ISTORIA ȚIGANILOR în Europa – Evul Mediu (651 – 1453). Fragment din volumul „Romii în vâltoarea istoriei”

(Nota redacției) Cartea publicată recent de istoricul arădean de nouă generație Gabriel Sala, „Romii în vâltoarea istoriei”, este, în opinia noastră, una de referință în peisajul sociocultural arădean – cel puțin. Atât de rar – spre deloc – abordatul subiect de către istoricii (nu-i așa?) serioși din România, îndrăznim să credem că face acest volum obligatoriu de lecturat pentru orice specialist în domeniu, dar transcende interesul oricui e curios de istoria țiganilor din orice „zonă culturală” s-ar afla… chiar și-n zonele fără biblioteci.
Ne asumăm impertinența majusculării titlului și suntem conștienți că vom avea o polemică pentru expresia ISTORIA ȚIGANILOR cu însuși autorul cărții – dar ținem mai mult la concordanța dintre istorie și filologie decât la evitarea unor discuții în contradictoriu cu oameni care pricep mediocru expresia „țigan”. (L.V.)

Fragmentul de față cuprinde 30 din cele 400 de pagini ale volumului „Romii în vâltoarea istoriei”.

Evul Mediu-perioadă de migraţie înspre Europa, atestare documentară, robie, pelerinaj şi salvaconducte

         Noţiunea de Evul Mediu derivă din limba latină, Medivm Aevvm și provine din filologia umanistă a Renașterii, unde definea sub forma media latinitas intervalul de timp cuprins între împăratul roman Constantin cel Mare (306-337) și cel francez Carol cel Mare (768-814). Denumirea a fost preluată, începând cu secolul al XVIII-lea, de către literatura și în istoriografia occidentală, având iniţial sensul peiorativ de „Evul Mediu întunecat” caracterizat prin cruzimile inchiziţiei cu arderea pe rug a vrăjitoarelor și ereticilor, o perioadă de obscurantism. Reabilitarea noţiunii și includerea sa în circuitul știinţific se petrec abia în secolul al XIX-lea, în epoca romantismului, atunci când Evul Mediu devine o perioadă idealizată în literatură și în artă. Convenţional Evul Mediu reprezintă intervalul temporal cuprins între căderea Imperiului Roman de Apus în 476 și cucerirea Constantinopolului la 1453 de către turcii lui Mehmed Fatih. La nivel global, un punct de reper după care se ghidează cercetătorii în periodizarea istorică îl reprezintăşi descoperirea Americii de către Cristofor Columb din 1492.Conform specialiştilor în domeniu această epocă istorică cuprinde, între 476 -1000, Evul Mediu timpuriu, între 1000-1300, Evul Mediu feudal, iar între 1300-1453, Evul Mediu târziu. Cert este că în cea ce priveşte periodizarea, noţiunile nu au caracter de postulat, fiind circumscrise subiectivismului cercetătorului. Definită inspirat drept o sinteză între Antichitate și creştinism, Epoca Medievală este caracterizată de migraţia popoarelor, de etnogeneza popoarelor europene, de constituirea statelor feudale, de Reconquista spaniolă, de afirmarea imperiului carolingian, al imperiului romano-german, de înflorirea şi decăderea imperiului bizantin sau de expansiunea turcă în Balcani. În spaţiul mioritic Epoca Medievală este încadrată cronologic între 602 şi 1600, respectiv trecerea slavilor la sud de Dunăre şi unirea Ţărilor Române de către Mihai Viteazul, perioadă în care cronologic s-a desăvârşit etnogeneza românească, s-au afirmat statele medievale româneşti sau s-a derulat lupta de cruciadă a marilor domnitori medievali. Cert este că istoria europeană a romilor debutează în Balcani,fie în secolul al XI-lea, informaţiile fiind controversate, fie la jumătatea secolul al XIV-lea, în Serbia ţarului Duşan, moment lipsit de controverse,pentru ca la finele secolului al XIV-lea aceştia să fie atestaţi şi în spaţiul românesc. Indiferent de atestarea documentară şi descinderea lor în Peninsula Balcanică, destinul european al romilor a fost circumscris marilor evenimente istorice derulate pe Bătrânul Continent şi contextului politic medieval aferent. Observăm doar că, pe baza informaţiilor din perioadă, o paralelă între Occident şi Orient prin prisma valorilor contemporane, dezavantajează clar Estul, unde romii aveau statutul de robi, în timp ce în Vest erau vremuri prielnice practicării nomadismului, pe baza salvconductelor, a penitenţelor şi a ospitalităţii sedentarilor, ospitalitate generată tocmai de către aceste scrisori de protecţie, emise de către autorităţile statelor şi oraşelor europene în general.

651 · După prăbuşirea Imperiului persan al Sasanizilor s-a derulat prima invazie arabă în teritoriile armenești ale fostului imperiu, pentru ca în deceniile următoare Armenia să devină provincie a Califatului arab. Cucerirea ei a avut loc între anii 694-695, moment cu impact puternic în evoluţia istorică a romilor aflaţi în Armenia, care implicit ajung sub dominaţie politică arabă. Interesant este faptul că împrumuturile lexicale arăbeşti în romani sunt nesemnificative cantitativ, cea ce a generat numeroase controverse şi teorii speculative.
669-670 · Califul Muawiya,respectiv Marwan ibn al-Hakam ibn Abu al-‘Ca ibn Umayyah, 623-685, a adus mai multe familii de zottde la Basra la Antiohia, acţiune motivată ca fiind o măsură de prevenire a unor tulburări din partea zott-ilor, consideraţi fideli persanilor.

710 · Califul Al-Walid ibn Abd al-Malik sau Al-Walid, la rîndul său, dislocă contingente importante ale populaţiei zott,cea ce dovedeşte atât numărul mare al acestora, cât şi faptul că reprezentau un grup etnic cu un potenţial ridicat în cea ce priveşte afinitatea înspre tulburări sociale.
720 · Exodul populaţiei zott, determinat de autorităţile arabe,are continuitate, astfel că Yazid al II-lea, respectiv Yazid bin Abd al-Malik, calif între 720-724, a deportat un număr important de reprezentanţi ai populaţiei zott, care împreună cu turmele de bivoli, de care nu au fost deposedaţi, au fost colonizaţi atât în Antiohia, cât și în aşezările limitrofe, Masisa sau Buka.
800 · În jurul acestui an sunt consemnaţi, în cronografia lui Teofan Izpovednik, redactată  în Frigia, aşa-zişi atsingani, termen care semnifică intangibil, spurcat, de neatins. Printre altele, cronicarul face referire la raporturile amicale dintre împăratul bizantin Nicefor I sau Nikephoros (802 – 811) cu maniheii, care îşi zic pavliceni, şi cu atsinganii, o sectă eretică a căror membrii practicau magia. Cert este că, în virtutea sprijinului oferit prin practicile vrăjitoreşti în reprimarea revoltei din 803, athinganii au primit din partea lui dreptul de a se deplasa liber prin tot Imperiul Bizantin. În lucrările dedicate studiului istoriei, limbii sau culturii romilor termenul îmbracă diverse forme respectiv  adsinkani, athiganoi, athigganeim, athingani,athinganoi, άθíγγανοι, athinghars, atingar, ατσινκανοι, atsincan, atsykanoi, atsigane, atsinganein, atsingani, atsinganoi, atsinganos, atsinkanos, atsinkanos, azinganos etc. Imaginea declasatului din lumea creştină este transferată şi asupra non-sedentarilor romi, de la aceste tipuri de asocieri depreciative cu athiganoi, (dar şi cu păgânii, tătarii etc ) precum şi a confuziei cu egiptenii, născându-se şi cele mai multe dintre apeletivele date etniei de către europeni. În consecinţă, după numele sectei eretice atsiganoi, romii sunt deunumiţi ţigani de către români, sârbi sau bulgari, ciganie de către polonezi, cziganyoc de către maghiari, sigayner de către norvegieni, zigenaren de către suedezi (fiind utilizaţi şisigøyneren în norvegiană sau zigenare în suedeză), cigani de către slovaci, ţigane de către sloveni, tsiganes de către francezi, ţigane de către ruşi, zingari de către italieni, zigeuner de către nemţi, cikani de către cehi, ciganos de către portughezi, tshingian de către turci sau greci. De asemenea este posibil ca termenul englez tinker sau tinkler să rezulte din adaptarea lingvistică a termenului de zigeuner, specific spaţiului german. Apelativul de egipteni (în greacă aigyptiaki) a rezultat din confuzia iscată între numele unui sat de romi denumit Gyppe, situat în Peloponez, cu  Egiptul. Ca urmare a incertitudinii, în cea ce priveşte locul de baştină al romilor, au rezultat  diferite alte denominaţii, respectiv evghite în Albania, egyptiens în Franţa secolelor XC-XVII, precum şi gitan, gitanos, giptianos sau egiptanos în Spania, egypcios în Portugalia, gypsies în Anglia (de la egypcions, egypsies), woonwagenbewoners, egyptenaren sau gipten în Olanda, gyphtos în Grecia. Alte denumiri paralele, cu un sens peiorativ, date romilor sunt şi faraoni în română sau phdrao nephka în maghiară, respectiv oamenii lui Faraon, care sunt doar variaţii legate de falsa origine egipteană, svart tattaren, în Suedia şi Filanda, haiden adică păgâni în spaţiul germanic, mustalainen în Finlanda. Romii mai sunt identificaţi şi cu numele de skojare în Suedia, skøyere sau fant în Norvegia, fiind un alt termen anterior aplicat atât romilor cât şi nomazilor non-romi din sudul Norvegiei și din unele părţi ale Suediei, spaţii în care sunt utilizate şi alte denominaţii cum ar fi resande, resandefolket, dinglare sau tavringar. Tot în Peninsula Scandinavă, în Norvegia, romii sunt identificaţi ca tatere sau romanifolk. Romii norvegieni îşi spun romani, romanoar, romanisæl sau vandriar. În Franţa, deoarece numeroase grupuri de romi au venit din Boemia, a rezultat o altă confuzie care a generat denominaţia de bohemiens. Din aceeaşi categorie de termeni, rezultaţi prin confuzie sau asocieri, mai fac parte alte nume date romilor în istorie de către europeni, cum ar fi sarazini în Franţa, nume atestat încă din 1419, filisteni în Polonia, precum şi walachi, saraceni, agareni, nubiani sau tătari, întâlnite cu predilecţie în spaţiul german. Romii din Armenia se autoidentifică cu termenul de lom, iar romii ce trăiesc în ţările din Orientul Mijlociu cu cel de dom.

820 · Începând cu acest an până în 824 un grup numeros de populaţie zott este deportat de arabii lui Al-Ma’mun, calif între813-833, deportarea efectuându-se pe malurile sudice ale râului Tigru, în Irak. Numărul acestora este estimat la circa 27.000 de indivizi şi au fost deportaţi după înăbuşirea unei revolte în arealul orașelor Khaneikin şi Ainzarba.
855 · În contextul unui atac bizantin asupra Siriei, cronicarul persan Tabari sau Tabaki face referire la numărul consistent de populaţie zott, prizonieră de război, care de altfel, ulterior a fost deportată. Acest contingent de populaţie zott au reprezentat probabil, cea mai mare parte principala a romilor necalificaţi, mutată la nord în Armenia, ajunsă mai târziu şi în Europa. 1000 · În jurul acestui an se pare că reprezentanţi ai populaţiei zott ajung în peninsula Balcanică, pe teritoriile Greciei sau Turciei contemporane, la acea dată provincii ale imperiului bizantin, condus de către împăratul bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul, adică Omorâtorul de bulgari (976-1025), împărat care a reprezentat dinastia macedoneană.
1001 · Din acest an, până în anul 1026, nord-vestul Indiei a fost invadatde șaptesprezece ori de către trupele ghaznivide, conduse de sultanul Mahmud de Ghazni. Rezistenţa indiană a războinicilor rajput a fost acerbă, dar Mahmud a fost victorios, luând circa o jumătate de milion de sclavi. După o serie de istorici acest moment este legat de istoria migraţiei în valuri ale romilor, prizonierii indieni fiind deportaţi în cadrul imperiului Ghaznavid. Mahmud de Ghazni sau Yamin ad-Dawlah Abul-Qasim Mahmud Ibn Sebüktegīn (971-1030) a fost cel mai mare conducător al Imperiului Ghaznavid. Dinastia Ghaznavidă a fost fondată de către  Abu Mansur Sabuktigin  (942-997), cunoscut sub numele de Nasir-ud-din Sabuktigin, de asemenea fondator al Imperiului Ghaznavid, care se întindea peste o mare parte din Persia, precum şi în nordul subcontinentului indian, centrul imperiului constituindu-l însă Afghanistanul contemporan. Dinastia în cauză s-a afirmat între anii 975 şi 1186.

