ISU Arad și-a prezentat BILANȚUL misiunilor și intervențiilor din perioada celor 60 de ZILE ale Stării de Urgență

isu arad 3 1
Distribuie:

 

ISU Arad și-a prezentat vineri, 22 mai, 2020, la poligonul de Instrucție de lângă aeroport, în cadrul unei conferințe de presă (mai neconvenționale, dar disciplinate totodată) analiza misiunilor și intervențiilor Inspectoratului pentru situații de urgență „Vasile Goldiș” Arad în contextul pandemiei de COVID 19 în județul Arad pentru perioada 15.03 – 15.05.2020.
Bilanțul celor două luni a fost prezentat de lt. col Cristian Gârbău, inspectorul șef al ISU Arad, împreună cu colonel Cătălin George Pintescu-Grădinaru, prim adjunct al inspectorului-șef și maiorul Claudiu Gale, noul adjunct al inspectorului șef.

[BULETIN INFORMATIV]

Unitatea a fost implicată activ în gestionarea acestei situații de urgență încă de la debutul cazurilor în România și în județul Arad.

Comanda unității a fost implicată în procesul decizional de la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în perioada analizată, având loc 13 ședințe și 12 întâlniri ale Grupului de Suport Tehnic.

Începând din 12.03.2020, ora 20.00 a fost operaționalizat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției cuprinzând reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ, STPF, DSP și Instituția Prefectului.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, este o structură suport a Comitetului Județean Pentru Situații de Urgență, se activează din ordinul prefectului și asigură suportul informațional și de decizie pentru CJSU.

În fapt acest centru a coordonat toate misiunile pentru gestionarea pandemiei de coronavirus.

Locația CJCCI este la sediul ISU ARAD, inspectoratul nostru asigurând funcționarea centrului în regim 24/24 ore cu 1 ofițer și 1 subofițer pe tură dar pentru desfășurare în bune condiții a activității CJCCI acesta este sprijinit de către Compartimentul Monitorizare Situații de Urgență și Dispecerat din Cadrul Centrului Operațional Județean.

 

În perioada analizată au fost executate următoarele misiuni operative:

 

– 181 misiuni transport persoane suspecte/confirmate la unitățile spitalicești

În aceste misiuni de transport au fost implicate toate cele 9 echipaje SMURD, 1 echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad și 8 echipaje de prim ajutor care au în componență doar paramedici ale Punctelor de Lucru Curtici, Vladimirescu, Gărzilor de intervenție Chișineu Criș, Ineu, Sebiș, Gurahonț, Bârzava, Birchiș.

Pentru executarea acestor misiuni, protecția personalului a fost asigurată cu echipament de protecție conform procedurii, mască, ochelari, combinezon.

– 1359 persoane și 495 mijloace auto decontaminate (ISU, IPJ, IJJ)

Decontaminarea personalului și a tehnicii de intervenție s-a executat după fiecare misiune de transport a persoanelor suspecte sau confirmate, după misiunile de transport a persoanelor către centrele de carantină si după misiunile de transport persoane în sistem releu către limitele de județ sau către județele de domiciliu.

Punctul de decontaminare este organizat la Poligonul de Instrucție, misiunile fiind asigurate 24/24 ore de către echipajul CBRN.

Tot aici la Poligon a fost organizat si un loc de odihnă pentru personal până se realizează decontaminarea autospecialelor.

– 196 misiuni de asigurare logistică a centrelor de carantină

Asigurarea logistică a centrelor de carantină s-a desfășurat zilnic 24/24 de către subunitățile inspectoratului și de către maiștrii militari și subofițeri ai serviciului logistic și a presupus menținerea legăturilor cu firmele care asigură hrana, produsele de igienă, lenjerie și curățenie ale acestor centre.

– 40 misiuni transport spre locații de carantină instituționalizată din alte județe

Misiunile s-au realizat cu ajutorul unor autorulote puse la dispoziție de către CNCCI. În aceste misiuni au fost angrenați 38 de subofițeri ai subunităților de intervenție.

– 17 misiuni transport personal DSP la PCTF Nădlac I și II

La solicitarea DSP Arad a fost pus la dispoziția cadrelor medicale microbuzul ISU Arad și un șofer pentru transport.

– 8 misiuni transport materiale de protecție de la București, Mizil, Timișoara, Oradea, atât pentru personalul propriu cât și pentru spitalele din județul Arad, Serviciul Județean de Ambulanță, Casa de Asigurări de Sănătate, DSP Arad, DGASPC Arad, structurile M.A.I și MAPN din județ.

Pentru asigurarea transportului materialelor de protecție au fost dislocate autocamioane și personal din cadrul Detașamentelor Ineu și Sebiș.

Misiunile s-au desfășurat în regim de prioritate maximă, la fiecare transport fiind alocați câte 2 șoferi pentru a reduce cât mai mult timpul de aducere a materialelor.

– 4 misiuni de transport pentru DSP și Crucea Roșie – Filiala Arad în vederea distribuirii sau relocării de echipamente medicale și de protecție.

A fost asigurat sprijinul logistic pentru instituțiile medicale din județul Arad prin operaționalizarea unui număr de 20 corturi pentru triaj medical la unitățile medicale și în PCTF Nădlac I și II

Corturile au fost operaționalizate de către subunitățile de intervenție în Spitalul Județean Arad, unde s-a montat Postul Medical Avansat care face parte din completul Autospeciale de Intervenții la Calamități și Accidente Colective, Spitalul Municipal Arad, Spitalul Șebiș, Spitalul Lipova.

Tot în vederea triajului epidemiologic au fost montate corturi în cele două puncte de trecere a frontierei și la PENITENCIARUL Arad

Asigurarea logistică pentru aceste corturi a fost asigurată de către subofițeri din cadrul Detașamentului Arad, Sebiș și a Secției de Pompieri Bârzava.

Corturile sunt în componența modului TABĂRĂ MOBILĂ, aflat în dotarea ISU Arad din anul 2019.

Biroul de presă al ISU Arad

 

Categorie: Știri
Etichete: bilant covid isu arad, Cătălin George Pintescu-Grădinaru, ISU Arad, mr gheorghe plesca, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Poliția și Garda Forestieră au deschis 4 DOSARE PENALE pentru FURTURI DE MATERIAL LEMNOS și EVAZIUNE FISCALĂ la Sebiș și Moneasa
Articolul următor
Marin Crişan: „Împreună spre normalitate!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie