplu si bine este să urcăm de-a lungul râuletului, pe drumul care nu te va surprinde prin măreția naturii, dar te va încânta mereu cu frumusețea ei.

Puțin la est de gura pârâului Dézna se află casa de cale ferată/gara Sebis / Borossebes, din aceasta vale a judetului Arad. Este gara finală a acestei nobile companii, ACSEV, gara care a fost deschisa în 7 septembrie 1881 la Boros-Sebes/Sebis. La 28 km de aici este partea de linie care leagă Boros-Sebes de Ineu/ Boros Jeno si în continuare. În fața noastră spre est, un lanț deluros impadurit, care merge de la vest la sud-est si care ne acopera priveliștea, dar în același timp dealul este foarte plăcut oferind un punct de repaus pentru ochi. Pilis, sau Dealu-Plesa, este format din trahit negru, sau gri-negru, sau mai degrabă andezit, și conține pepite de opal.
Pe versanții vestici ai acestui deal, care se ridică la 271 de metri, se înalță casute in vie/crame frumoase, construite în podgorii, unde se produc vin muscat și negru, sau cătină, iar în dreapta, stânga și deasupra lor se află o pădure despărțită geometric – trasa la ata – cu poteci drepte și, în care, in afară de stejar și fag, este în mare parte cer.

Lângă podgoriile moșiei proprietarului ne atrage atenția un zid alb cam de 20 de metri.

Acest zid a fost creat din excavarea calcarului de ceritiu situat pe tuful de trahit; calcarul are amprente interesante si a fost folosit pentru construcție de către moșierul Waldstein. La poalele vestice ale muntelui se află un câmp magnific, care este străbătut de drumul național care duce de la Boros-Sebes la Buttyin/Buteni sau Bökény, pe sub frunzișul copacilor umbroși. In curând apare o punte între Crisul Alb/Fehér-Körös, cel care face valuri,  și canalul morii Nádor, canal cu malurile pline de stuf, si care se ramifică tot din Crisul Alb.

Astăzi, ne grăbim totusi de la gara direct spre Boros-Sebes, care se întinde la nord de aici, si care este un loc foarte potrivit pentru a ne organiza excursiile în porțiunea de vest a Munților Kodru-Moma.

Acest mic oraș-târg este situat pe malul drept al fostului pârâu Dézna, dar care poartă aici numele lui – Sebes.

Chiar la intrarea dinspre sud-est, în capatul unui parc frumos, (se estimeaza ca avea atunci ~3 ha) se află conacul cu un singur nivel al conților Waldstein. Vizavi de acesta se află apartamentul ofiterilor districtuali, cazinoul, iar pe celalalt mal al pârâului se află cladirile fabricii de fier, alaturi de cladiri administrative si ateliere si asa mai departe. Oraselul targ are trei biserici, iar case are atatea cate zile sunt in an.

Deoarece ne putem odihni pentru inceput în conac, să ne amintim mai întâi de domeniul Borossebes. Din 1387, acest domeniu aparținea familiei Losonczy, iar la mijlocul secolului  XVI. a fost deținut de eroul István Losonczy, urmat apoi de văduva sa.
Domeniul a fost cucerit de turci în 1566, iar din acel moment Castelul Dézna, prin begul lui, isi tragea de aici veniturile sale. După izgonirea turcilor, domnitorul transilvănean Sigismund /Zsigmond  i-a dat pamantul si satele consilierului domnesc Gáspár Kornis Ruszkai în 1597, de la care a ajuns în mâinile lui István Tóldi din Salonta.

Recucerit de turci împreună Ineul/Boros-Jeno, Sebisul a fost nevoit să mai suporte extorcările pentru încă 25 de ani, până când victoria armelor creștine l-a eliberat în cele din urmă.

La mijlocul secolului trecut (XVIII), a fost donat ducelui Rajnaldo de Modena de către Carol/Károly al III-lea, însă, ducele fiind necredincios imparatesei, aceasta, Maria Theresia, l-a lipsit de toate bunurile sale si de proprietatea uriașa, pe care trebuia sa o administreze pentru vistieria coroanei.