1018 · În Cartea Yaminilor, operă a cronicarului arab Al Utbi, este radiografiată una dintre campaniile militare alesultanului Mahmoud Ghazni în India. Năvălitorii descind până la Kannauj, care era în epocă o  zonă prosperă, cu o populaţie numeroasă ce atingea 53 000 de locuitori. Oraşul este cucerit de Mahmoud Ghazni, care transformă populaţia în robi, vânzându-i împăratului Persiei ca muzicanţi sau meşteşugari. Practic o ipoteză asupra migraţiei romilor susţine ipoteza că romii contemporani sunt şi descendenţi ai populaţiei din Kannauj şi împrejurimi, populaţie care a părăsit regiunea în urma evenimentelor evocate. 1050 · Romologi importanţi consideră că în jurul acestui an un grup numeros de romi vin din Armenia înspre Europa, consemnându-se astfel, în această perioadă, un segment temporal important în cadrul procesului de migraţie al romilor.

1068 · La mănăstirea Iberon sau Iviron de pe muntele Athos este redactat textul hagiografic georgian Viaţa Sfântului Gheorghe Atonitul de către călugărul georgian George Hucesmonazoni, cu această ocazie fiind menţionaţi şi ereticiiathincani, respectiv “άσίγγανοι”, după autor descendenţi din Simon Magul, samariteni numiţi „atsincani”, faimoşi magicieni şi şarlatani. Discipolul lui Gheorghe Atonitul descrie modul în care împăratul bizantin Constantin Monomachos (1042 – 1055) apelează la ajutorul unui grup de adsincani, recunoscuţi pentru arta lor de a ghici şi a face farmece, pentru al scăpa de animalele sălbatice, care îi decimau vânatul din parcul imperial Philopation şi nu îl lăsau să se odihnească cu urletele lor. Pentru a ucide fiarele, aceştia au folosit carne vrăjită, fiind  răsplătiţi, după satisfacerea capriciilor împărăteşti, cu generozitate. Împăratul, impresionat de priceperea de care au dat dovadă, voind să le testeze limitele, i-a pus să repete vrăjitoria pe propriul câine. Conform cronicarului georgian, Sfântul Gheorghe a trecut însă crucea pe deasupra cărnii vrăjite şi câinele a rămas în viaţă. Oricum asocierea cu romii a adsincanilor din textul călugărului georgian este privită cu circumspecţie în romologie. Practic, până înspre anul 1348, de când datează documentul emis de către despotul sârb Ştefan Duşan  privind taxele care urmau să fie plătite de cingarie, nu există atestări documentare ale romilor în Europa unanim acceptate, după cum s-a mai spus controversele fiind indisolubil legate de studiul istoriei romilor în perioada anterioară anului 1348, anul atestării prezenţei romilor în Europa.Oricum mulţi dintre cercetători consideră că în cadrul imperiului bizantina fost preluată denumirea de rom, după numele generic dat populaţiei imperiului, roman, romeu sau romaios.

Circa 1100 · Matei Kopitar, într-o menţiune dintr-una din scrisorile arhiepiscopului Teofilact Ohridski către împăratul Alexei I Comnen, ce datează de la sfârşitul secolului XI şi începutul secolului XII, face la rândul său referire la ereticii Σιγανóι, adică adsincani, menţiune care a iscat controverse între specialişti pe marginea consideraţiei că, în respectiva scriere, avem practic de-a face cu prima referire documentară la populaţia romă.

1192 · Forţele armate coalizate ale statelor din Rajputana, conduse de regele Chauan Prithiviraja, obţin în 1191 o mare victorie împotriva sultanului Muhammad din dinastia ghurizilor, în prima bătălie de la Tarain, în apropiere de Delhi. Un an mai târziu însă, în cea de-a doua bătălie de la Tarain, acelaşi sultan Muhammad zdrobește coaliţia din Rajputana, regele Prithiviraja căzând pe câmpul de luptă. După cucerire razboinicii rajput se pare că ar fi migrat împreună cu familiile lor înspre Europa. Acest episod militar, urmat de un exod de populaţiei, este ultimul care, sub o formă sau alta, este transferat de către cercetători înspre studiul istoric dedicat procesului de migraţie a romilor în Europa.

1200 · Teodor al IV-lea al Antiohiei, ierarh bisericesc binecunoscut sub numele de Teodor Balsamon sau Valsamon, patriarh al Antiohiei între anii 1185 și 1199, un specialist în drept canonic ortodox, răspunzând întrebărilor Patriarhului Marcu III al Alexandriei (1186-1203), face referire printre altele şi la athiganoi. Practic aceştia sunt amintiţi de teolog în cadrul unui comentariu dedicat canonului LXI al Sinodului Ecumenic Quinisex, cunoscut drept Consiliul Ecumenic de la Trullo, convocat de împăratul Iustinian al II-lea la Constantinopol în 692, conciliunumit și Sinodul Trulan, întrucât sesiunile s-au ţinut în sala boltită în care s-a desfășurat şicel de-al şaselea Sinod Ecumenic. Printre altele, cei 21 de episcopi prezenţi,care au ratificat nu mai puţin de 102 canoane,au condamnat şi secta eretică în cauză, printr-un canon care prevedea o excomunicare, pe o durată de şase ani, pentru toţi cei care se îndeletnicesc cu ghicitul viitorului, cu practicarea farmecelor sau cu dresura animalelor sălbatice destinate spectacolelor de circ. Ulterior Balsamon face referiri cu conotaţii peiorative la athinganoi, catalogându-i drept ventriloci şi vrăjitori. Practic percepţia negativă a acestora, imaginea lor declasată reprezintă o constantă în istorie, termenul fiind transferat ca apelativ asupra romilor nomazi, care datorită nomadismului şi filozofiei de viaţă non-sedentare se încadrau perfect în tiparul declasatului. Comentariile specialistului în drept canonic, incluse în Pidalionul (în greceşte cîrmă respectiv Πεδαλιον) sau Cârma Bisericii, compilate de Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) sunt valabile şi în prezentîn biserica ortodoxă.
1260 · Ottokar al II-lea al Boiemiei (1253 -1278), de asemenea şi duce de Austria (1251–1276), de Stiria (1260–1276), de Carinthia (1269–1276), de Carniola (1269–1276) și lord de Pordenone, într-o scrisoare adresată papei Adrian al IV-lea, îi menţionează pe cingari ca oşteni ai regelui Béla al IV-lea, din dinastia arpadiană, rege al Ungariei și al Croaţiei între 1235–1270, state aflate în epocă într-o uniune personală, în condiţiile în care, în nord-vestul Transilvaniei, a exista totuşi o familie de nobili denumită Zygan, cu rădăcini genealogice ce coboară până înspre 896, an în care ungurii au emigrat datorită pecenegilor din Atelkuzu (în limba maghiară Etelköz, se traducere între râuri, adică regiunea celor cinci râuri, dintre care trei au fost identificate în mod sigur, respectiv Nistru, Siret, Prut, celelalte putând fi Nipru și Bug) înspre Panonia. Se cuvine şi în acest context menţiunea că tendinţa de corelare a termenului de cingar cu romii provoacă rezerve în rândul specialiştilor.
1283 · Patriarhului Gregorios al II Kyprios al Constanntinopolului (1283-1289) într-o scrisoare adresată marelui logofăt Theodor Muzalon, intervine în favoarea colectorului de impozite, pe nume Monembasan, textul fiind considerat de către mulţi specialişti ca unul dintre primele documente care atestă prezenţa romilor în Balcani. Scrisoarea 117, publicată în timpul familiei Eustratiade, se referea la Un oarecare Monembasan – care se pregăteşte să adune impozitele de la aşa numiţii egipteni şi aţigani, m-a implorat în aceşti termeni: „Puneţi un cuvânt bun pentru mine, Excelenţă, într-un fel sau altul, şi determinaţi repede inima imperială să considere existenţa mea ca fiind distrusă şi să-mi acorde favoarea iertării, în marea sa bunătate, şi să mă elibereze de spaime, în aşa fel încât să nu mai fiu expus la pericole , de vreme ce am îndurat destule, dincolo de ceea ce justiţia poate tolera. Patriarhul cere Marelui Logofăt să-i acorde o audienţă solicitantului şi să-l ajute. Acesta îi răspunde în aceşti termeni, fiind vorba de scrisoarea 118, publicată de asemenea în timpul familiei Eustratiade: Referitor la cererea adresată prea milostivului Împărat, în legătură cu colectorul de impozite care a suferit o nedreptate: Dacă o nedreptate se comite faţă de un colector de impozite şi i se fură ceea ce deja a strâns, persoana care păstrează cea mai mare aparte a sumei colectate nu este întotdeauna autorul unei injustiţii, şi, uneori, este mai bine ca o persoană să-i aducă şi acestuia un prejudiciu, în aşa fel încât el să nu poată face o nedreptate.

1290 · Un alt document s-ar părea că face referire la un grup de cizmari athinganoi, care îşi desfăşurau activităţile specifice tocmai pe Sfântul Munte Athos.
1314 · În Cronica lui Dalimil, redactată în limba cehă, sub formă de versuri, cronică ceare pretenţia că descrie evoluţia umanităţii de la Turnul Babel până în anul 1314, se face referire la soldaţii tătari, în capitolul intitulat despre păgâni. În condiţiile în care în Evul Mediu şi Epoca Modernă se făcea confuzie între tătari şi romi, scrierea este considerată de către unii specialişti ca una dintre cele mai vechi referi documentare la romi.
1322 · Romii au descins în insula Cipru, posibil din coloniile Crusader, aflate pe coasta estică a Mării Mediterane, pe teritoriul statelor contemporane Liban şi Israel.
1323 · Călugărul franciscan de origine irlandeză, Symon Simeonis, respectiv Simon Fitzsimmons, autorul lucrării Itinearium Symonis Semeonis ab Hybernia an Terram  Sanctam, aflate în prezent în posesia bibliotecii din Cambridge, la Corpus Christi College, aflat în pelerinaj la Ierusalim, alături de Hugo Iluminatorul,  pelerinaj iniţiat dinlocalitatea irlandeză Clonmel, descrie un grup de nomazi, aflaţi pe insula Creta, în afara orașului Heraklion, caresusţineau că sunt descendenţi ai biblicului Ham, fiul  lui Noe. Cronicarul ne informează că aceştia se opresc într-un loc nu mai mult de treizeci de zile, călătorind dintr-un loc într-altul ca şi arabii, locuind în corturi mici şi întunecoase, veşnic pribegi şi rătăcitori, pedepsiţi parcă de divinitate să împlinească un anumit blestem. Călugărul spune că acolo, în afara cetăţii, am văzut de asemeni un neam, urmând ritul grecesc şi pretinzând a face parte din familia lui Chaym (Ham). Ei nu se opresc niciodată sau doar rareori într-un loc mai mult de treizeci de zile dar, întotdeauna pribegi şi rătăcitori, blestemaţi parcă de Dumnezeu, după cea de-a treizecia zi se deplasează precum arabii, de la un răzor la altul, de la o peşteră la alta, cu corturile lor dreptunghiulare, joase şi întunecate.

