Inima unui arădean aflat în moarte cerebrală va salva viața unui pacient croat

prelevare organe - scju arad
Distribuie:
[COMUNICAT DE PPRESĂ]

Gestul familiei unui arădean, de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală, va da șansa la viață unor oameni necunoscuți care luptă în aceste momente, pe patul de spital, în așteptarea transplantului salvator!
Alți doi oameni vor vedea din nou datorită aceleiași familii care a avut puterea să ia una dintre cele mai dificile și în același timp nobile decizii – aceea de a salva alte vieți, atunci când viața celui drag lor nu mai poate fi salvată!

Intervenția de prelevare s-a încheiat în urmă cu câteva minute (vineri, 2 decembrie, în jurul orei 20.30 – n.red.),

iar echipele de medici din Elveția, Croația, București și Cluj Napoca împreună cu medici arădeni au prelevat cordul, rinichii și corneea pacientului – care vor ajunge, de urgență, la pacienți aflați în stare critică și a căror viață depinde de un transplant.

prelevare organe arad 1

Deoarece pe teritoriul naţional nu au existat pacienți compatibili, inima arădeanului va salva viața unui pacient din Croația.

Prelevarea de organe de la Arad a fost posibilă datorită eforturilor medicilor arădeni de anestezie și terapie intensivă dr. Dana Moț – coordonator Centrul de Transplant SCJU Arad și dr. Adrian Crișan – kdp, Centrul de Transplant SCJU Arad.

prelevare organe arad 2

Mulțumim pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă, cadrelor medicale din secțiile Anestezie și Terapie Intensivă I, Neurologie și Chirurgie Generală I și din Blocul Operator I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Transmitem sincere condoleanțe familiei și ne exprimăm întreaga recunoștință pentru că a ales să ofere o șansă la viață unor oameni necunoscuți!

Biroul de presă al SCJU Arad

Categorie: Știri
Etichete: prelevare organe, SCJU Arad
Distribuie:
Articolul anterior
UTA – Sepsi: 1-4. Umilință totală și dezvăluirea adevăratelor tare ale echipei. Fanii de la T1 au izbucnit
Articolul următor
„Vitezomanul Gică” a rămas fără permis pe Calea „Iuliu Maniu”, după ce a dublat viteza maxim permisă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uns uvvg3

UNIVERSITATEA NOVI SAD, la UVVG ARAD

În perioada 18-19 iulie 2023, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut onoarea de a primi o delegație a Universității din Novi Sad, Serbia, în cadrul programului Erasmus+.