CULTURĂ Front 8

[ÎNDEMN LA LECTURĂ] Victor Petrini și Nineta lui – sau cum iubesc cei mai iubiți dintre pământeni

 

Filosoful Victor Petrini, fiind Cel mai iubit dintre pământeni, după opinia lui Marin Preda, este autor al eseului Era ticăloșilor. În închisoare, așteptându-și sfărșitul, își scrie mărturisirile, care încep astfel: „moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător”. Cel puțin volumul prim, din cele trei, ale romanului lui Preda constituie una dintre cele mai tulburătoare texte literare. Mărturia personajului despre „prima infamie” a „adolescentului dur și turbulent” justifică o opțiune: „tinerețea e o trufie, rareori o valoare”.

Experiența sa adolescentină începe cu constatarea că „încă de la optsprezece ani, … fetele mă ocolesc”. Și totuși, are câteva aventuri dintre cele mai palpitante, cu Nineta, Căprioara, Matilda, fațete variate ale sufletului feminin aflat la intersecția sentimentală cu fastuoasa „cultură și filozofie din mine” care-i generase trufia. Și totuși, ignorând considerațiile sale morale despre mama lui Hamlet, ascultă glasul lui Goethe despre „o privire în cărți și două în viață”. De aceea, acceptă să petreacă la cârciuma „Mama răniților”, o cărciumioară idilică unde se întâlneau tinerii (mai) destrăbălați. Ca din pământ, la masa băieților liceeni, apare Nineta Romulus „elevă pe-a șaptea”: „Fata acea un surâs fermecător, își amintește Victor Petrini, i-a luminat frumusețea unei nubile cu experiență, deși va afla că „aranjamentul” era pus la cale de colegii liceiști cu mai mult curaj decât el. Urma s-o conducă acasă și se trezește în intimitatea ființei ei, trăind prima experiență de îndrăgostit „cu toată puterea sufletului”.

Seară de seară, Victor vizitează casă fără lumină electrică a fetișcanei, găsind în Nineta femeia „cum un izvor e un izvor”, un izvor mare și misterios „ca orice izvor”. Nineta trăia intens ideea că așa a înțeles ea datoria de femeie, „să luminezi viața bărbaților încătușați de familii și să ți-o trăiești pe-a ta în dragoste și poezie”. În pauzele eroticoane, discuțiile celor doi sunt savuroase, deși filosofarea este superb tragică și, desigur, necredibilă: „Eu o să mor tânără, mi-am spus că pe la treizeci de ani mă sinucid”, zice adolescenta, în timp ce el îi solicită o declarație de iubire. Răspuns: „Te iubesc acum, dar nu știu dacă și mâine; nu vreau să mă căsătoresc niciodată, vreau să iubesc pe cine vreau eu și când n-o să mai fie iubire cu unul, schimb bara în altă direcție”. Apoi, într-o seară, ies la plimbare, despărțindu-se definitiv, ea pierind în necunoscut, pentru că el n-a vrut să meargă pe o stradă pe care ea o alesese, fără nici o rațiune. Ca în orice despărțire imprevizibilă, Voctor a suferit deplin, apoi o căută cu disperare pentru a recupera clipele nefaste, suportând umilințele părinților acuzat că „dormise cu o depravată”, cu „o prostituată”. Lipsindu-i, Nineta stăruia „în sufletul meu ca o arsură”, „mă tulburase atât de adânc, intens, fierbinte”. Toate căutările ulterioare au fost inutile, Nineta poate luase o pastilă de Nozinan, curmându-și singură viața „care nu mai mergea”. Nineta îi marcase un sens nefilosofic vieții, fiind întâia aventură a liceeanului și prima lui experiență sentimentală.

Dincolo de frumusețea întâmplării adolescentine, lectorul trăiește farmecul relatării celui mai iubit dintre pământeni. Dacă așa vă place literatura, atunci sunt sigur că relatarea dragostei lui Victor Petrini pentru Căprioara este și mai copleșitoare, iar căsătoria cu Matilda dezvoltă antrenamente erotice de la care un cititor curios nu poate absenta dintre spectatori.

Anton Ilica, 5 august 2020 7:03