1323 · Istoricul şi astronomul Nikheporos Gregoras (1295-1360) în Istoria Bizanţului aminteşte de un grup de romi acrobaţi, caredin Constantinopol, în itinerariul lor artistic, au ajuns în Macedonia şi Serbia, unde au susţinut spectacole şi la curţile suveranilor locali.  Nikephoros Gregoras este considerat, împreună cu profesorul său, Theodoros Metochites, ca fiind cel mai important savant şi cel mai mare astronom al Bizanţului.

1335 · Ieromonahul Matei Vlastares sau Vlastar, un important canonist şi imnograf din secolul al XIV-lea, de la mănăstirea Maicii Domnului Peribleptos din Tesalonic, în cea mai cunoscută din scrierile sale are ca subiect dreptul canonic, lucrare denumită Nomocanonul (în greacă νοµοκανων, termen ce provine de la νοµος adică lege, și κανων respectiv rânduială, sau mai concret îndreptare bisericească). În lucrarea sa cărturarul grec face referire la femei rome care practică magia, la romi care au îmblânzit şerpi, purtându-i la pieptul lor, la grupul de romi de la mănăstirea Ksiropotamos, de la muntele Athos, precum şi la văduva Ana, fiica lui Limocherval, care s-a măritat cu un bărbat de etnie romă.                                                                                            1346 · Se presupune că la această dată – contestată la rândul ei – în insula Corfú (Kerkira) a fost creată o feudă ţigănească, respectiv feudum acinganorum, ai căror membrii se ocupau cu fierăria. Feuda a funcţionat până în secolul al XIX -lea, în condiţiile în care insula revine din 1360 veneţienilor (alte voci avansând data de1346 sau 1386!) această feudum acinganorum, fiinţând până în secolul al XIX-lea.

1347 · „Moartea neagră” respectiv ciuma loveşte Constantinopolul, fapt ce determină migraţia romilor înspre Europa centrală şi de vest.

1348 · Romii sunt atestaţi în Serbia ţarului Ștefan Uroșal IV-lea Dușan, rege al sârbilor din 1331, ţar al sârbilor şi al grecilor din 1345. Practic într-un document care se referă la ctitorirea mănăstirii din Prizren, emis de către ţarul sârbilor,astfel că romii, respectiv cingarije, sunt menţionaţi ca meşteri ai lăcaşului de cult amintit.                                                                                                                                                                                                               · Italianul Nicolo Frescobaldi aflat în localitatea Modon (Methóni), din vestul Peloponezului, în Depresiunea Messenia, a consemnat prezenţa ţiganilor fierari, adică a mandopolinilor,  aflaţi în afara zidurilor oraşului. Cronicarul italian interpretează greşit statutul marginal al acestora, crezându-i pelerini în căutare de penitenţă, care se rugau pentru iertarea păcatelor. Data descinderii veneţianului în amintitul oraş este contestată, avansându-se şi alţi ani, respectiv 1350, 1381 sau 1384, ca momente ale prezenţei veneţianului în urbe.

1362 · Prezenţa romilor curelari este semnalată în Dubrovnik, oraş aflat actualmente în  Croaţia. Astfel un meşter aurar este somat oficial să returneze egiptenilor Vlahus şi Vitanus opt monede de argint, date de către romii în cauză meşterului pentru păstrare. Somaţia este o consecinţă a unei petiţii, în speţă Ad petitionem Vlahus et Vitanus Egzptiorum, înaintate de către cei doi autorităţilor din Republica din Ragusa. Se cuvine precizarea că în secolul al VII-lea, locuitorii din Epidaurum au fondat oraşul Ragusium sau Ragusa, pe o insulă apropiată de coasta dalmatică, ferită de invaziile barbarilor. Ulterior Ragusa s-a unit cu orașul slav de pe coastă, Dubrovnik. Devenită o republică care oscila între independenţă şi autonomie în Evul Mediu, precum şiun punct important în cea ce priveşte organizarea cruciadelor, Ragusa a atins un nivel remarcabil de dezvoltare în perioada secolelor XV și XVI.
1368 · Romii sunt atestaţi documentar în acest an de către izvoarele istorice într-un alt oraş croat, respectiv la Zagreb, în perioada uniunii dinastice dintre Croaţia şi Ungaria. Practic după ce Tomislav devine primul domnitor al Croaţiei în anul 925, regatul croat medieval atinge maxima expansiune în timpul domniilor lui Petar Krešimir al IV-lea (1058–1074) şi a lui Dmitar Zvonimir (1075–1089). După moartea lui Stjepan al II-lea în 1091, se stinge şi dinastia Trpimirović, Ludovic I rege al Ungariei din 1077 până la moartea sasurvenită în 1095, revendicândfără succes coroana croată. Dezideratul său a fost realizat de către Koloman,rege al Ungariei (1095–1116)şi al Croaţiei din 1102. Astfeldin 1108 titulatura sa a fost derege al Ungariei, Slavoniei, Croaţiei şi Dalmaţiei. În următoarele patru secole, Regatul Croaţiei a fost condus de cătreun Ban, numit de regele Ungariei.

1370 · Termenul de cygany este atestat de izvoarele maghiare, atât ca denumire a unor localităţi, cât şi ca nume de familie, o dovadă a prezenţei romilor printre maghiari.

1373 · Romii sunt amintiţi din nou la Zagreb, documentele surprinzându-le prezenţa în calitate de meşteşugari, care deserveau prin activităţile lor locuitorii urbei.
1378 · În Bulgaria, conform Diplomei de la Rila a ţarului Ivan Şişman (1371-1395),romii se pare că trăiau în apropierea mănăstiri Rila, fiind menţionată în document localitatea Agoupovi Kleti. Prin amintitul act se consideră, de către unii dintre istorici, că ţarul a donat mănăstirii câteva sate unde trăiau romi, în condiţiile în care termenul de agoupovi desemnează romii sedentari.

• În oraşul Nauplia (Náfplion), situat în Peloponez, guvernatorul veneţian reconfirmă căpeteniei Ian a athinganilor privilegiile dobândite de înaintaşii lui.
• Arhivele oraşului Zagreb fac refere la romi şi în decursul acestui an,aceştia fiind trecuţi în evidenţele oficiale ale urbei tot datorită calităţii de meşteşugari.

1382 · Documente oficiale emise de autorităţile judecătoreşti ale oraşului Zagreb, în perioadă denumit Agrem, consemnează în oraş un număr însemnat de meşteri măcelari,a căror nume erauCygan, Chickan sau Czyganychyn, nume considerate a fi o dovadă a prezenţei rome.
1385 · Dan I, domnitorul Ţării Româneşti (cca. 1383-1386) dăruieşte mănăstirii Tismana posesiunile mănăstirii Vodiţa, lăcaş de cult ctitorit de către domnitorul Vladislav I (1364-1377) în perioada 1370-1371. Corelându-se cu data înălţării aşezământului religios rezultă că donaţia efectuată în contul mănăstirii Vodiţa s-a produs în jurul anului 1370, Dan Vodă confirmând dania de 40 de sălaşe de aţigani dăruiţi Mănăstirii Vodiţa de către domnitorul Vladislav, înainte cu aproximativ două decenii. Practic voievodul valah precizează că acele 40 de sălaşe de aţigani să fie slobozi de toate slujbele şi dăjdiile de venitul domniei mele. Într-o altă traducere a documentului emis de către Dan I se specifică faptul că Pe lângă acestea, întăresc şi câte a dăruit şi a dat în scris mănăstirii sfântului Antonie unchiul domniei mele, sfânt răposatul Vladislav voievod: satul Jidovştiţa cu Potocul şi la Dunăre, vâltoarea de la mijloc toată şi venitul de la opt pescării şi Dunărea de la Padina Oreahova până la Mostiştea de Sus şi Vodiţa Mare pe amândouă părţile, cu nucile şi cu livezile şi seliştea Bahnei şi moară în Bistriţa şi ţigani, 40 de sălaşe. Toate acestea le dăruieşte şi le întăreşte domnia mea, cu toată porunca şi întărirea, ca să fie nestrămutate şi neclintite. De asemenea, şi satele să fie slobode de toate muncile şi dările şi veniturile domniei mele. În documentele emise în 1385 şi 1387, referitoare tot la Mănăstirea Vodiţa, se specifică faptul că sunt întărite celecâte a dăruit unchiul domniei mele, Vladislav Voievod, mănăstirii Sfântului Antonie de la Vodiţa (…) şi Vodiţa Mare, pe amândouă părţile, cu nucii şi cu livezile, cu seliştea Bahnei şi moara în Bistriţa şi 40 de sălaşe de ţigani. Dania atestată statutul social de robi al romilor şi implicit robia în spaţiul românesc. Marele istoric Nicolae Iorga afirma că ţiganii arată prin organizarea lor actuală care era cea a românilor în secolul al XIII-lea, căpeteniile lor, voievozii, poartă părul lung, papuci de purpură, au sub ascultarea lor juzi; numele principilor români au fost adoptate de robii lor: Vlad, Dan, Radu. Ei păstrează chiar şi unele particularităţi de limbă arhaică.

1387 · Mircea cel Bătrân (1386-1418) reconfirmă în acest an daniile fratelui său Dan I, inclusiv cele 40 de sălaşe de aţigani mănăstirilor Vodiţa şi Tismana: Mai întâi întăresc cele dăruite de sfânt răposatul părintele domniei mele, Io Radul voievod, satul Vadul Cumanilor cu jumătate Toporna şi balta Bistreţ, de la Topolăţa până la Bârzogârla, mai sus de Covaciţă, cu satul Hârsomuinţi şi Tismena pe amândouă părţile, cât a fost Ligăcească şi Ruşească şi 400 de găleţi de grâu din judeţul Jaleşului, pe fiecare an. Şi cine va fi găletar, să nu întrebe pe domnia mea despre aceasta, ci să-l trimită aşa acolo la mănăstire. Pe lângă aceasta, întăreşte domnia mea câte a dăruit sfânt răposatul fratele domniei mele, Io Dan voievod, nucii, câţi copaci sunt pe Jaleş, în Dăbăceşti şi din casa domniei mele, pe fiecare an, 10 burdufuri de brânză, 10 caşcavale, 10 pături, 10 postavuri de îmbrăcăminte şi 10 postavuri de încălţăminte. Pe lângă aceasta, dăruieşte şi domnia mea mai sus-zisei mănăstiri a preasfintei născătoare de Dumnezeu satul numit Jarcovţi şi seliştea Stanciştor pe balta Bistrăţ, pe partea unde a fost odinioară …şi amândouă Vărovnicele şi Prilepeţ şi Petroviţa şi Vârbiţa. Pe lângă aceasta, întăreşte domnia mea şi câte a dăruit sfânt răposatul unchiul domniei mele, Vladislav voievod, sfântului Antonie de la Vodiţa, satul Jidovştiţa cu Potocul şi vâltoarea de la mijloc, la Dunăre, toată, la iuţeli, şi venitul de la opt pescării şi Dunărea de la Padina Oreahova până la Mostiştea de Sus şi Vodiţa Mare, pe amîndouă părţile, cu nucii şi cu livezile, cu seliştea Bahnei şi mori în Bistriţa şi 40 sălaşe de ţigani. Romii de la mănăstirea Tismana sunt reamintiţi în documentele referitoare la posesiunile lăcașului din anii 1391, 1392 sau 1439.

• Prezenţa romilor este atestată, de către documentele istorice, în oraşul sloven Ljubljana.

