Incendiul de la GROAPA DE GUNOI din LIPOVA a fost, în sfârșit, stins, după 23 de zile de coșmar…

lipova1
Distribuie:

 

Incendiul de la groapa de gunoi din Lipova, declanșat pe 3 august, a.c., a fost stins – după ce timp de de 15 zile s-a manifestat non-stop și s-a intervenit fără întrerupere cu forţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Lipova şi Zăbrani.

„Incendiul a fost stins  cu greu din cauza multiplelor focare, a prezenţei materialului combustibil din abundenţă, a imposibilităţii refulării apei direct asupra focarelor şi a întinderii incendiului pe o suprafață de aproximativ două hectare” – conform unui comunicat remis de ISU Arad.

„În 23 august, prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, şi inspectorul şef al ISU Arad, lt.col Cristian Gârbău, au verificat modul de executarea a măsurilor dispuse în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În urma verificărilor din teren au constat că aproximativ 40 la sută din focare sunt stinse şi acoperite de pământ. Se acţionează în continuare pentru stingerea celorlalte focare, comitetele locale nominalizate asigurând mijlocele tehnice şi resursele umane necesare intervenţiei”, au precizat reprezentanții ISU Arad.

[COMUNICAT DE PRESĂ – PREFECTURA ARAD]

Verficarea stadiului operaţiunilor de stingere a focarelor de incediu rămase la groapa de gunoi Lipova

Sâmbătă, 26 august, comisari ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu au efectuat un control la groapa de gunoi a oraşului Lipova pentru a verifica stadiul operaţiunilor de stingere a focarelor de incendiu rămase. Comisarii gărzii de mediu au constatat că nu mai există degajări de fum, focarele sunt stinse, fiind acoperite cu pământ.

Luni, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Arad, ai ISU şi ai Gărzii de Mediu vor executa o nouă verificare a modului de executare a măsurilor dispuse în cadrul şedinţei CJSU.

BIROUL DE PRESĂ

 

Categorie: Știri
Etichete: groapa de gunoi lipova, incendiu, ISU, Lipova, Pompieri, stins
Distribuie:
Articolul anterior
UTA s-a făcut de rușine la Hermannstadt. Apărarea a greșit individual
Articolul următor
Fii atent ce „mulți” au fost la „Ziua Diasporei – Aradul e acasă”! [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie