Front 8 ȘTIRI

Judecător Adriana Stoicescu: „Astăzi, chiar dacă nu pare, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut istorie! E momentul să fim cu adevărat judecători”

 

Marți, 15 decembrie, Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit în plen și, printre alte subiecte pe ordinea de zi, au abordat și două dintre problemele spinoase ale sistemului judiciar: Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.51/1991 privind securitatea naţională a României – punctul 8 pe Ordinea de zi și contestaţia formulată de către DNA împotriva raportului Inspecţiei Judiciare, raport care constata o serie de abuzuri săvârșite asupra magistraților din timpul aplicării protocoalelor cu SRI.

Modificarea şi completarea Legii nr.51/1991 privind securitatea naţională a României a generat o serie de reacții în rândul asociațiilor profesionale ale magistraților care au criticat proiectul de lege inițiat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, proiect care prevede (re)introducerea  posibilității ca înregistrările rezultate din activități specifice „culegerii de informații” (care presupun restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului) să fie folosite ca „mijloc de probă” în dosarele penale. Proiectul de lege a fost iniţiat în luna august 2020 de deputaţii PNL Cătălin Predoiu, Gabriel Andronache şi Cristina Trăilă și legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor în 12 noiembrie.

De ce „astăzi CSM a făcut istorie” – explică pe înțelesul tuturor  judecătorul Adriana Stoicescu pe pagina sa de facebook:

„Pentru mulți dintre dumneavoastră ce s-a întâmplat azi în Consiliul Superior al Magistraturii nu are nicio importanţă.

Pentru cei care ați fost victimele unui sistem abuziv, care a permis ca viețile oamenilor să fie distruse, fără nicio legătură cu legea, este mult prea târziu.
Pentru noi, cei care ştim ce s-a întâmplat cu adevărat în anii de glorie ai binomului, azi e Ziua Z. Ştiu că noi, judecătorii, suntem primii vinovaţi. Eu îmi asum vina pentru ce s-a întâmplat, deşi am fost printre victimele sistemului. Am fost vânată mai bine de 2 ani, aşteptând să fiu „legată” pentru vina de a fi spus nu. Dar, despre asta, altă dată.
Acum e momentul să o luăm de la zero
Să ne asigurăm că niciodată un om nevinovat nu va mai aştepta ani de zile să primească verdictul de achitare, după ce a fost târât în cătuşe, terfelit în public, distrus până la finalul implacabil, clamându-şi în zadar nevinovăţia.
Să ne asigurăm că niciodată nu vom mai avea avocaţi încătuşaţi pentru singura vină de a-şi apăra clientul nevinovat. Să ne asigurăm că niciodată nu va mai exista un judecător care să scrie o sentinţă de condamnare altfel decât în baza probelor administrate loial şi corect, în faţa instanţei, fără nicio intervenţie a altei instituţii.
Astăzi, chiar dacă nu pare, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut istorie!
A spus NU întoarcerii SRI în dosare penale.
A spus NU contestaţiei DNA împotriva raportului inspecţiei judiciare care a constatat zecile de abuzuri săvârşite împotriva magistraţilor în anii glorioşi ai binomului.
Acum e momentul să ne întoarcem cu faţa spre victimele noastre şi să ne cerem iertare. Să învăţăm lecţiile trecutului, pentru a nu-l repeta.
Să milităm noi înşine pentru o lege corectă a răspunderii magistraţilor pentru ca, dacă vreodată, un magistrat dornic de afirmare, dependent de luminile rampei şi de elogiul pupincuriştilor, va încerca să facă dosare penale sau justiţie după bunul său plac, să răspundă în faţa legii. E momentul să fim cu adevărat judecători”.– a postat judecătorul Adriana Stoicescu pe pagina sa de facebook, la câteva minute de la încheierea ședinței Plenului CSM de marți, 15 decembrie.

 

Articole asociate:

Trei asociații profesionale ale magistraților se REVOLTĂ față de introducerea posibilității ca înregistrările rezultate din activități specifice „culegerii de informații” să fie folosite ca „mijloc de probă” în dosarele penale

„SRI din nou în dosare”. De această dată nu în baza unor protocoale secrete, ci în baza unei legi! Deocamdată „adoptată pe șest” doar în Camera Deputaților

Critic Arad, 15 decembrie 2020 4:04

CSM

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/criticar/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107