1388 · În Muntenia, acelaşi mare voievod Mircea cel Bătrân donează ctitoriei sale, mănăstirea Cozia, satul Orleşti, satul lui Stoian Halgaş, un obroc anual şi 300 de sălaşe de ţigani. De asemenea, îi întăreşte satul Cruşia şi mal multe locuri, dăruite de alţii, hotărând totodată modul de alegere a egumenului: Încă a mai dăruit domnia mea obroc de la curtea domniei mele, pe fiecare an: 220 de găleţi de grâu şi 10 buţi de vin şi 10 burdufuri de brânză şi 20 de caşcavale şi 10 burdufuri de miere şi 10 bucăţi de ceară şi 12 bucăţi de postav şi 300 de sălaşe de ţigani. Posesiunile de acest tip ale lăcaşului de cult sunt reamintite în documentele din 1392, din 1421, unde sunt menţionate doar 45 de sălaşe de ţigani, din 1443, cu 50 de sălaşe de romi, din 1451, cu 50 de sălaşe, din 1475, cu 300 de sălaşe, din 1478, cu 350 de sălaşe, din 1488, cu 300 de sălaşe. Interesant este că se constată că până în secolul XIX, deci vreme de circa cinci secole, romii robi ai mănăstirilor Cozia şi Govora exploatau sarea din ocnă.

• În Slovacia de azi a fost fondat satul Ciganvaja, astfel că o serie de familii care locuiau acolo încep în curând să folosească cuvântul cigany sau cigan.

1390 · În Transilvania, în registrele locale redactate în perioada cuprinsă între anii 1390 şi 1406 sunt amintiţi în Ţara Făgăraşului şaptesprezece ţigani de cort, aflaţi sub stăpânirea unui oarecare boier Costea, într-o perioadă în care regiunea se afla sub stăpânirea domnitorului muntean Mircea cel Bătrân: Paul de Thomor, căpitanul Făgăraşului, întăreşte mai multor români stăpânirile pe care le-a avut> odinioară răposatul Costea, strămoşul lor, din vechime, din domnia răposatului şi strălucitului domn Mircea voievod al părţilor Transalpine şi ban de Severin: ocinele cu drept boieresc Viştea-de-Jos şi Viştea-de-Sus întregi, precum şi în acelaşi chip jumătate din ocina Arpaşul-de-Jos cu toate folosinţele ce ţin de ele, adică 17 ţigani de cort, arătaţi mai jos pe nume, pe care i-au stăpânit şi să-i stăpânească şi acum.

1391 · În Valahia, în jurul acestui an, Mircea cel Bătrân a emis un hrisov în care confirma daniile anterioare făcute mănăstirii Tismana, dăruind lăcaşului de cult şi satele Jarcovăţ, Suşiţa şi altele, precum şi venitul domnesc de la roţile de la Bratilov ale lui Ciop Hanoş. Pe lângă acestea, întăreşte domnia mea şi câte a dăruit sfântrăposatul unchiul domniei mele Vladislav voievod sfântului Antonie de la Vodiţa: satul Jidovştiţa cu Potocul şi tot vârtejul de la mijloc, pe Dunăre, la iuţeli şi venitul de la opt pescării şi Dunărea de la Padina Oreahova până la Mostiştea de Sus şi Vodiţa Mare, pe amândouă părţile, cu nucii şi cu livezile, până la seliştea Bahnei şi moara în Bistriţa şi 40 sălaşe de ţigani.

1392 · În Ţara Românească, Mircea cel Bătrân a reconfirmat posesiile mănăstirii Tismana, dăruindu-i şi satele Jarcovăţ, Suşiţa, Pesticevo, Sogoino sau Sălcişor: întăreşte domnia mea câte a dăruit sfânt răposatul unchiu al domniei mele Vladislav voievod sfântului Antonie de la Vodiţa: satul Jidovştiţa şi grâu, găleţile de la satul lui Costea în Topolniţa şi tot vârtejul de la mijloc, pe Dunăre, la iuţeli şi venitul de la opt pescării şi Dunărea de la Padina Oreahova până la Mostiştea de Sus şi Vodiţa Mare pe amândouă părţile, cu nucii şi livezile până la seliştea Bahnei şi moara în Bistriţa şi ţiganii, 40 sălaşe. Acelaşi voievod a confirmat proprietăţile mănăstirii Cozia, dăruindu-i şi alte satele, precum şi un număr foarte consistent de romi robi: Dau şi două sate unu numit Cereaşov, mai sus de Slatina şi al doilea pe Dunăre, Poroiniţa; dau şi o moară în Râmnic şi altă moară pe Căţălui la Giurgiu şi satul pe Luncavăţ, Bucureştii şi pe Olt două sate mici, Bogdăneştii şi Luncianii. Şi încă a dat domnia mea Săpatul cu hotarul, până la gura Ialovniţei şi până la Carare<ni> şi ţigani 300 de sălaşe. Şi încă am dăruit domnia mea şi Uliţa la Râmnic pe Olt şi satul numit Hinateştii cu tot hotarul până la Troian şi până la apa Râmnicului şi alt sat pe Catalui, numit Bujorani cu tot hotarul.

1397 · Începând cu acest an guvernatorul veneţian Ottaviano Bono al oraşului Nauplion, din estul Peloponezului, instalează pe Ioan Ţiganul (Johannes Cinganus) în funcţia de drungarius acinganorum, respectiv de comandant al unui grup de soldaţi, calitate pe care acesta din urmă o va deţine vreme de şapte ani. Funcţia avea un caracter ereditar.

1399 · Conform unor reputaţi romologi este atestată prezenţa romilor în Cehia, unde certificatul execuţiilor seniorilor Rožmberkîn Boemia de Sud menţionează prezenţa într-o bandă de hoţi, în afara mai multor germani, a unui oarecare ţigan, grăjdarul Andrew. Documentele amintesc de altfel şi un complice în speţă un ţigan negru.

1400 · În cadrul ţaratului  bulgar, de-a lungul coastei albaneze, pe litoralul Adriaticii, a fost consemnat habitatul unui număr ridicat de romi.

1401 · În Polonia, într-un document a fost menţionată prezenţa romilor în Cracovia, la acea dată în uniune dinastică cu regatul Lituaniei şi al Ungariei. Practic în condiţiile în care în anul 1370 Ludovic I al Ungariei a fost încoronat ca rege al Poloniei, după moartea acestuia survenită în 1382, a debutat o îndelungată perioadă de interregn încheiată cu încoronarea fiicei lui Ludovic, Jadwiga de Anjou, nu ca regină a Poloniei, ci ca rege, în 1384. Doi ani mai târziu „regele” Jadwiga s-a măritat cu ducele Lituaniei Iogailas (Jagiello), cunoscut ulterior ca Vladislav al II-lea,rege al Poloniei între anii 1386–1434. Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei, au încheiat uniunea polono-lituaniană, consfinţită de pactul de alianţă de la Horodlo pe Bug, astfel că, după acceptarea Uniunii de la Krewo din 1386, Marele Ducat al Lituaniei a făcut parte dintr-o uniune personală cu Regatul Poloniei. Ulterior reprezentanţi ai dinastiei Iagello, ce au domnit între anii 1386 şi 1572 ca regi ai Poloniei şi ca mari duci ai Lituaniei, au fost, de asemenea, dinsecolul al XV-lea şi regi ai Ungariei şi Boemiei. După semnarea Uniunii de la Lublin din 1569, Marele Ducat a intrat într-o federaţie cunoscută ca Uniunea statală polono-lituaniană. În cadrul federaţiei, Marele Ducat al Lituaniei avea guvern, armată, sistem juridic şi buget separate. În 1795 statul polono-lituanian a fost dezmembrat de vecinii mai puternici, în speţă Prusia, Imperiul Rus și Imperiul Austriac. Cadrul istoric evocat este necesar pentru a înţelege diferite evenimente istorice în care au fost implicaţi romii în spaţiul evocat.

1404 · Călugărul dominican Ioan,arhiepiscop de Sultanieh, autor al operei Libellus de notitia orbis, ne informează că romii erau răspândiţi peste tot. Arealele unde trăiau romii se pare că erau întinse.

1405 · Izvoarele documentare atestă prezenţa romilor în Lvov, un important centru medieval, oraş aflat actualmente în Ucraina, în epocă aflându-se în componenţa regatului polonez.
1407 · Prezenţa romilor este consemnată la Hildesheim, oraş aflat în actuala Germanie, unde în registrul de cheltuieli Hildesheimer Stadtrechnung se menţionează că în data de 20 septembrie au fost văzuţi tătarii turnând vin. În prezent aceasta este, se pare, cea mai veche atestare a prezenţei romilor în vestul Europei, perioadă în care romii, pentru a beneficia de diferite avantaje, susţineau că sunt pelerini creştini.

1410 · În Danemarca sosesc aşa-numiţii tatere, fiind primiţi cu ostilitate de către danezi. În consecinţă romii s-au stabilit în zonele mlăștinoase din Jutland, unde s-au ocupat cu creşterea animalelor, unii prosperând datorită practicării comerţului cu lână.

1411 · În Moldova, boierului Şoldan Petru îi este dăruit satul de robi Tămârtăşeuţi, de pe Şomuz, fiind se pare primul boier proprietar de robi atestat documentar din Moldova şi Ţara Românească.

1414 · În Moldova, un document oficial, redactat la Suceava, se referă la domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) care răsplăteşte loialitatea lui Toader Piticul pentru credincioasa lui slujbă”, Toader primind trei sate, un sat la Cobâla, unde este casa lui, unde [este] a fost Veriş Stanislav, iar alt sat la gura Jeravăţului, unde cade în Bârlad, anume unde au fost cneji Lie şi Ţigăneştii, iar al treilea sat pe Bârlad, unde este altă casă a lui, unde sunt cneji Tamaş şi Ivan. Anterior, în 1402, domnitorul moldovean a făcut danie mănăstirii Moldoviţa patru familii de tătari, ca robi, în concepţia unor specialişti prin aceasta dovedindu-se faptul că robia era practicată în Moldova anterior sosiri romilor.

• În Wochenausgabebucher, adică registrul săptămânal de cheltuieli al oraşului Basel, se specifică faptul că un heide a primit 10 schillingi din partea autorităţilor. Heide sau păgân devine sinonim cu rom în spaţiul german vreme îndelungată.
• Referire la prezenţa romilor în oraşul german Hasse, se face şi în Cronica din Hesse, respectiv Hessiche Cronik, scriere redactată cu două secole mai târziu evenimentelor ce le evocă. Hesse este în prezent un oraş în Germania contemporană. Conform unei alte cronici, respectiv Meisser Cronick, redactată şi ea la o dată ulterioară faptelor, romii au fost expulzaţi din urbe doi ani mai târziu.
• Prezenţa romă este consemnată de către documentele istorice şi într-un alt oraş german, respectiv înEssen.

1415 · În lucrareaŞederea lui Mazaris în Hades, redactată sub formă de scrisoare fictivă, adresată lui Holobol în infern, Mazarius se referă la eterogenitatea etnică din sudul peninsulei balcanice: În Peloponez, tu nu-ţi dai seama!, oh, prietene, trăiesc tot felul de naţiuni; nu este nici simplu, nici foarte necesar să trasezi frontiere care să le despartă, dar poţi cu uşurinţă să le distingi limbile, după ureche. Iată cele mai importante grupuri: lakedaimoni, italieni, peloponezieni, slavi, iliri, egipteni şi evrei (şi printre ei mulţi cu sânge amestecat). Referirea scriitorului bizantin la aiguptioi, respectiv egipteni, pentru o serie de romologi reprezintă o atestare a prezenţei romilor în regiune, ca una dintre principalele naţiuni din Peloponez în epocă, de unde se poate presupune că romii erau numeroşi în zonă.

