Jandarmii au găsit un om care habar n-avea unde se află… „pe un drum din apropierea localității Neudorf, plin de noroi, tremurând”

barbat ratacit
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – JANDARMERIA ARAD]

Bărbat rătăcit găsit de jandarmi

Mai bine de 9 ore jandarmii, pompierii, polițiștii și două echipaje SVSU, au căutat un bărbat de 66 de ani din Cugir, care s-a rătăcit. Bărbatul a apelat  SNUAU 112, aseară în jurul orei 22.30 și a relatat faptul că, în încercarea de a ajunge la Cugir s-a împotmolit cu autoturismul pe un drum forestier și nu știe unde se află.

Imediat au fost constituite echipele de căutare salvare, formate din jandarmi, pompieri, polițiști și lucrători SVSU și au plecat în căutarea acestuia.    Deși s-a putut comunica prin telefon cu acesta, până în jurul orei 01.00,  nu a putut da aproape nici un indiciu despre zona în care se află, îngreunând astfel acțiunea de căutare.

După aproximativ nouă ore de căutări, bărbatul a fost găsit de jandarmi, pe un drum din apropierea localității Neudorf, plin de noroi, tremurând, din cauza temperaturii de afară.

Jandarmii au solicitat de urgență un echipaj de ambulanţă, iar bărbatul a fost transportat la UPU Arad și este în afara oricărui pericol.

În momentul acesta echipele de salvare sunt în căutarea autoturismului împotmolit.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Categorie: Știri
Etichete: Bărbat rătăcit, drum forestier, Jandarmeria Arad, jandarmi, politisti, Pompieri, UPU Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Ce am învățat în 2018+
Articolul următor
Un veac de adversitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie