CAMPANII

Job Shadow Day cu elevii de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Arad [GALERIE FOTO]

 

 

În acest an programul Job Shadow Day s-a desfășurat în perioada 18-22 aprilie.

Ce este Job Shadow Day

Este un program internațional Junior Achievement România prin care tinerii se familiarizează cu piața locurilor de muncă petrecând câteva ore în „umbra” unui părinte sau angajat din domeniul dorit.

În 2016 programul a ajuns la a XIV-a ediție în România, fiind urmat de peste 20.000 de elevi din toată țara, cu sprijinul comunităților educaționale și de afaceri locale.

De la ce a pornit și ce își propune

Job Shadow Day a pornit de la ideea de a oferi elevilor o imagine reală asupra comunităţii de afaceri şi a viitorului lor loc de muncă, de a-i ajuta pe tineri să găsească mai uşor un răspuns la întrebările: „Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?” Proiectul îşi propune să implice activ elevii în lumea reală a companiilor, a economiei de piaţă.

Mai multe informații dar și Formatul programului găsești accesând www.jobshadow.ro

Care este grupul țintă al programului

Programul se aplică  pentru toți  elevii din învățământul din România :  primar, gimnazial sau liceal.

Programul  Job Shadow Day  a fost aplicat și în școala Nicolae Bălcescu din Arad.  Copiii din clasa pregătitoare B a învățătoarei Nicoleta Marc au fost  la locul de muncă al părinților : centru de îngrijire vârstnici, service auto, fabrică de pantofi, unitate militară, fabrica Takata, Registrul Auto Român, atelier confecționare bijuterii – Bijuterie, poștă, atelier de confecționare îmbrăcăminte sau grădiniță. Un univers de meserii și preocupări  în care cei mici au intrat cu încântare. O joacă de-a seriozitatea care responsabilizează și face educație. Cultivă respectul pentru muncă, pentru părinți și pentru ceea ce fac ei în fiecare zi înafara datoriei de părinte și, nu în ultimul rând, respectul pentru banii câștigați în mod cinstit. Părinții au fost dispuși să se implice pentru realizarea acestui program și angajatorii au acceptat pentru că nimeni nu-i poate refuza nimic unui copil mai ales atunci când este vorba și despre educație.

Despre cât ar trebui să fie mai bine aplicat acest program, despre cât de serios ar trebui să se implice angajatorii din mediul privat în susținerea lui, despre cât de mult ar trebui să se implice instituțiile statului și sistemul de învățământ pentru a-i da amploare, nu vom vorbi în acest material. Ar fi păcat să umbrim reușita acestui program din Școala Gimnazială  Nicolae Bălcescu de pe Strada Poetului din Arad, care a aplicat cu cele mai bune intenții și din dorința reală de a da sens noțiunii de educație. Feedback-ul pozitiv al micuților vi-l prezentăm în imaginile din galeria foto pusă la dispoziție de către părinți și cadrul didactic.

 

Acest articol face parte din campania „Școala văzută altfel” inițiată de criticarad.ro.  
Adoptă și tu mediatic o școală aproape de tine și trimite-ne informații despre ea.

Sasha Romanov, 5 mai 2016 9:54

b20b19b18b17b16b15b14b13b12b11b10b9b8b7b6b5b4b3b2b1