1416 · În Transilvania, prezenţi în Kronstadt, actualmente Brașov, un grup de romi primesc din partea oraşului bani şi mâncare. Conform documentelor conducătorul nomazilor era MaestrulEmaus din Egipt care era însoţit de 120 de tovarăşi, existând oameni care dădeau bani şi hrană domnului Emaus din Egipt şi celor 120 de însoţitori ai săi.
· Romii sunt expulzaţi din regiunea Meissen din Germania, această măsură luată de autorităţi constituind prima lege antiromă cunoscută în spaţiul german.

• Un grup de romi este atestat în documentele epociipe teritoriul Cehiei de azi.

1417 · În Transilvania, conform legii, romilor din fiecare comitat li s-a impus un lider,  respectiv agilis, subordonat lui egregius, numit în funcţie de contele palatin al Transilvaniei. Palatinii, respectiv Pfalzgrafen, erau judecătorii de la Curte, în număr de doi, şi-l reprezentau pe rege în timpul absenţei sale.

• Conform documentelor oficiale emise de autorităţile din Hildesheim au fost acordate pomeni tătarilor din Egipt pentru al cinsti pe Dumnezeu.
• Romii sunt atestaţi documentar în acest an şi în oraşul elveţian Zurich.
• Cronicarul Hermann Cornerus, călugăr dominican, specifică în Chronica novella, redactată la 1435, faptul că, în jurul acestui an, un grup de romi străbat oraşele Luneberg, Hamburg, Lubeck, Weismar Rostock, Stralsund şi Greiswald. Epopea este confirmată şi de către cronicarul Rufus din Lubeck care credea că romii sunt tătari, numărul lor fiind de circa 400 de indivizi, conform autorului. Călugărul Hermann Cornenus scrie printre altele că anno 1417 quaedam extranea et praevie non visa vagabundaque multitudo hominum de occidendalibus partibus venit in Alemaniam, perambulans totam illam plagam usque ad regiones maritimas Secanos se nuncupantes.

1418 · Romii sunt înregistraţi în Colmar, unde sunt consemnaţi de actele oficiale un grup de 30 de păgâni, adică heiden.

• O ceată de romi ajunge la Frankfurt am Main, unde au primit patru livre şi patru arginţi pentru pâine şi carne. Cu această ocazie în cronică este consemnată şi cea mai veche scriere despre Micul Egipt ca ţară de baştină a romilor, menţionată începând din acest an ca atare în diferite documente sau cronici, după numele satului de romi Gyppe, din vecinătatea localităţii Modon în Peloponez,acest Gyppe fiind confundat de către cronicari cu Egiptul propriu-zis. Confuzia a generat practic şi termenul de egipteni în diferitele sale forme aplicat romilor. Se presupune că asumarea pelerinajului şi a rolului de pelerini, în scopul obţinerii de avantaje, reprezintă rezultatul contactelor avute cu creştinii, anterior plecării din Peninsula Balcanică. Practic, în drumul lor înspre locurile sfinte, pelerinii creştini poposeau câteva zile în Epir şi în Peloponez, percepţia lor pozitivă de către ceilalţi, inspirându-i pe romi.
• La Strasbourg,în Hexagon, din Cronica municipală a urbei aflăm că. în cursul anului în cauză, au descins în amintitul oraş o ceată de romi, respectiv dezeyzinger.
  · Conform Cronicii lui Mulich un grup de circa 50 de romi,ce susţineau că vin din Egipt,descind în Augsburg,actualmente în Germania, romii fiind conduşi de către doi duci.
• În acelaşi an romii descind şi în Meissen sau Leipzig, precum şi în spaţiul elveţian.
  1419 · Scrierile menţionează descinderea romilor în oraşul belgian Antwerp, dar şi la Lucerna.
• În spaţiul elveţian, cronicarul Conrad Justinger sugerează că peste 200 de romi, în speţă heiden botezaţi, au fost izgoniţi din Berna datorită furturilor.
• Prezenţa romă este atestată de asemenea şi în Zurich (oraş în care unde conform cronicarilor romii au venit din Igritz o localitate din Ungaria) sau Solthurn şi Basel.
• Nume de Cygan sau Czygan sunt atestate până înspre 1436 în sudul Poloniei.
• Ducele Andreas şi sarazinii săi ajung în Franţa, laChâtillon-sur-Chalaronne, unde orașul francez face o donaţie în contul cetei de romi, care pretind că poartă scrisori de la împăratul romano-germanSigismundcătre ducele de Savoia, donaţie care a constat în mâncare şi bani, respectiv trei florini. La Macon romii aceluiaşi duce Andreas impresionează, conform documentelor, populaţia prin statură şi înfăţişare, primind din partea oraşului provizii, în ciuda faptului că femeile practicau magia, ghicitul şi chiromanţia. La Sisteron, unde au stat două zile, „sarazinilor” li s-a refuzat intrarea in oraş, primind totuşi hrană din partea autorităţilor. Este vorba despre grupul aceluiaşi autointitulat duce.

1420 · Ducele Andreas cu a lui ceatăajunge la Bruxelles, unde,conform arhivelor, primeşte, pe lângă 25 de monede de aur, băutură constând în bere şi vin, precum şi o vacă, patru oi şi pâine. Grupul, estimat la aproximativ 100 de persoane, cu circa 40 de cai, ajunge ulterior şi în Olanda, la Deventer, unde susţin în faţa autorităţilor urbei că vin din Egipt, de unde au fost alungaţi datorită practicării religiei creştine. În localitatea olandeză aceştia profită de acelaşi salvaconduct primit din partea împăratului romano-german, pentru a avea parte de un tratament binevoitor. Cert este că grupul primeşte 25 de florini şi desigur hrană, fiind apoi însoţiţi până la Goor.

• Scrieri ale epocii atestă prezenţa romă la Friesland,precum şi în apropiere de Leiden.
  1421 · În Ţara Românească, domnitorul Radu Prasnaglava (1420-1422; 1426-1427) a confirmat mănăstirilor Cozia şi Codmeana daniile tatălui său, Mircea, în speţă satele Jiblea, Bradeţeni, Seacani, Calişăneşti, Lunceani, Bogdăneşti şi metohurile de la Râmnic şi cu 5 mori şi iarăşi 45 de sălaşe de ţigani şi satul Hinatesti şi o ocnă la Ocna de sus şi Bucureşti pe Luncavăţ şi în Slatina metohurile cu viile şi în Severin 3 sate, Curilo şi Grodanoviţi şi Micleuşevţi şi în Bistriţa şi satul Vadastriţa şi Mamina cu toate bălţile şi satul de la Catolui cu metohurile şi cu moara şi cu toate bălţile, începând de la Săpatul până la gura Ialovniţei pe Dunăre, cu vama şi cu duşegubine şi gloabele şi satul Carareani de la Ialovniţa şi metohurile pe Vodnea cu moară şi în Târgovişte metohurile şi 2 mori şi 10 sălaşe şi ocina lui Baseam Vişicheşti, mai sus de Topoloveni şi satul Ciocaneşti şi metohul de la Spinet cu 2 vii şi 2 mori de la Piteşti şi ocina lui Mamacic şi Radeşti pe Başcov şi vama de la Genune, acestea toate le dă şi le dăruieşte domnia mea acelor sfinte mănăstiri să fie ocină şi de ohabă, cât va trăi domnia mea.
• Oraşul Brugeseste vizitat de către egipteni, conduşi de către un duce şi un conte.
• Seniorul Miquiel principe de Latinghem şi egiptenii săi, alungaţi de sarazini din Egipt datorită religiei creştine, au primit din partea autorităţilor din Tournai 12 monede din aur.
• La Mons în Belgia este consemnată o dublă descindere a cetelor de romi, în urbe ajungând atât grupul de circa 80 de persoane al ducelui Andreas din Micul Egipt, care prezintă permisul de liberă trecere semnat de Sigismund de Luxemburg, cât şi ceata de circa 60 de persoane a lui Mihail, care pretinde că este fratele lui Andreas.
• Un funcţionar din Arras redactează o exotică descriere a unei cete de circa treizeci de egipteni, conduşi de către un conte posesor al unei scrisori de protecţie din partea împăratului, romii primind hrană şi adăpost din partea oraşului unde au stat trei zile.
  1422 · Conform unei cronici elveţiene ducele Mihail prezintă autorităţilor din Basel scrisori de recomandare din partea papei(prima atestare a unui act papal de acest tip)şi a altor suverani laici europeni, salvaconductele nefiindu-le de nici un folos însă. Totuşi trebuie să remarcăm faptul că falsificarea bulelor papale, a scrisorilor de recomandare, a permiselor de liberă trecere era o îndeletnicire subterană profitabilă în Evul Mediu.
• Cronica de la Bologna se referă la un grup de romi, conduşi de către ducele Andrei, care au ajunsîn oraşul dinpeninsula italică, unde au stat două săptămâni. Ducele a susţinut că regele Ungariei care le-a confiscat pământurile, drept penitenţă pentru trecutul păgân, şi le-a poruncit să meargă la papă, pentru a obţine iertarea păcatelor, fiind condamnaţi la pribegie vreme de şapte ani. În cronică se specifică faptul că ducele a susţinut că iniţial au fost 4.000 de oameni, însă, după aproape şase ani de pribegie, numărul lor a scăzut drastic. Romii au fost crezuţi, bucurându-se de ospitalitatea italienilor. Conform unui text tradus din italiană în 1730 la Milano în Rerum Italicarum Scriptores de către editorul L.A. Muratori, mulţi locuitori s-au dus să-i vadă, datorită nevestei ducelui, care putea să ghicească şi să prezică ce avea să se întâmple în viaţa unui om, la fel ce se întâmpla şi în prezent, câţi copii avea, dacă nevasta era blândă sau rea, şi multe alte lucruri. În multe cazuri ea spunea adevărul. Şi dintre cei care s-au dus la ghicit, puţini au fost aceia cărora nu li s-a furat punga de bani sau cărora ţigăncile nu le-au tăiat bucăţi din haine. Femeile din ceată mergeau prin oraş, în grupuri de câte şase sau opt, intrau în casele orăşenilor, îndrugau tot felul de scorneli, timp în care altele puneau mâna pe tot ce se putea lua. În acelaşi fel vizitau şi magazinele, sub pretextul de a cumpăra ceva, dar una din ele începea să fure. Multe hoţii s-au comis la Bologna în acest fel. Aşa că s-a dat de ştire prin oraş că vizitarea ţiganilor se pedepsea cu o amendă de cincizeci de lire şi cu excomunicarea, pentru că ţiganii erau cei mai vicleni hoţi din lume. Li s-a permis chiar celor ce fuseseră jefuiţi să-i fure la rândul lor pe ţigani, ca să-şi acopere paguba; ca urmare câţiva cetăţeni s-au strecurat noaptea într-un grajd, unde ţiganii îşi ţineau câţiva cai, şi l-au furat pe cel mai frumos. Străinii vrându-şi calul înapoi, s-au învoit să dea înapoi o mare parte din obiectele furate. Dar văzând că nu mai erau multe lucruri de furat pe acolo, ţiganii au plecat spre Roma. De remarcat faptul că aceştia sunt cel mai urât soi de oameni întâlniţi pe aceste ţinuturi. Erau uscăţivi, tuciurii şi mâncau ca porcii. Femeile lor umblau de colo, colo, cu schimbul, purtând o mantie asupra peste umeri, cercei în urechi şi-un văl lung pe cap. Una dintre femei a născut un copil chiar în piaţa oraşului şi după trei zile a plecat mai departe, cu celelalte femei.
• În Cronica din Forli, redactată de către călugărul Hieronimus, autorul estimează numărul romilor ca fiind de circa 200 de indivizi, nomazii susţinând de data aceasta că vin din India: Chronicon fratris Hieronymi de Forlivio ab anno MCCCXCVI usque ad annum MCCCCXXXIII, specifică: Eodem millesimo venerunt Forlivium quedam gentes misse ab imperatore, cupientes recipere fidem nostram, et fuerunt in Forlivio die VII augusti. Et, ut audivi, aliqui dicebant quod erant de India. Et steterunt hinc inde per duos dies, gentes non multum morigerate sed quasi bruta animalia et furentes. Et fuerunt numero quasi ducenti, et ibant versus Romam ad papam, scilicet viri et mulieres et parvuli.
• Conform mărturiilor scriptice, oraşul Tournai, la rândul său, a fost vizitat din nou de un grup de romi, menţionându-se hoţiile la care s-au dedat aceştia, abilitatea în ghicit şi în geambaşie a egiptenilor, precum şi faptul că erau conduşi de un rege şi mai mulţi seniori cu o mare autoritate asupra romilor.