Această proprietate a fost pana la urmă achiziționata de conții Königsegg de Rothenfels, –  care si-a donat proprietatea sa din Germania in contul domeniului din Sebis/Borossebes – și urmasii acestora.

Această moșie este astazi –anul 1887 – deținuta de contele Ernő Waldstein.

Pământul din Sebis/Boros-Sebes, care este in centrul moșiei Waldstein, este fertil, dar din cauza dimensiunilor reduse, nu poate acoperi nevoile de cereale ale orașului. Locuitorii săi pleacă așadar în pusta vecină ca recoltatori, sau iau muncă zilnică – zilieri – în zonele industriale. Pășunile lor sunt de asemenea atât de mici încât trebuie să se limiteze la a păstra numai vite de tracțiune; nu se mai cresc vacile si porcii.

Adjectivul orașului ,,Boros’’, „vinificator“ sugerează că, în trecut, aceștia s-au implicat cu mult succes în producția de vin; cu toate acestea, se pare că acest lucru a început să scadă in în vremea turcilor. În 1828, contele Königsegg a plantat din nou o suprafață de 300 de holde (~ 170 hectare) cu vita de vie, iar astăzi aceasta regiunea viticolă începe să înflorească. Culoare galben auriu deschis, gust dulce, aromă plăcută, vinul de muscat limpede ca cristalul este vinul pentru friptură, de calitate la fel de bun ca și bakatora și este chiar potrivit să reînvie ramura aceasta de cultură aici, pentru că înainte de asta oamenilor părea să le placă doar prunele din Besztercze/ Bistritene

Dar moșierul are meritele sale și în zona de revitalizare a industriei.

Fără îndoială că încă înainte de cucerirea turcească, locuitorii acestei regiuni se ocupau cu producția totusi, impulsul mare a fost la mijlocul secolului trecut pe la 1750. Mai recent, linia moderna de prelucrare a fierului, s-a facut doar prin 1840, de catre contele Königsegg la inceput.
Este de remarcat in partea estica a satului separarea in doua cursuri a vaii prin constructia unui iaz, a carui cadere de apa este folosita in final pentru a antrena gaterul, si laminorul (1861), care în 1885 producea 8.186 de metri masa (quintale) de fier laminat, iar atelierele de fierarie 65’/2 metri masa  (quintale) a diferitelor organe si scule. Produsele acestor fierării sunt cumpărate în principal de județele învecinate. În ultimii patru ani (1882—1884), în furnalele inalte ale domeniului din Monyászá și Restyráta, precum și în centrul de prelucrare din Boros-Sebes, s-au produs în total 5.235,990  quintale de fier.

S-a prelucrat fontă brută (media anuală 1.308,99 1/2 kg masa), în valoare totală de  178.952 Frt si 27 Kr., 44.738 Frt si 67 1/2 Kr anual ca valoare.

Împreună s-au produs 17.771,824 kg masa/quintale (media anuală 4.442,956 kg.) cantitatea de fier produsă și vândută, media valoare anuală 17.410 Frt 48 Kr. (un total de 69.641 frt 93 kr.) reprezintă o valoare mare. Cantitatea de minereu prelucrată în acest timp a fost de 16.897,094 kg, a cărei medie anuală este de 4.224,273  kg. În plus, de menționat că s-au produs 400,530 quintale de piatra maro/brownstone în ultimii trei ani, a cărei valoare este de 11.680 Frt si 90 Kr., toate vândute. Cu toate acestea, productia din 1885 nu a fost nici măcar jumătate din cea din 1884.

Materialul care este bogat în minereu de fier este furnizat de regiunea vecină. La hotarul Boros-Sebes se extrage de asemenea var ceritiu de calitate superioara si andezit negru si gri-negru, acesta din urma fiind folosit in principal pentru pavarea strazilor,  sau — molozul, deseurile macinate cernute pe sorturi — pentru pietrisul drumurilor.

