Iuliana PETRIAN ar fi putut avea 75 ani (n. 1 martie 1946), dar are 10 ani de la decesul survenit în 8 septembrie 2011. În amintirea scriitoarei, la comemorarea a 10 ani, Consiliul local al localității sale natale a hotărât ca o instituție să-i poarte numele: Casa de Cultură „Iuliana PETRIAN” Covăsînț.
Cu câțiva ani înainte, s-a atribuit unei străzi numele scriitoarei,
aceea unde se află locuința natală, cea care pornește din Piața Bisericii spre Cimitirul din deal, iar Casa Memorială a întrat în îngrijirea autorităților locale. Este un semn de respect pentru activitatea celei născute în Covăsînț, cu numele Baltă, devenită profesoară de limba română (a urmat filologia la Universitatea din București) și fiind autoare a nouă volume de poezie și proză.
S-a căsătorit cu romancierul Gheorghe SCHWARTZ, luându-și ca pseudonim literar numele Iuliana PETRIAN, cu care semnează colaborările la diferite publicații literare și pentru toate cărțile sale, dintre care menționăm: Această carte despre tine (debut, 1985), Melinda păpuşa fermecată (1986), Ghiocul de alun (1992), Pufi şi Piţur (1998), O carte în două cărţi, două cărţi într-o carte (2003), Pique la lune (proză, 2007), Aplauze (2007).
A fost membră a Uniunii scriitorilor din România și a beneficiat de distincții și premii literare.
Iuliana Petrian și-a valorificat vocația de profesoară de limba română, adresându-se copiilor cu o literatură specifică. Scriam despre un astfel de volum că „inocenţa lirică – atât de necesară poemelor pentru copii – se lasă brăzdată şi tighelată de un subtil intelectual, care ştie „lecţia modernă a poeziei”, controlând cu discreţie şi îngăduinţă formele de manifestare ale acesteia”.
Gheorghe Mocuța, excelentul regretat analist al literaturii arădene:
„Poeta are experienţa povestirilor (şi din cărţile anterioare) şi foloseşte sugestii uneori teatrale, compunând şi recompunând o pantomimă sugestivă, în vederea ilustrării sentimentelor de iubire, când încărcat de idealitate, când dezbărat de metafore într-un discurs simplu al aşteptării şi întrebărilor. Dialogul cu cititorul e implicit şi explicit, el se iveşte dintr-o necesitate internă, dintr-o curiozitate absolută”.
Poetul Vasile Dan:
„Poezia scriiturii Iulianei Petrian este una discretă, graduală, funcţională”, iar V. Gheorghiță atenționează că Poeta „pledează o cauză, aceea a unei ţări imaginare, între fruntariile căreia vieţuiesc, fără să cunoască moartea, şi bunii şi răii, zânele, vitejii, balaurii şi zmeii, păpuşile şi pruncii în carne şi oase, şi toate făpturile inocentei fantezii, substanţa copilăriei perene.”
În recenzia la volumul Aplauze (Arad, 2007)
menționam că textul „desconspiră un joc subtil de-a iubitul, încropit din frânturi de idei şi cuvinte, din replici banale şi sintagme frumos dantelate”. Spectatorul (ca să intrăm în limbajul titlului) care citeşte nu poate şti dacă asistă „citind” la un text integral sau la poeme înşiruite fără titlu.
Dialogul dintre „Poet” şi „Poetesa” e un monolog, fisurat doar de spaţii albe şi pagini noi. E un monolog despre îmbrăţişare, despre gelozia „pe busuiocul ce prin glasul teroarei îţi dă sărutări”, despre iubitul aflat (şi ales) „pe când se scălda în rouă”, despre pomii şi stelele înflorite la Castel, despre zodii de apă, unde „peşti roşii adorm/ după frunze-n acvariu/ într-o/ sinucidere emoţională”.
O elegantă apreciere este redactată de chiar soțul Ilenei (cum îi spuneam, de obicei), Gheorghe SCHWARTZ:
„Micul Prinț reprezintă una dintre aparițiile care bucură Planeta Albastră și pe locuitorii ei. El revine, din când în când, între noi, asemenea unui porumbel alb, asemenea unei raze de soare sau unei picături de rouă.”
Gestul Consiliului local din Covăsînț este unul de prețuire pentru valorile culturale ivite din țărâna satului, alăturând omagierea Iulianei PETRIAN cu cea a lui Ioan T. FLOREA și a lui Cornel MICLOȘI. Aplaudăm cu generozitate respectul binemeritat pentru amintirea Poetei din Covăsînț, iar Casa de Cultură „Iuliana Petrian” va purta pentru eternitate însemnele Poeziei.