1423 · La Zips (Spis) în Slovacia, conform preotuluiAndreas din Ratisbona, actualmente oraşul Rogensburg din Germania, regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437), rege al Boemiei (1420–1437) şi împărat romano-german (1433–1437), eliberează un permis de liberă trecere fidelului nostru Ladislau, voievod al romilor. Scrisoarea de protecţie a fost redactată la castelul Spišský în limba latină: În prezenţa noastră, veni în persoană credinciosul nostru Ladislau waynoda  ciganorum   [voievod al ţiganilor] însoţit  de alţii care îi aparţin, care aici în Zips, în prezenţa noastră şi-au prezentat foarte umila lor solicitare… în consecinţă , noi, convinşi  fiind de solicitarea lor, am considerat de cuviinţă să le acordăm acest privilegiu de fiecare dată când sus numitul voievod Ladislau şi oamenii săi vor veni în posesiunile noastre, oraşe libere sau fortificate, din acel moment noi dăm în seamă şi poruncim cu severitate credincioşilor noştri aici în faţa să îl sprijine şi să îl adăpostească pe numitul voievod Ladislau şi pe ţiganii supuşi lui, fără o opunere sau probleme, nimeni altul decât acelaşi voievod Ladislau va avea puterea de a judeca şi ierta. În original textul cuprindea următoarele: Sigismundus Dei gratia Romanorum Rex semper Augustus, ac Hungariae, Bohemiae, Dalmatiae, Croatiae, &c. Rex Fidelibus nostris universis Nobilibus, Militibus, Castellanis, Officialibus, Tributariis, civitatibus liberis, opidis et eorum iudicibus in Regno et sub domino nostro constitutis ex existentibus salutem cum dilectione. Fideles nostri adierunt in praesentiam personaliter Ladislaus Wayuoda Ciganorum cum aliis ad ipsum spectantibus, nobis humilimas porrexerunt supplicationes, huc in sepus in nostra praesentia supplicationum precum cum instantia, ut ipsis gratia nostra uberiori providere dignaremur. Unde nos illorum supplicatione illecti eisdem hanc libertatem duximus concedendam, qua re quandocunque idem Ladislaus Wayuoda et sua gens ad dicta nostra dominia videlicet civitates vel oppida pervenerint, ex tunc vestris fidelitatibus praesentibus firmiter committimus et mandamus ut eosdem Ladislaum Wayuodam et Ciganos sibi subiectos omni sine impedimento ac perturbatione aliquali fovere ac conservare debeatis, immo ab omnibus impetitionibus seu offensionibus tueri velitis: Si autem inter ipsos aliqua Zizania seu perturbatio evenerit ex parte, quorumcunque ex tunc non vos nec aliquis alter vestrum, sed idem Ladislaus Wayuoda iudicandi et liberandi habeat facultatem. Praesentes autem post earum lecturam semper reddi iubemus praesentanti. „Datum in Sepus Dominica mor ante Festum St Georgii Martyris Anno Domini MCCCCXXIII., Regnorum nostrorum Anno ungară. XXXVI., Romanorum vero XII., Bohemiae terţ

• Aceeaşi ceată de romi au profitat de prevederile salvaconductului lui Sigismund când au descins ulterior în Franţa regelui Carol al VII-lea Victoriosul (1422-1461), astfel că franceziii-au numit pe nomazi bohemiens, după numele locului de unde au venit, respectiv Boemia.
• Din acest an datează şi o suspectă copie în franceză a unui la fel de suspect salvconduct acordat ducelui Andrei din micul Egipt de către papalitate

1424 · În Ţara Românească, voievodul Dan al II-lea (1422-1426; 1427-1431) a reconfirmat mănăstirii Tismana daniile anterioare, dăruind  lăcaşului şi satul Podeni. De asemenea satele să le fie slobode de toate muncile şi ţiganii, 40 de sălaşe, să fie slobozi de toate muncile şi dările şi veniturile domniei mele. Domnitorul a reconfirmat şi mănăstirii Cozia daniile lui Mircea cel Bătrân, respectiv sate, bălţi şi încă şi 300 de ţigani, să fie acele sălaşe pentru nevoia mănăstirii şi să dea dajdie şi să slujească mănăstirii. (…) De asemenea înnoieşte şi întăreşte domnia mea acest hrisov al domniei mele, ca ori cât se cuvine sau din sate sau de la bălţi sau de la ţigani, oricine să se ferească de aceea ce se cuvine mănăstirii şi sudeţ şi globnic şi vornic şi vameş şi birari şi orice slugă şi boier al domniei mele, trimişi după milostenii şi pentru muncile domniei mele.

• În jurnalul său acelaşi preot Andreas din Ratisbona, se referă la sosirea la porţile Rogensburgului a unor grupuri de romi formate din circa treizeci de persoane, care susţineau că vin din Ungaria, de unde au fost exilaţi: S-au aflat lângă Ratisbona, succedându-se, uneori până la 30 de bărbaţi, femei şi copii, alteori mai puţini. Şi-au ridicat corturile pe câmp pentru că nu li s-a permis să stea în oraşe, căci prin viclenie luau tot ce nu era al lor. Erau din Ungaria şi ziceau că au fost exilaţi ca semn sau în amintirea fugii Domnului nostru în Egipt, când acesta fugea de Irod, care căuta să-l ucidă. Dar poporul zicea că sunt spioni. Romii mai ajung în amintitul oraş, conform aceleiaşi surse, în 1426 şi în 1433, nomazii susţinând în continuare originea lor egipteană.
• Cete de romi descind în acest an şi în localităţile Munster şi Kassel din Germania actuală.
• În Transilvania este instituit voievodatul romilor, aceştia fiind conduşi de către un voievod, cu largi atribuţii judecătoreşti şi fiscale, în relaţia sa cu supuşii săi romi ardeleni.
  1425· Prezenţa romilor este atestată şi în Spania, mai precis la Zaragoza, aflată sub tutela lui Alfonso al V-lea de Aragon, care acordă în aceleaşi an două permise de liberă circulaţie lui don Johan de Egipte Menor, precum şi contelui Toma de asemenea din Micul Egipt, păgubit de cetăţenii din Alagon de doi câini, recuperaţi la intervenţia regelui Alfonso
• O ceată de romi au descins, conform documentelor istorice care le certifică prezenţa, în urbea germană Meisen.

1427 · În lucrarea sa Jurnald’un Bourgois de Paris, un anonim parizian ne informează că El 12 de agosto de ese año [ ¹³ ] llegaron a París , donde causaron gran fascinación por su aspecto miserable y extraño, y la gente acudió en masa para verles adivinar el futuro.un grup de circa cinci sute de romi ajung la porţile Parisului. Cronicarul descrie modul în care doisprezece romi, respectiv un duce, un conte, zece persoane, toţi călare, vin la porţile urbei, ocupată în epocă de către englezi, şi prezintă un permis de liberă trecere eliberat de către papa Martin al V-lea. Romii au afirmat că vin de la Roma, unde au făcut un pelerinaj, pentru a-şi mărturisi păcatele, penitenţă datorată faptului că şi-au abandonat credinţa creştină, motiv pentru care romi susţineau că au fost expulzaţi din ţara lor natală. Papa, la rândul său, le-a impus drept penitenţă, să rătăcească, timp de şapte ani, prin lume,fără a dormi vreodată într-un pat. Pentru confirmarea istorioarei romii au prezentat autorităţilor un permis de liberă circulaţie eliberat de către amintitul papă. Autorităţile le-a refuzat totuşi intrarea în urbe, oferindu-le o zonă unde să-şi pună corturile, aproape de capela Saint-Denis. Cert este că nou-veniţiii-au fascinat pe parizieni, cu aspectul său ciudat, autorul jurnalului menţionând că veniseră o mulţime de curioşi pentru a-i vedea. În cronică romii sunt acuzaţi că se îndeletniceau cu practicile vrăjitoreşti, în speţă cu ghicitul, că vorbeau în dodii naivilor şi că furau. Practicile neortodoxe ale romilor ajung la urechile episcopului Parisului, care descinde în tabăra romilor, luând o serie de măsuri drastice, respectiv excomunicarea, atât pentru ghicitori cât şi pentru persoanelor care şi-au arătat palmele pentru ghicit sau pe romi care vorbeau ciudăţenii. În cele din urmă episcopul Parisului i-aexpulzat pe romi, care s-au îndreptat înspre Pontoise: Împăratul şi ceilalţi stăpâni, după o îndelungată deliberare, au spus că ţiganii nu trebuie să deţină pământ în ţara lor fără consimţământul papei şi că trebuie să meargă la Roma, la Sfântul Părinte. Într-acolo s-au dus cu toţii, tineri şi bătrâni, iar pentru copii a fost o călătorie dificilă. Când au ajuns acolo, au mărturisit toate păcatele. Papa, ascultându-le mărturisirea, după o îndelungată chibzuială şi deliberare, a poruncit următoarea pedeapsă: timp de şapte ani vor trebui să umble de colo, colo fără a mai dormi vreodată într-un pat. A mai dispus, se mai povesteşte, că pentru a le asigura nişte mijloace de trai, fiecare episcop şi fiecare abate, purtător al cârjei şi al crucii, trebuia să le dea o dată zece lire de Tours. Le-a dat scrisori către prelaţi, i-a binecuvântat, după care au plecat.

• Tot în Franţa o ceată compusă din circa 40 de romi, condusă de către contele Toma, prezintă autorităţilor din Amiens o scrisoare de recomandare semnată de acelaşi papă Martin al V-lea, obţinând permisiunea de a intra în oraş. Cu această ocazie primesc şi opt livre pariziene şi hrană. Specialiştii au remarcat similitudinile dintre grupul de romi de la Paris şi cel de la Amiens
• În Ucraina de astăzi grupuri de romi sunt menţionate în registrele oraşelor Sanok şi Lvov, localităţi care la acea vreme erau aflate în componenţa regatului Poloniei. Referirile la prezenţa romilor datează din perioada cuprinsă între 1427-1445.

1428 · În Moldova, voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432) donează Mănăstirii Adormirii din Bistriţa 31 de chelyadi de romi, „chelyadi” fiind un termen de origine slavă sinonim cu sălaş, în context având semnificaţia de „familii”. Anterior în 1402 a fost atestă robia în Moldova, acelaşi domnitor dăruind mănăstirii Moldoviţa patru familii de robi tătari. Romii  din cele 31 de sălaşe purtau nume româneşti ca Vlad, Mircea, Cernat sau Danciu, fiind atestat şi cneazul Coman, ale cărui atribuţii nu erau însă precizate în document. Romii în caz vor fi reamintiţi în acte oficiale în 1462, precum şi în 1487. Numărul sălaşelor a ajuns în veacul al XVI-lea la 38, sub domniile lui Ioan Vodă, Iancu Vodă  şi Aron Vodă, pentru ca să atingă cifra de 46 de sălaşe sub Ieremia Movilă şi 62 de sălaşe la 1611, sub Constantin Movilă. Voievodul moldovean Alexandru cel Bun a mai confirmat posesii asupra romilor şi altor lăcaşe de cult mănăstireşti, precum mănăstirea Vişnevăţ, mănăstirea Neamţ, mănăstirea de la Moldoviţa sau mănăstirea din Poiana Siretului, cunoscută mai apoi sub numele de Pobrata, miluită de Alexandru cel Bun cu patru sălaşe de ţigani.