Directorul exploatarilor de metale William Jahn a fost extrem de entuziasmat de dezvoltarea industriei miniere și a făcut multe pentru ca turiștii care vin in regiunea miniera să fie din ce în ce mai mulți.

Schmidt, descriptorul talentat si savant al Munților Bihor, a fost deja ghidat de el în timpul excursiilor acestuia în Kodru-Moma în urmă cu un sfert de secol și, de atunci, niciun turist sau om de știință nu a mai putut să viziteze acea zonă fără a experimenta ospitalitatea sa, a cunoștințelor sale locale largi și a pregătirii sale temeinice. În biroul sau din conac a organizat un  mic muzeu al reperelor botanice și mineralogice ale zonei, pentru ca, pe baza acestora, să aflăm cu mult timp înainte pe ce să ne concentrăm în timpul turului nostru.

(*Din punct de vedere botanic, s-a ocupat mai devreme dr. Kéг Imre, iar mai recent – în fluxul din 1885 de ,,Broșuri de istorie naturală‘‘ – dr. Lajos Simonkai, iar în mineralogie și geologie, Tamás Ambrus, dr. Károly Peters, dr. József Szabó, Hauer Ferencz și cel mai recent Lócza în diverse volume din Földtani Közlöny/Anuarul de studiu al pamantului Lotzy Lajos, Sándor Kürth și dr. Gyula Pethő au introdus această regiune geologica in studiu, fapt pentru care  Institutul geologic i-a încredinţat coordonarea dr. Gyula Pethő. Cititorul interesat poate găsi informații din pubilcatiile  lor.)

Locuitorii orașelului aparțin la trei culte religioase; în trecut, în secolele XVI şi XVII, toți erau maghiari reformați.

Nici după sfârșitul epocii turcești, biserica nu s-a dezintegrat complet, dar tot a pierdut teren și astăzi doar o cincime din populație aparține credinței helvete. Reconstruirea bisericii lor aflată în ruine, a fost admisa în 21 august 1783 de catre Consiliul guvernatorului. O autorizație asemănătoare a fost deja acordată greco catolicilor de rit răsăritean (ortodoxi) în anul 1774. Numarul acestora creste de la an la an, ceea ce este cu atât mai remarcabil cu cât asta înseamnă și ocuparea spațiului de către români. Orașul, cândva exclusiv maghiar, este acum locuit predominant de valahi / romani. În 1837, contele Johann/János Königsegg a construit o mică capelă pentru romano-catolici langa malul pârâului Dézna.

Vitalitatea oraselului Boros-Sebes este sporita de faptul ca este si centrul unuia dintre districtele/raioanele judetului Arad. 48 de sate îi aparțin în minunatele văi longitudinale și laterale ale Crisului Alb/Fehér-Körös.

Totusi, satele sunt mititele si sărăcacioase, iar la recensământul din 1849 populatia totaliza un numar de 28.000 de locuitori.

Acestia, care în frumoase si pitoresti costume colorate, chiar picturale, pot fi văzuti în mulțimi mari la festivalul național care se desfășoară aici de trei ori pe an… la târguri. Sunt si oamenii buni și oameni cu baiuri in cele cinci sate mari aparținând notariatului Borossebes, iar acestia vizitează oricum destul de des orașul.

