Jurnaliștii „unde dai și unde crapă”

Distribuie:

 

Altă parte frumoasă a debandadei extreme din jurnalismul românesc este că poți obține informații bune din articolele de presă ale unor jurnaliști pe care i-am denumit „unde dai și unde crapă”. Rămași repetenți mulți ani la rând la materia ‘scrierea unui text argumentativ’ și plătiți pe post de piari de unele firme sau instituții, copiii ăștia, prea puțin prieteni cu cărțile pentru a scrie coerent mai mult de o frază, ne spun involuntar, de obicei, lucruri opuse celor pe care vor să ni le spună.

Avem, spre exemplu, un articol despre o asistentă care a muncit în Germania o perioadă și s-a întors în România. Comandat probabil de vreo instituție medicală, pentru a descuraja exodul de personal medical, articolul ne spune de fapt nouă, pacienților, următoarele:

Neștiind limba tu pentru ei ești cotat ca și cu handicap. M-am dus la Frankfurt, aveam prieteni, au spus: hai să încercăm. A trebuit să învăț limba, să mă înscriu la cursuri de integrare acolo, pe care le-am plătit – 2.000 de euro.

Deci cum? Te-au pus să înveți germana pentru a înțelege pacienții când îți spun că-i doare sau că le e rău? Niște mojici, nemții ăștia!

Nemților nu le venea să creadă că eu pot așa de repede să mă descurc. Îmi spuneau că nu trebuie să fac lucrurile atât de repede, mă controlau. De la 7.30 până la ora 13.30 trebuia să mă încadrez să-mi fac toată treaba. Mi se spunea dimineața ce am de făcut la fiecare pacient. Sarcinile din ziua respectivă trebuiau să se termine la 13.30, atunci trebuia să-mi predau tura. Eu la ora 11 eram gata cu tot și nu era OK ca de la ora 11 să stau și îmi ajutam celelalte colege. Au spus că nu e OK, că toată treaba trebuie să o facem încet și cu calm

Aha, deci spuneau că nu e tocmai ok să te grăbești când umbli la viețile oamenilor…nebuni, ce mai…

Acolo, în Germania, trebuie să ai răbdare, să știi să pui capul jos, când ți se spune ceva atunci să execuți, dacă ai greșit să fii răspunzător pentru asta și să lași foarte multe de la tine. Mai ales că nu vorbești aceeași limbă și nu comunici la fel. Acolo predomină puterea pacientului, pacientul are putere, nu cadrul medical, trebuie să pui foarte mult preț pe pacient. Dacă dorește să-i deschizi geamul, îl deschizi, dacă nu, atunci îl lași închis. Trebuie să îl consiliezi, să empatizezi cu el, să-i acorzi foarte multă atenție, să stai să-l asculți chiar dacă tu nu ai starea necesară, trebuie să simulezi că da, ești acolo, cu el. Dacă vrea să-l ții de mână, să-ți spună o durere, ce a visat azi-noapte, trebuie să-l asculți

Sfinte căcat, acolo îți cer să fii corect și uman în actul medical!? Ce țară-i aia!?

Acolo, din țânțar făceau armăsar, dacă scădea glicemia la un pacient era haos – ce-ai făcut? Era tragic, era cu frică, să nu reclame cineva, să fii tot timpul perfect. În Germania mergeai la lucru, dar cu stres, să nu te interpreteze greșit. Poate doreai să faci ceva, să spui ceva…

Cum, să fii tot timpul perfect când lucrezi cu vieți omenești? Meh, știm noi mai bine, dă-i drec de pacienți, că-s doar niște cifre, până și glicemia aia îi doar o cifră, ce așa mare tam-tam?

O asistentă în România înseamnă mult, ai alt statut, ești altfel văzută, în schimb în Germania nu înseamnă nimic o asistentă, ești îngrijitoare. Acolo îți spune: fă tu asta, aici – vă rog frumos.

Aham, am ajuns la miezul problemei. Dom’șoara asistentă se simțea nasol că nu era ridicată în slăvi, nu era căutată de rudele bolnavilor, nu se târau pacienții în genunchi pentru un calmant și, în general, era văzută ca o femeie care își face treaba, nu ca un mini-zeu. Da, nașpa în spitalele din Germania, ce să zic…

În altă notă, avem un articol de la preferații mei, despre un marș al bicicliștilor arădeni. Articolul pare doar unul de informare, un comunicat de presă preluat și postat fără intervenție. Însă, jurnalist consoderându-te, nu înțeleg cum plm nu te poți întreba, măcar retoric, cu atât mai mult cu cât suntem în campania electorală, de ce dracului ar avea nevoie bicicliștii de escortă de la poliția locală într-un oraș care tocmai a cheltuit 28 de milioane pe piste de biciclete!?

Categorie: Pamflete
Etichete: Arad, asistente, jurnalisti, marsul biciclistilor, rusanu
Distribuie:
Articolul anterior
Avem o identitate vizuală de toată jena! Indicatoarele de intrare în municipiu sunt niște mizerii neconforme cu (R)evoluția
Articolul următor
Cum să fii bărbat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…