• Edilii din localitatea Hildesheim, conform documentelor, au suportat cheltuielile rezultate din curăţirea unei case care a adăpostit o ceată de romi, aflaţi în trecere.
• În Belgia, arhivele din Bruges, în epocă important oraşîn regatul Ţărilor de jos, regat creat de către Filip cel Bun duce de Burgundia (1419-1467), atestă prezenţa romilor în urbe, aceştia fiind cazaţi în aşa-numita Casă a Lunii.
• În arealul spaniol prezenţa romilor este consemnată în Galicia
• Grupuri de romi sunt atestate în sudul Poloniei, unde se pare că au venit din Ungaria şi Moldova

1429 · În Moldova sunt atestaţi documentar ţiganii mănăstirii Vâşnevăţ, mai apoi Căpriana, în număr de cinci sălaşe, ce vor scădea numai la patru sălaşe sub Alexandru Lăpuşneanu.Tot în Moldova este atestată o categorie de robi, respectiv robii doamnei, în acest an Alexandru cel Bun dăruind soţiei sale Marina, printre altele, şi robi romi.

• Romii descind şi în oraşul olandez Deventer, unde Heidens respectiv păgânii sunt înregistraţi ca fiind originari din „micul Egipt”. Contactul cu urbea batavă a fost superficial, romii plecând rapid din localitate, sub escortă.
• În Ţările de Jos romii sunt înregistraţi şi în oraşeleNijmegen, Douai, Rotterdam, Utrecht şi Arnhem, numitorul comun al cetelor de nomazi constituindu-l faptul că în fruntea lor se aflau conţi şi duci, precum şi faptul că deţineau scrisori de recomandare eliberate de papalitate.
• La Rotterdam sunt înregistraţi un grup de romi conduşi de către un duce, care sunt cazaţi vremelnic în incinta şcolii. Autorităţile locale au dispus curăţarea ineditului dormitor după plecare cetei, care au prezentat autorităţilor scrisori de la papă şi de la ducele Burgundiei.
• La Tournai descind un grup de circa 60 de romi, conduşi de către un conte, cetăţenii fiind avertizaţi de către autorităţi să nu le facă nomazilor vreun rău.

1430 · În oraşul francez Metzeste, de asemenea, consemnată prezenţa romilor.

• Romii ajung în localitatea Konstanz, un oraș important în sudul Germaniei, situat la gura de vărsare aRinuluiîn lacul Bodensee, la frontiera cu Elveţia.
• Descinderea unei cete de romi este amintită la Fermo, în peninsula italică, unde căpetenia acestora prezintă o bulă papală
• Grupuri de romi ajung în acest an şi la Middelburg, Zutpen sau Laidenp, descinderea lor fiind atestată de către documente istorice.
• În documentele fiscale ale Imperiului Otoman al sultanului Murad al II-lea (1421-1451) este înregistrată prima referire la romi, consemnată în Registrul timarilor, timarul fiind un fel de proprietate funciară, pentru sanjak-ul de la Nicopol, în care sunt înregistrate 431 de gospodării “ţigăneşti”, adică 3,5% din totalul gospodăriilor recenzate. În conformitate cuprevederile registrului în cauză, precum şi a unor documente istorice redactate ulterior, se deduce faptul că majoritatea romilor din imperiu erau sedentarizaţi, ei individualizându-se prin apartenenţa lor etnică şi nu prin modul lor de viaţă.

1431 · O nouă ceată de romi este prezentă în acest an conform documentelor urbei, la Tournai.

• Grupul contelui Ioan din Egipt ajunge tocmai în nordul spaţiului german la Hamburg.
• Un grup de romi conduşi de către un duce din Egipt prezintă autorităţilor localităţii Middelburg scrisori de recomandare, semnate atât de papă, cât şi de către ducele Filip al Burgundiei, conducătorul Ţărilor de Jos.

1432 · Romii ajung în acest an şi în localitatea Erfurt, situatăîn Saxonia, grup care nu are, conform unor cercetători, nici o legătură cu diferitelecete de romi atestate de izvoarele istorice care s-au perindat prin vestul Europei.

1433 · Romii sunt atestaţi în Danemarca regelui Eric al VII-lea (1412-1439), unde au ajuns venind desigur din nordul spaţiului german.

1434 · În Moldova, în acest an este consemnată o danie de romi robi, oferită de către domnitorul Ştefan Vodă al II-lea (1433-1447),mănăstiri Moldoviţa. De asemenea sunt atestaţi documentar şi romii mănăstirii din Poiană. Mănăstirea de la Moldoviţa, pe lângă cele patru sălaşe de tătari  dăruite de Alexandru cel Bun, a primit în acest an de la Ştefan voievod, fiul său, două sălaşe de romi, cu numele Coman şi Caraman. Posesia a fost reconfirmată de Petru Aron şi Ştefan cel Mare, alături de alţi doi romi robi, la care s-au mai adăugat un rob rom, dăruit de Basarab, voievodul Valahiei, un altul de Ştefăniţă voievod, precum şi o femeie şi şase copii, cumpăraţi de Petru Rareş de la birăul Reghin din Bistriţa, şi un rob dăruit de Teofilact monahul.

• O ceată de romi trece prin Frankfurt pe Main.
• Oraşul Bruges primeşte şi în acest an vizita unui grup de romi.

1435 · În Moldova, marele vornic Petru Hudici obţine două sălaşe de romi robi, aflate la curtea lui de la Mândreşti pe Siret.

• Contele Toma obţine de la regina Blanche de Navarra o donaţie de 23 de florini după care, oprit la graniţa spaniolă în oraşul Canfranc, unde i se solicită plata taxelor vamale, face apel la permisul de liberă circulaţie emis de către regele Alfonso, obţinând scutirea de plăţi. Episodul se repetă şi la Huesca unde romi trebuie să declare bunurile deţinute, respectiv cinci cai, evaluaţi la 20 de florini, patru pocale din argint şi cinci mantii din mătase.
• Un grup de romi sunt atestaţi de izvoarele documentare germane la Meiningen în Saxonia.
• Prezenţa romă este atestată de izvoarele documentare laSantiago de Compostela.
• Hermann Cornerus scrie, în Chronica novella usque ad annum, despre periplul romilor prin nordul spaţiului german. Textul în latină al acestui cronicar a fost publicat în 1723, la Leipzig, de către J.G. Eccard, în volumul doi al lucrării Corpus historicam medii aevi. Cornerus scrie că O ceată ciudată de nomazi, nemaivăzuţi până atunci, au venit din regiunile estice în Alemania (Suabia), călătorind prin întreaga regiune până în ţinuturile de la malul mării. Au ajuns şi în oraşele de pe coastă; plecând de la Luneberg, pătrunzând în Prusia, ei au trecut prin Hamburg, Lubeck, Wismar, Rostock, Stralsund şi Greifswald. Au călătorit în cete, şi-au petrecut nopţile în câmp, în afara oraşelor, întrucât, dedându-se excesiv hoţiei, s-au temut că în oraşe aveau să fie făcuţi prizonieri. Numărul lor se ridica la circa 300 de bărbaţi şi femei, fără a socoti copiii şi sugarii. Având un aspect fizic foarte urât, fiind tuciurii ca şi tătarii, îşi spuneau secani. Printre ei se aflau şi căpetenii, un duce [ducem] şi un conte [comitem] care împărţeau dreptate şi ale căror ordine erau respectate. Erau totuşi mari hoţi, îndeosebi femeile şi mai mulţi dintre ei au fost prinşi şi omorâţi. Aveau de asemenea asupra lor scrisori de recomandare, din partea unor principi şi îndeosebi de la Sigismund, regele romanilor, în baza cărora statele, principii, cetăţile, oraşele, episcopii şi prelaţii cărora aceştia se adresau, trebuiau să-i primească şi să-i trateze cu bunăvoinţă. Unii dintre ei călătoreau călare, iar alţii pe jos. Motivul pentru care rătăceau prin ţări străine se spune că ar fi fost renunţarea la credinţa şi apostazia lor, după convertirea lor la păgânism. Episcopii lor i-au condamnat ca, în semn de penitenţă, să pribegească vreme de şapte ani prin ţări străine.

1436 · În Moldova, Ilie Vodă a dăruit mănăstirii Neamţului satul Temeşeşti cu 10 bordeie de robi, documentul de danie menţionându-i pe Mamai cu copiii sau pe Albaş cu copiii. Pe lângă bărbaţi, documentul se referă şi la femeia lui Cârlig cu fiul său, ceea ce ar însemna că soţul decedase, femeia devenind şeful familiei.

• Un grup de 30 de romi conduşi de către contele Toma din Egipt cer ajutor, respectiv donaţii şi adăpost, autorităţilor localităţii Neveres din Franţa.
• În Valahia posesiunile mănăstirii Cozia au fost întărite şi de voievodul Alexandru Aldea (1431-1436) respectiv sate, bălţi, vămi, mori şi ţigani.

1438 · La Arles, un duce din Egipt este gratulat cu suma de 10 florini. Ulterior grupul de romi condus de Ioan primeşte şase florini, iar ceata lui George patru florini.

• Un grup de romi conduşi de către un rege egiptean, al aşa-numiţilor heiden, ajung în oraşul olandez Deventer. Scenariul se va repeta trei ani mai târziu.

1439 · O ceată de romi descind în oraşul Siegsburg, unde sunt primiţi în conformitate cu principiile ospitalităţi începutului de secol XV. Ulterior, pe fondul deteriorări imagini romilor în oraş, pomenile au fost date pentru ca aceştia să plece cât mai grabnic.

• În Cronica bavareză a cronicarului german Johann Thurmeier, respectiv Aventinus, cronică redactată în anul 1522, se sugerează faptul că în acesta an romii regelui Zindel au descins în Bavaria, afirmaţie lipsită de temei istoric conform unor specialişti.Conform documentului epocii, tradus după textul latin a lui Johann Thurmaier, publicat în 1554, cu titlul Annalium Boiorum Libri, la Ingolstadt, la această dată, această rasă de oameni necinstiţi, drojdia şi scursura diferitelor popoare, care trăieşte la hotarele imperiului turcesc şi al Ungariei (îi numim Zigeni) a început să pribegească prin ţinuturile noastre. Sub conducerea regelui lor Zindelo, şi prin hoţie, jaf şi ghicit caută şi se întreţin, nepedepsiţi fiind. Mint atunci când spun că vin dinEgipt şi că zeii i-au constrâns la exil, şi fără de ruşine, prin surghiunul lor de 7 ani, simulează ispăşirea păcatelor strămoşilor lor, care s-au îndepărtat de fecioara cu pruncul Isus. Din practică ştim că ei folosesc limba vendă şi că sunt trădători. Îndeosebi împăratul Maximilian Caesar Augustus şi Albert, părintele principilor noştri, la fel ca şi alţii întăresc aceasta prin edicte publice: dar superstiţia deşartă pătrunde, precum nepăsarea, atât de adânc în minţile oamenilor, că îi face pe aceştia să creadă că ţiganii sunt prost trataţi şi tolerează pe aceştia să se furişeze peste tot, să fure şi să înşele.Italianul Adriano Collaci consideră că acest rege Zindel a condus cetele de romi care au călătorit prin împrejurimile Ratisbonei în 1424, 1426, 1433 şi1439, afirmaţie catalogată ca fiind fantezistă de către specialişti. Reţinem însă o modificare radicală a atitudinii faţă de romi, specifică în fond întregului secolul al XVI-lea şi nu numai.
• În Valahia domnitorul Vlad Dracul (1437-1442; 1444-1447) a confirmat mănăstirilor Tismana şi Vodiţa toate daniile şi cumpărăturile lor anterioare, precum şi posesiile asupra romilor robi.