Ca stație feroviară, poștală și telegrafică, este și unul dintre punctele focale ale regiunii, iar prestigiosul său cazinou este un loc de adunare pentru intelectualitate si protipendada locala. Industria este inca mica. În 1875, acest orașel a format o asociație industrială cu Buteniul/Nagy-Buttyin, ai cărei 51 de membri fondatori, totuși s-au topit până la 32, zece ani mai târziu, în 1884.
Gyula Sárosy, poetul, fiul ofițerului șef al conacului Lajos Sárosy, s-a născut în acest orașel la 12 februarie 1816. Și-a făcut un nume în revoluție cu „Trompeta de Aur’’ și în literatură cu frumoasele sale cântece.
Asociația Kölcsey din Arad intenționează să marcheze casa părintească, unde, din câte știm, locuiește acum William/Vilmos Jahn, cu o placă, iar în acest scop materialul  de marmură poate fi scos probabil din munții din zonă. Deși în acest orașel se află singurul academician care s-a stabilit în județul Arad, bătrânul dr. Imre Kéry, care a descris extraordinar  această regiune în Academie încă din 1859 și a scris o monografie mare separată despre Monyásza.* Aici a locuit ani de zile și inginerul József Jankai care obișnuia să scrie în ziare sub numele „curteanul țării”.

Nerăbdători să vedem munții, părăsim orașul pe latura sa de nord-est, ale cărui ultime casute și cele ale Satului Nou/Újváros au fost deja construite pe versanții de tuff si trachyte ai dealului sterp Plescuta/Piliske (196 m).

Lanțul muntos numit Pădurea Bâlhad/Bolhádi începe cu acest deal, ale cărui vârfuri cele mai înalte nu depășesc 190 de metri. Între dealul deja amintit și creasta cea mai nord vestică abruptă și acoperită de pădure a Plesa/Pilisului, vizavi de acesta, pârâul Dézna, formează ultimul său defileu, prin care și-a croit cu greu drum. Pe spatele dealurilor înconjuratoare observăm urme de santuri romane.
La capătul Satului Nou/Újvárosului (autorul numeste asa actuala Stramtura)  în fața spațiului mic dintre ultimele două case, ne putem convinge curând de asta, căci santul de dincolo începe din nou aici și apoi, peste Lunka, pe câmpie, spre Repszeg/Rapsig și Beliu/Bél, care se află deja în județul Bihor/Bihar.
Șanțul este mai adânc spre vest; pe partea opusă, cea a Transilvaniei, spre vechea Dacie, masa de pamant si noroi care se năpustește cu apa de ploaie l-a umplut  deja destul de mult, desi, natural, chiar pe aceasta parte trebuia sa fie  cel mai adanc, pentru ca functiona ca linie de aparare, impotriva atacurilor din Dacia. Cu toate acestea este probabil ca șanțul să fi fost inițial intact aici, să fie mai adânc și să fi servit drept linie de apărare împotriva incursiunilor așteptate din Dacia. (* Baza terasamentului este de 8 metri, coroana lui este de 2 metri, înălțimea lui este de 80, panta lui spre Pannonia este de 510, panta sa dacică este de 250 cm. (măsurare efectuată împreună cu Károlyl Torma).

Totuși, în loc să fie examinate terasamentele din antichitate, care sunt aproape uzate de vreme, merită mai mult să ne bucurăm de peisajul rural din fața noastră.

Spre vest se întinde câmpia maghiară, a cărei suprafata este tăiată de Crisul Alb/Fehér-Körös, iar în dreapta este acoperită de Pădurea Lunka. Erau în mijlocul câmpiei în sine, locuri locuite, dar astazi acestea nu mai sunt. Pe această parte, la poalele Kodrului, se vede greu satul Prunisor/Kertes, apoi  Toplicza-Karand, renumit pentru izvoarele sale termale, și dealul  Hasmasului /Hosszúmás, împădurit, cețos, albastru închis.
Pe cealaltă parte, chiar lângă Fehér-Körös, se vede clar Barsa/Berza cu aspectul lui blând, din care se ridică din nou principalul lanț muntos al județului Arad, Dealurile Drocea/Drócsa Hegyek, cu vârfuri mai înalte spre sud. Apoi putem vedea privind printre copaci doar turnul bisericii din Aldesti/Algyest; direct spre sud, însă, puteți vedea clar Buteniul/Buttyin, unul dintre cele mai mari orașele-târg din regiune, la granița căruia începe celebra lucrare a lui Beszédes, canalul morilor/Nádormalomcsatorna.
Acest canal s-a făcut în 1834 prin divizarea apei din Crisului Alb/Fehér-Körös pe un canal pana  la Chisineu Cris/Kisjenő, pe o lungime de 75 de km, dupa care, apa revine si se contopeste din nou in cursul Crisului. Cel mai estic punct al zonei joase, al cărui punct final este marcat de Buteni/Buttyin, este înconjurat de vârfurile muntoase Drócsa și Moma. Dinspre est, spre seara, ni se arata un peisaj atât de încântător care ne face parca semn, încât în curând ne grăbim înapoi la mașină și să o conducem în sus pe valea pârâului Dézna.

