ȘTIRI

L-au prins la „Fortuna” vânzând țigările cui nu trebuia…

 

[COMUNICAT DE PRESĂ- JANDARMERIA ARAD]

„292 pachete cu țigări netimbrate, ridicate în vederea confiscării de Jandarmii Arădeni”

 

Miercuri, 23 mai a.c., în jurul orei 12.10, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică, în zona pieței Fortuna din municipiul Arad, au depistat un bărbat de 39 de ani, care oferea spre comercializare tigări netimbrate.

În urma controlului corporal și al autovehiculului, jandarmii au ridicat în vederea confiscării un număr de 292 pachete cu țigări de diferite mărci,  netimbrate.

Țigările găsite au fost predate organelor de urmărire penală împreună cu actele de sesizare, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de  ,,colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Critic Arad, 24 mai 2018 2:36

tigari2