1440 · Autorităţile oraşului Bruges donează, în contul unui grup de romi, suma de 6 livres perisis.

1441 · În Valahia, domnitorul Vlad Dracul a întărit boierului Stanciu Moenescu din Ţara Făgăraşului, şi din Ţara Românească, specificând că le-am dat lor ţigani 15: pe Manea ţiganu cu 5 feciori ai lui şi pe Pascalul ţiganul cu 3 feciori ai lui şi pre Cazac ţiganul cu un fecior lângă el şi pre Micul ţiganul cu 2 feciori lângă el. Voievodul a confirmat, în acest an, şi mănăstirii Snagov stăpânirea asupra romilor robi.

• Un grup de romi ajung în Hamburg, unde primesc hrană şi adăpost, lipsa de ostilitate dovedită de către locuitorii Hamburgului, făcându-i să revină în urbe înspre anul 1468.
• Contele Filip ajunge la Neveres cu o ceată de circa 40 de romi.

1442 · În acest an este consemnată prima atestare documentară a unei execuţii în Braşov,  fără a se face referire sub o formă sau alta la călăi care au dus la îndeplinire ordinul autorităţilor. Cert este că această ingrată ocupaţie era una adoptată de romii din marile oraşe transilvănene, în 1504, în registrele castelanilor de la Bran făcându-se referire la acei călăi egiptii sau ciganorum care-i pedepseau pe răufăcătorii din arealul castelului. În 1595 Pietro Busto, un muzicant italian aflat la ­curtea lui Sigismund Bathory spunea despre călăii din Braşov şi din Transilvania că erau „ţigani”, care aveau îndeletniciri spurcate, pentru că ei fac şi pe călăii, fiind consideraţi impuri de către ceilalţi cetăţeni ai urbei, în registrele de plată braşovene în general călăi fiind numiţi czigani, cigani ori egiptii. Statutul marginal al călăului, considerat unrein, respectiv impur, este foarte bine surprins de juristul german Eylenberg: Aşa cum anumite părţi ale corpului uman, pe care modestia ne împiedică să le menţionăm, ne scapă de fecale, tot aşa călăii sunt cele mai de jos membre ale corpului politic, fiind eficienţi în curăţirea şi menţinerea statului. Pe de altă parte această meserie declasată aducea călăului din Braşov venituri semnificative, legislaţia prevăzând că acesta primea după fiecare execuţie doi denari de la fiecare rom, pe lângă remuneraţia acordată de autorităţi, această taxă de doi denari plătită de romii braşoveni fiind abolită în 1785. Călăul mai era gratulat cu suma de 4 florini de Paşte, de Sfântul Ioan, de Sfântul Mihail şi de Crăciun, ajutorul călăului primind la rândul lui, cu ocazia acestor sărbători, câte 2 florini. Pe lângă aceste stipendii călăul mai primea pentru spânzurarea unui tâlhar un florin, pentru o decapitare sau o tragere pe roată câte 2 florini, respectiv 25 de denari pentru torturarea acuzaţilor. Pentru o realizarea unei imagini reale asupra venitorilor unui călău printr-un studiu de caz, se cuvine precizarea că romul Bâţă, călău în Braşov, în anul 1717 a primit pentru activitatea prestată suma de 10 florini şi 75 de denari, la care s-au adăugat premiile acordate de sărbători, câştigurile urcând la 26 de florini şi 75 de denari. Veniturile călăului Bâţă au fost de asemenea rotunjite de cele patru execuţii din 1717, pentru care călăul a primit bani atât de la autorităţi cât şi de la romii din Braşov şi din district, mai precis o sumă de circa 26 de florini, dacă se ţine cont recensămintele din anul 1755. Astfel călăul a avut un venit total în acel an 1717 de 52 de florini şi 75 de denari, o sumă consistentă dacă se are în vedere că geambaşii de cai din Braşov plăteau autorităţilor un impozit anual de 5 florini.

• În acest an este atestată acordarea unui permis de liberă trecere contelui Mihail, şef al unei cete de romi, de către regele Frederic al III-lea, rege al Germanieidin1440 şi împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1452, domnind până la moartea sa, survenită în anul1493. Amintitul document a fost emis la Seefeld.
• Un grup de romi găsesc,în acest an, adăpost în oraşul Hildesheim, unde prezenţa lor vremelnică va fi consemnată constant mai mult de un deceniu.
• Grupul de romi ai lui Filip primeşte de la biserica Sfântul Andrei din Grenoble doi florini.
• La Troyers descind romii lui Toma, iarla Colmar ajunge ducele Andrei, care primeşte hrană şi adăpost, despărţindu-se amical de oraş.
• Autorităţile oraşului Tournai refuză să adăpostească un grup de romi, care cer fără succes pomană.
• În Transilvania, respectiv în Maramureş, este consemnată o poreclă de ţigan karacion jobagio, dată unui iobag român.

1443 · În Moldova este consemnată o danie de romi robia domnitorului Ştefan al II-lea (1433-1435: 1436-1447) către mănăstirea Probota.

• În Ţara Românească, domnitorul Basarab al II-lea (1442-1444) a întărit într-un hrisov daniile mănăstirii Cozia: Dăruit-am acest întru tot cinstit hrisov al domniei mele sfintei mănăstiri, hramul sfânta şi de viaţă începătoare Troiţă, ca să-i fie satele: anume Călimăneştii şi Jiblea şi Brăduţenii şi Seaca şi Bogdăneştii şi Luncenii şi Hinateştii şi Bucureştii şi Vădăstriţa şi Micleuşul şi Cărarea şi Curila şi Gărdanul şi Ciocăneştii şi Stănceştii şi 50 de sălaşe de ţigani şi loc de moară la apa Prahovei şi beserică şi vamă la Jănune si balta Mamina de la Orlea de sus, toată balta, Săpatul şi Căbălul şi Săperagul şi Podnea, Buceciul şi ţiganii de la Uliţa din Râmnic şi satele de la baltă, Cărărenii şi Luminenii şi Cornul <lui Ujog> şi moara de la Cătălui şi cu satul. Acestea toate să fie sfintei mănăstiri şi dumnezeieştilor călugări întru hrană, iar părinţilor domniei mele veacinică pomenire. Drept aceia şi domnia mea încă le-am ertat de oerit şi de gorştinărit şi de dijmărit şi de vinericiu, de găleată, de dijmă, de lemne, de fân, de povări, de podvoade şi de toate dăjdile, câte vor mai fi în ţara domniei mele. Să n-aibă nimeni a-i supăra, nici judeţ, nici globnic, nici birari, pentru că cine s-ar ispiti a lua de la aceste sate măcar un păr, aceluia să-i fie pizmaşa sfânta şi de viaţa începătoare troiţă şi în urgia domniei mele va muri, ca un necredincios şi ruşinătoriu acestui hrisov al domniei mele.
• Ceata de czygenier a contelui Mihail ajunge la Basenberg, fiind primiţi de către ducele Julich-Berg, care eliberează nomazilor şi un permis de liberă circulaţie.
• Romii sunt atestaţi, în acest an, atât în Bosnia, cât şi în Danemarca.
  1444 · Johannes Cinganus este reinstalat în funcţia de drugarius, la Nauplionde, de către Consiliul Veneţian al Celor Patruzeci, la puţin timp după ce acesta a fost destituit de către guvernatorul veneţian.
• O ceată de romi descind din nou în localitatea Colmar

1445 · Conform cronicarului Jehan de Wavrin domnitorul Vlad Dracul al Valahiei strămută din Bulgaria la nord de Dunăre un grup de circa 12.000 de persoane, care arăta ca egyptions, pentru a fi folosiţi la diferite munci.

• Într-o mănăstire mică din apropierea localităţii Odenwald este înmormântat ducele rom Panuel, pe al cărui epitaf este menţionat faptul că provine din Egipt.
• În arhivele oraşului Bruges este menţionată o donaţie făcută în contul unei cete de romi cu scopul de ai determina să rămână în afara oraşului şi a-i face să plece cât mai repede.
• Grupuri de romi descind în oraşul olandez Zulphen. Ulterior, pe parcursul secolului al XV-lea, romii revin constant, în nu mai puţin de patru cazuri, fiind conduşi de către un rege, obţinând la un moment dat şi protecţia lui Charles d’Egmont,duce de Guelders.
• În cadrul Imperiului Otoman, o recenzie derulată în zona Sofiei, datată între 1445­1446, conţine informaţii detaliate despre posesiunile unui oarecare Ali, care includeau zona de case din afara oraşului Dabijiv, zonă compusă din 15 gospodării complete şi trei văduvi sau văduve, specificându-se în documente că persoanele în cauză era de etnie romă.
• În Moldova, marelui logofăt Oancea îi sunt confirmate în posesie printre altele şi trei sălaşe de ţigani. Tot în acest an, Ştefan al II-lea, care dăruise episcopului Calist de Roman un rob domnesc, a prevăzut în actul de danie că episcopul avea dreptul să-l elibereze, lucru pe care episcopul nu la făcut, robul în cauză, împreună cu un altul, devenind proprietatea mănăstirii Neamţului la 1451, după moartea episcopului.

1446 · În Moldova, marele logofăt Mihu, fiul protopopului Iuga, primeşte satul Vânători de pe Bistriţa şi şase sălaşe de ţigani.

1447 · Grupuri de romi ajung la Barcelona în Catalonia, Spania, conduşi de către indivizi autointitulaţi duci sau conţi.

• La Romans, în Franţa, romii contelui Bartolomeu primesc hrană şi adăpost, de acelaşi tip de ospitalitate beneficiind şi ceata de romi care a descins în orașul Orleans.
  1448 · În Moldova, Ivan Porcu, paharnicul domniei, primeşte satul şi curtea de la Porceşti, pe Valea Neagră, şi unsprezece sălaşe de ţigani, între robii boierului aflându-se şi judele Necula.
• Acelaşi duce Julich-Berg,menţionat mai sus, acordă o scrisoare de recomandare şi contelui Dederich, conducător al unei cete de romi, cu care se pare că a fost în relaţii suficient de cordiale ca să-i mai acorde un salvaconduct şi în 1454.
• În peninsula italică descind romi din Balcani care ajung în centrul și sudul Italiei, traversând marea, în Abruzzi şi Calabria, în perioada 1448-1532, fugind de turci.

1449 · Unui grup de romii se interzice intrarea în orașul Frankfurt-am-Main, din Germania, împotriva lor fiind folosită violenţa pentru ai determina să plece.

1450 · Autorităţile din Colmar acordă un permis de liberă circulaţiecontelui Fillip şi cetei sale de romi.

• În Maramureş, este consemnată o poreclă de czigan, dată de data aceasta unui nobil român, în speţă czigan nan.

1451 · Autorităţile oraşului Bruges îşi modifică radical atitudinea faţă de romi, în comparaţie cu semnalările anterioare ale documentelor istorice, interzicând în acest an unui grup de romi să stea în perimetrul oraşului.

• În Valahia Vladislav al II-lea a reconfirmat proprietăţile mănăstirii Cozia, inclusiv şi 50 sălaşă de ţigani.

1452 · În Valahia, din acest an datează o copie a Nomocanonului lui Vlastares, cu un set de prevederi pentru robie, redactat laTârgovişte.

1453 · În Valahia, domnitorul Vladislav al II-lea (1447-1456) a recunoscut proprietăţile mănăstirii Bolintin, precum şi stăpânirea acesteia asupra robilor romi.

• În Transilvania, autorităţile din Sibiu fac referire la o bandă de tâlhari se pare majoritar românească, care acţiona în zona Făgăraşului. În acest context este evocată uciderea slujitorului parohului din Ighişul Vechi, de către Cyganwsth şi Barbath, adică Ţigănuş şi Bărbat.
• În Moldova, conform documentelor, robii din Baia se ocupau cu negoţul.