În defileu mergem pentru câteva clipe printre casutele din Stremptura, spre nord, până la carieră.

De acolo ne-am putem continua călătoria direct peste Balhád până la valea Kosu-patak, de unde, dincolo de grădina de vânătoare/Ciutarie/ putem ajunge la Ignesty, satul cu un pamant slab, apoi la Nadalbesty și Szuszány, acestea fiind deja sate de munte. Sa urmărim totuși valea pârâului Dézna, care se îndoaie în unghi drept spre est la Strumtura și se lărgește in estul satului Prezesty si în același timp unde primește apa Kikiricilor, îmbogățită de pârâul Láz, tot în partea de est, latindu-se. Pârâul antreneaza mai multe mori și începe să spargă masa bazaltică de trahit, ale cărei pietre de 10-15 cm diametru de culoare gri închis, sunt deja  vizibile de-a lungul văii si drumului spre Láz.

În sătucul Prazesty, în partea de sud a acestuia se află un furnal, astazi deja abandonat, construit în 1861; aici sunt in total 371 valahi/romani greco-catolici de rit rasaritean, care locuiesc in 79 de casute;

în trecut unii dintre aceştia erau unguri şi satul lor se numea Prázsa sau Parázsfalva. Cerealele insa abia cresc aici; în timp ei au făcut comerț nu numai cu prune, ci și cu mere. Cu toate acestea, mărul de Prezesty, am primit anumite știri, s-a pipermicit acum datorita incrucisarilor necontrolate.
Locuitorii sunt angajați în realizarea de coviltire și alte astfel de lucrări de lemn și foarte rar merg la zonele joase pentru a ajuta la recoltat graul sau porumbul din campie. Dincolo de Prezesty, pe lângă pârâul Dézna, (Valèmare) și pârâul Mynyád brazdează valea lată de 1-2 kilometri, care este mărginită în stânga (vest) de pădurea Balhád și Carbonarul Mynyád, iar la est de dealurile foarte blânde ale Momei. Peste tot în valea întinsă și pe dealurile, care sunt în mare parte defrișate, întâlnim o agricultura sârguincioasă. Aici, crucile și capitele de grau sunt așezate în mod transilvănean, întărite sus și la mijloc cu pari. Drumul județean este umbrit de pruni și cireși pe  dreapta si pe partea stânga.

Cel mai apropiat sat este Doncsény, care este situat într-un peisaj rural bine lucrat si cultivat, care în 1574 era satul lui Kaza Ali sub numele Doncsánfalva.

Are 60 de casute si 235 de locuitori, ceva mai putini decat la inceputul secolului. Locuitorii greco. cat. r. r., valahi /romani, însă, după cum se poate deduce din vechiul nume al localității Dancsfalva, aici au locuit odata și maghiari.

Singura instalație industrială din sat este o forja de fier, construita în 1852 pentru 5 ciocane, care este proprietatea moșiei Waldstein și împreună cu cele din Monyasza au produs 1.291 de metri masa/quintale de fier forjat în 1885. La hotarul satului se gaseste „marna congeria’’ care potrivit dr. lui Gyula Pethő, seamănă cu marna de ciment de la Beocsin. Fără îndoială, dacă experimentele tehnice ar dovedi că varul de ciment poate fi ars din această „marnă de congeria’’ ar spori in mod util cauza săracilor de aici.

Mergând mai departe de Doncsény spre nord, putem arunca o privire de-a lungul pârâului Minyád sau Nadalbestyi/Nadalafalva, putem zări satul Minyád (fostul Menyéd), ai cărui locuitori valahi/romani au trecut în 1834 la religia greco, cat. r. r.

Pe latura sa de est, coborând spre sud până la pârâul Dézna, se ridică Karbonári, pe  a carui varf de la S la N, ramificandu-se din drumul judetean, apare un drum de vara catre Nyagra si Nadalbesty.
De la aceasta ramificatie spre est se vede un peisaj deosebit. La începutul acestui drum, cotim spre est de-a lungul pârâului Dézna, iar în fața noastră, apare un peisaj rural idilic, încântător, ca muzica de fundal a unei nopți de vara, cu cele 70 de casute din Bohany, impreuna cu bisericuta gr. cat. r. r.  După cum am auzit, această biserică avea o Biblie cu litere chirilice tipărită de prințul György I. Rákóczy pentru valahi/romani, dar a fost luata  de episcopul gr. cat. Ghergár de la biserica din sat. O altă caracteristică notabilă sunt monedele de aur găsite aici din vremea lui Márk Auréliu și păstrate acum la muzeul național.

Înainte de cucerirea turcească, localitatea se numea Bajnokfalva, iar populația ei era maghiară.

Acum oamenii fac roți de căruță, coviltire umbrelă pentru care și căruțe, pentru acestea se găsește suficient material în pădurea lor de stejar, apoi unii merg la muncă în minele de fier din vecinătate, iar ceilalti se ocupa cu cultivarea grâului, ovăzului și orzului. La nord de sat este pârâul clocotitor Nyágra, care se varsă în pârâul Dézna într-o zonă împădurită. In ambele se gasec mulți raci și pesti de piatra mari, care sunt oferiti ca hrană pentru locuitorii care oricum postesc mult. Valea se lărgește din nou și te duce drept spre est, până la uimitorul deal al castelului Dézna, la capătul sau estic. La nord, Karbonari, Mesztes și Dealul Cetatii/Várhegy, asa ca priveliștea, într-o formă aproape semicirculară, devine tot mai frumoasa, pe măsură ce ne apropiem de Dézna.

Apărut în publicația Földrajzi közlemények 21-03-1887 –  dr.  Márki Sándor Dézna és vidéke   

„Sincere mulțumiri doamnei Neli Groza pentru hârtile frumos colorate, mulțumesc de asemenea domnilor Crisan Marcu si Dan Groza pentru materialul grafic foarte util pus cu la dispozitie. Orice corectie cu privire la unele toponime, chiar schimbate in timp, este binevenită.” – adaugă traducătorul și autorul acestei frumoase munci, Iosif Verbes.

Articol aosiciat:

POLITICĂ, MESERIE și PRESĂ în Aradul Secolului XIX. Despre APA MINERALĂ TERMALĂ DE MONEASA – un articol publicat de Dr. Кегy Imre, medic șef al județului, în publicația Gyógyászat („Medicina”), 1866

Categorie: Reportaje, Restituiri
Etichete: Borossebes, dezna, Ernő Waldstein, Gyula Sárosy, Iosif Verebes, Kodru-Moma, Minyád, Moneasa, Nadalbestyi/Nadalafalva, Nyagra, Pădurea Bâlhad/Bolhádi, Prazesty, Sebis, Szuszány
Distribuie:
Articolul anterior
Colonelul Mihail Cioflică, vreme de 13 ani comandantul Miliției pre și al Poliției post-decembriste, s-a stins la vârsta de 85 de ani
Articolul următor
Criticul şi istoricul literar Alexandru Ruja susține o conferință despre Ștefan Aug. Doinaș la Biblioteca Județeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie